Argumente literare, pro-vaccinare, pe Facebook

Foto: Dan Bodea

Unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori în domeniul internetului, co-fondator și președinte al rețelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg, a lansat la începutul acestui an proiectul A year of books (Un an al cărților) prin care anunța că provocarea sa pentru 2015 este să citească o carte nouă la fiecare două săptămâni. El îi invită pe cei care au citit sau citesc cărţile respective să participe la discuţii pe această pagină de Facebook, intermediind și întâlniri online cu autorii pentru sesiuni de întrebări și răspunsuri. „Sunt interesat să învăț lucruri noi despre diferite culturi, credinţe, istorii şi tehnologii”,   spunea Mark Zuckerberg la momentul lansării proiectului. Cărțile pe care le propune Zuckerberg, o dată la fiecare două săptămâni, reușesc să strângă zeci de mii de aprecieri și mii de comentarii, provocând dezbateri aprinse pe marginea lor.

Despre imunitate – O inoculare

O propunere recentă de lectură, venită din partea fondatorului rețelei Facebook, este volumul autoarei Eula Biss, On Immunity: An Inoculation (Despre imunitate- O inoculare), o carte care încearcă să răspundă întrebării: De ce unii oamenii pun sub semnul întrebării eficacitatea vaccinurilor, explicând în mod logic de ce îndoielile unora sunt nefondate, când de fapt, vaccinurile sunt eficiente și sigure. „Vaccinarea este un subiect actual și foarte important. Știința din spatele acestui subiect spune foarte clar: vaccinările funcționează și sunt importante pentru sănătatea tuturor membrilor unei comunități. Această carte mi-a fost recomandată de oameni de știință și de prieteni care lucrează în domeniul sănătății publice. Este o carte relativ scurtă, care poate fi citită în câteva ore. Vă încurajez să o citiți și să participați la dezbatere”, a transmis Mark Zuckerberg pe pagina sa personală de Facebook, citită de peste 30 de milioane de oameni din toată lumea.

În această carte, pe care criticii o consideră „fascinantă”, Eula Biss investighează metaforele și miturile din jurul conceptului de imunitate și implicațiile sale în plan individual și social. Martoră la numeroase discuții privind frica de vaccin, autoarea cercetează ce a însemnat vaccinarea pentru propriul său copil, ce înseamnă pentru comunitatea în care trăiește, pentru America și pentru întreaga lume. Modul în care se raportează la această temă are la bază date științifice, conversații cu alte mame sau chiar referințe mitologice și literare precum cartea lui Bram Stoker, „Dracula” sau chiar satira lui Voltaire, „Candid sau optimismul”.

„Atât gândirea mea, cât și acțiunile mele în ceea ce privește vaccinarea au evoluat pe durata celor cinci ani în care am scris cartea. Când am început să scriu această carte, trăiam cu următoarea convingere: că oamenii care nu își vaccinau copiii erau ignoranți. Această presupunere este acum stânjenitoare pentru mine, având în vedere că înainte de a începe să lucrez la această carte, am interzis medicilor să-mi vaccineze fiul imediat după naștere. Nu eram o persoană care se declara împotriva vaccinurilor, ci o persoană care își punea anumite întrebări. Pe măsură ce am aflat tot mai multe despre vaccinare, despre epidemiologie și despre sistemul imunitar, acțiunile mele au evoluat: mi-am vaccinat fiul la timp. Interacționând, însă, cu tot mai multă lume, care se declara împotriva vaccinării, am realizat că de fapt acești oameni nu erau ignoranți și că motivele lor erau foarte complicate și aveau atât natură emoțională, cât și politică”, declara Eula Biss în conversația pe care a purtat-o pe Facebook cu cititorii cărții.

Dacă ar trebui să existe consecințe pentru părinții care aleg să nu își vaccineze copiii sau dacă guvernele ar trebui să oblige părinții să întreprindă asemenea acțiuni, Eula Biss este de părere că acelor copii care nu sunt vaccinați la timp, nu ar trebui să li se permită accesul în școlile publice. „Cred că este timpul ca fiecare copil care merge la grădiniță sau la școală în sistemul public să fie vaccinat, atâta timp cât nu este supus altor tratamente care ar face vaccinarea imposibilă. În zona unde eu locuiesc este destul de ușor ca un copil nevaccinat să fie acceptat într-o școală publică și de aceea cred că ar trebui să fie mai dificil”, a mai spus Eula Biss.

Cartea autoarei Eula Biss, On Immunity: An Inoculation-Despre imunitate: O inoculare s-a aflat în top zece al celor mai bune cărți ale anului 2014, clasament realizat de publicația The New York Times. Eula Biss este lector la  Northwestern University din SUA și câștigătoare în 2009 a Premiului National Book Critics Circle.

Volumul este o combinație între critică literară, jurnalism științific și memorialistică și vorbește despre temerile societății actuale, de la teama privind sistemul medical, până la teama față de aerul pe care îl respirăm, teama de medicamente, sau de alimente. Concluzia cărții este că nimeni nu își poate imuniza copilul față de propria persoană sau de lumea care îl înconjoară.

Distribuie:

Postaţi un comentariu