Avem un PUG, cum procedăm? Îl facem praf, bucată cu bucată
Mult aşteptatul şi întârziatul Plan Urbanistic General începe să producă efecte, unele deloc plăcute. La nici o lună de la intrarea sa în vigoare, proprietarii de terenuri nemulţumiţi de noile prevederi urbanistice au luat cu asalt primăria cu plângeri prealabile.
Numai la ultima şedinţă a forului local au fost depuse şapte asemenea reclamaţii, iar rezultatul de la vot a arătat o confuzie totală nu numai în rândul consilierilor ci şi în rândul specialiştilor din primărie. Cinci dintre ele au fost admise, ceea ce înseamnă modificarea PUG-ului. Primarul Emil Boc „trădat” de maşina de vot care îi asigura o majoritate confortabilă în CL, a concluzionat: „Facem praf PUG-ul, o muncă de ani de zile!”.
Explicaţiile? Odată cu noul PUG unii proprietari de terenuri s-au trezit că zona lor a devenit una „verde”. Ori V-ul din PUG înseamnă că acolo nu se mai poate construi nimic, deşi potrivit vechiului PUG aceleaşi zone permiteau o anumită dezvoltare urbanistică. Alţii s-au trezit că s-au schimbat complet regulile după care se poate construi în anumite zone, iar unii chiar că pe terenurile lor va trece o centură ocolitoare care schimbă destinaţia zonei.
În ultimele luni ale lui 2014, clujenii deţinători de terenuri care doreau să dezvolte anumite proiecte pe ele au făcut coadă la urbanism să ceară certificate de urbanism pentru a mai prinde în vigoare vechiul PUG. Dar s-a ridicat întrebarea, chiar în Consiliu, ce reguli se aplică pentru cei cu certificate eliberate recent sau în curs de eliberare a acestora: vechiul PUG sau noul PUG? Aşa că s-a ajuns la o struţo-cămilă, o combinare a lor. Însă nu e foarte clar cine decide când, de ce şi cum se combină regulile vechi cu cele noi.
„Sintagma aceasta „cu observarea prevederilor prezentului Regulament din noul RLU impune adaptarea şi modificarea prevederilor PUG doar în măsura în care acest fapt e necesar şi util situaţiei locale concrete” poate cineva de la urbanism să o traducă pe înţelesul tuturor? Când se face această adaptare şi cine decide?”, a întrebat în plen consilierul social-democrat Claudia Anastase, referindu-se la primul PUZ discutat în acest an pentru pentru parcelare şi construirea de locuinţe colective pe strada Nicolae Tonitza.
Aici regulamentul vechiului PUG prevedea că în zonă se pot ridica locuinţe colective cu regim de înălţime P+2, cu POT maxim 35% şi CUT 0.9. Noul PUG schimbă puţin regulile şi zona este acum UTR Uli/c, adică Zonă de urbanizare, locuinţe cu regim redus de înălţime, individuale şi colective mici. „Prin PUZ se stabilesc reglementări şi indici urbanistici după cum urmează: UTR L3Cx = zona locuinţelor colective cu regim de înălţime admis P+2E, în regim izolat, POT max.= 35%, CUT max. = 1, 0 ADCI mp.; UTR Vlx = zona verde publică, loc de joacă pentru copii”, se arată în referatul care însoteşte proiectul de hotărâre. „Documentaţiile de urbanism trebuie să combine cele două regulamente. Adică ne uităm ce prevede PUG-ul, şi comparăm cu ceea ce avem în certificatele şi avizele eliberate să nu existe contradicţii majore. Dar avizele pentru documentaţiile deja depuse potrivit legii trebuie acordate pe baza regulamentului vechi. Referitor la cine decide care este utilitatea şi necesitatea modificărilor faţă de PUG, toţi cei care au nemulţumiri faţă de prevederile PUG-ului sunt chemaţi la dezbateri, se discută fiecare caz în parte în comisia de urbanism şi sunt consultaţi cei care au realizat PUG-ul”, a afirmat arhitectul-şef al municipiului Ligia Subţirică. Proiectul a fost votat până la urmă cu două abţineri.
O dată ba, o dată da
Când s-a ajuns la discutarea plângerilor prealabile care vizau prevederile PUG-ului divergenţele au continuat. Astfel deşi comisia de urbanism, condusă de consilierul Radu Raţiu a propus în toate cazurile menţinerea hotărârii iniţiale, numai trei consilieri PNL şi doi de la UDMR au votat ca atare. Restul s-au abţinut sau au votat împotrivă. Motivele invocate: ba că nu au înţeles, că nu e completă documentaţia, etc. Mai mult, la două proiecte care vizau aceeaşi zonă şi speţe similare votul a fost diferit, o dată da şi o dată nu. De exemplu, cererea lui Radu Costin Bordea, de anulare parţială a HCL de actualizare a PUG-ului pe motiv că terenul său de pe strada Lucia Sturza Buleandra a devenit din zonă construibilă zonă de spaţii verzi – parc, a fost respinsă cu 19 voturi pentru, 2 abţineri şi 5 împotrivă. În schimb, peste numai două proiecte o cerere similară depusă de Livia Zeciu, Mihaela Bordea şi Alina Stanca, care viza alte terenuri de pe aceeaşi stradă şi care din zonă de instituţii şi servicii publice au devenit tot zonă verde, şi la care comisia a recomandat tot menţinerea hotărârii iniţiale, a fost admisă, ceea ce înseamnă revocarea parţială a PUG-ului.
Vizibil iritată de situaţia creată, arhitectul şef Ligia Subţirică a cerut explicaţii. „Vreau o lămurire referitor la aceste voturi. Cum se poate ca la punctul 50 c să votaţi nu şi la 50 e care e o situaţie similară să votaţi da? Una a fost respinsă, una acceptată. E aceeaşi zonă, aceeaşi situaţie”, a spus Subţirică. „Consiliul e suveran chiar dacă nu e consecvent”, a replicat preşedintele de şedinţă, consilierul UDMR Csoma Botond. „Noi am fost consecvenţi la vot”, a spus Claudia Anastase.
Au fost admise şi cererile de revocare parţială a PUG-ului depuse pentru mai multe proiecte de fostul arhitect şef Adrian Iancu, dar şi de Ioan Neag. Ca atare la următoare şedinţă hotărârea de probare a PUG-ului trebuie modificată, astfel încât să admită şi cererile proprietarilor nemulţumiţi.
Dar centura, pe unde trece centura?
Una dintre plângerile prealabile acceptate cu 7 voturi împotrivă şi abţineri ale consilierilor PNL a fost şi cea a lui Ioan Andrei Vereşiu, care priveşte terenurile de pe traseul centurii de sud. Centura a fost anunţată şi anul acesta ca un obiectiv de investiţii important pe care primăria vrea să-l demareze pentru a debloca traficul. Însă centura trece în peste 90% din traseu pe terenuri private, care vor trebui expropriate. Ioan Andrei Vereşiu are însă din 2010 o sentinţă definitivă a instanţei prin care se stabileşte clar că centura nu poate să treacă pe terenul său. Mai exact instanţa a decis că hotărârea de consiliu din 2007 prin care s-a modificat PUZ-ul centurii ocolitoare sud din zona Borhanci să fie anulată. Ca atare prevederile acelui PUZ nu mai trebuiau incluse în PUG, lucru semnalat de Andrei Vereşiu primăriei în repetate rânduri. Totuşi PUG-ul aprobat în decembrie 2014 nu a ţinut cont de aceste sesizări, astfel că practic s-a ignorat sentinţa care privea terenul de 53.000 de metri pătraţi deţinut de clujean în zona Colonia Borhanci – strada Borhanciului, strada Romul Ladea fără număr. „Pentru că în acest caz există o sentinţă definitivă a instanţei, grupul de consilieri PSD votează împotriva menţinerii prevederilor PUG, aşa cum a recomandat comisia”, a precizat înainte de votul din Consiliul Local, Claudia Anastase. De altfel rezultatul votului a fost favorabil clujeanului, admiţându-se necesitatea modificării PUG-ului şi în acest caz.
În urma numeroaselor probleme ridicate de aceste proiecte, care au fost adăugate suplimentar la ordinea de zi a şedinţei, unii consilieri s-au plâns că proiectele nu sunt complete. „Dacă la şedinţa viitoare revenim cu aceste proiecte am vrea să fie complete să existe şi planşele, că aşa nu ştim despre ce vorbim”, a spus consilierul Doru Stoica.
„E nevoie să existe o informare coerentă din care să reiasă care este situaţia, nu aşa, să avem câte o poveste pe fiecare pagină la fiecare proiect”, a adăugat consilierul Anastase. „Există informare şi s-a făcut pentru fiecare proiect tocmai pentru că vom avea foarte multe solicitări în perioada următoare pe aceste prevederi ale PUG-ului. Le judecăm pe fiecare în parte”, a răspuns Ligia Subţirică. „Nu e vorba dacă votăm sau nu consecvent, dar ar fi mai bine să existe o grupare a speţelor cu o informare pe grupe de speţe”, a cerut consilierul Ovidiu Florian.
PUG-ul îi bagă pe consilieri în şedinţe „speciale”
Nemulţumit de situaţia creată prin faptul că cinci din şapte plângeri au fost admise, ceea ce înseamnă revocarea parţială în fiecare a caz a PUG-ului, primarul Emil Boc a cerut să se facă şedinţe speciale pentru problemele de urbanism. „Cred că se impun şedinţe separate pentru aceste proiecte la care să invităm şi proiectanţii PUG-ului. Pentru că altfel există riscul să facem praf PUG-ul şi munca de câţiva ani. Să stabilim nişte principii şi să facem lunar câte o şedinţă specială pe aceste proiecte. Mi-e teamă că în caz contrar aruncând apa din covată să nu aruncăm şi copilul (n.r. PUG-ul). Sunt convins că unele lucruri pot fi îmbunătăţite, dar nici să nu renunţăm la o muncă de câţiva ani. Probabil că în următoarele şase luni vor fi multe asemenea cereri şi ar fi bine să le rezolvăm în şedinţe separate”, a spus Emil Boc.
Ce incompetenti! o adunatura care vrea sa faca treaba dar reusesc sa faca doar #treaba mare#. toti trebuie sa raspunda penal pentru aceste abuzuri. nu cred ca este vreun consilier sau functionar din primarii care ar fi citit acest PUG comandat #la cald#