Anna Horvath, viceprimar: „Multiculturalismul înseamnă mai mult decât toleranţă”

Reporter: Cum apreciați după aproape trei ani de mandat de viceprimar colaborarea dintre comunitatea română și maghiară din Cluj-Napoca?

Anna Horvath: Avem, cred eu, o relaţie dinamică, în continuă transformare în bine, care deşi a pătimit enorm în ultimul secol, a reuşit să se menţină în limitele firescului.

R: Care sunt lucrurile care ne unesc, dar și cele care încă ne despart?

A. H.: Dorinţa de a ne depăşi temerile, neîncrederile reciproce, ne uneşte cred cel mai mult şi tot aceste lucruri ne și despart. Totuşi, generaţia tânără este cea care a realizat din plin, că odată depăşite aceste bariere, avem foarte multe de câştigat.

R: Care sunt proiectele pe care le-ați propus și le-ați realizat sau urmează să le realizați în acest sens pentru o colaborare și o bună comunicare între cele două comunități?

A. H.: Toate proiectele mele, începând cu munca de zi cu zi din primărie, contribuţia la toate programele de dezvoltare de interes general al municipiului şi până la organizarea unor evenimente cu nuanţe etnice, ca Zilele Culturale Maghiare din luna august, vizează dărâmarea a tot ceea ce ne desparte, întărirea încrederii reciproce, dar şi propagarea şi lămurirea doleanţelor, dorinţelor comunităţii maghiare din Cluj, a tot ceea ce serveşte ca ambele comunităţi să se simtă acceptate, dorite şi apreciate în acest oraş.

R: Cum explicați ”scandalul” care se perpetuează de ani de zile în jurul plăcuțelor bilingve? Care este poziția dumneavoastră vizavi de acest subiect și cum vedeți rezolvarea situației?

A.H: Clujul, datorită întăririi statutului său de capitală simbolică a Transilvaniei, şi-a crescut şi miza, fiind de mai bine de un secol arena ostentaţiilor, a confruntărilor simbolice a elitelor. Poate din acest motiv, proiectul de omogenizare naţională de dinainte de ‘89, aici s-a manifestat cel mai puternic, marcând puternic şi administraţia locală. Acest lucru s-a agravat şi mai mult în primii 15 ani de după revoluţie, datorită maghiaro-fobiei şi al spectacolului extremist al primarului de atunci: deşi Clujul nu a devenit un butoi de pulbere, pentru că populaţia a învăţat treptat să răspundă cu detaşare şi calm provocărilor, administraţia şi politicienii au păstrat frica recunoaşterii, acceptării şi a promovării diferenţelor culturale şi etnice.

Cu toate că, aceste lucruri ţin de esenţa multiculturalismului, cu care la toţi ne place să ne mândrim, puţini dintre majoritari realizează ca pentru multiculturalism este nevoie de coexistența a mai multor culturi,   iar ca să dăinuie aceste culturi, ca să se prevină dispariţia lor – vezi cazul Sibiului şi în general a zonelor locuite pe vremuri de saşi, care azi nu prea se mai pot mândri că ar fi multiculturale – nu poţi afirma, cum din păcate s-a afirmat chiar recent în Consiliu de către dl consilier Stoica, că tu te simţi JIGNIT de faptul ca minoritarii folosesc şi vechile denumiri ale străzilor din centrul Clujului în paralel cu cele cotidiene. Nu poţi să te declari deranjat de prezenţa, de utilizarea în spaţiul public a limbii materne, nu poţi să negi istoria acestui oraş, incontestabila şi însemnata contribuţie a comunităţii maghiare, germane, evreieşti la tot ce înseamnă patrimoniul cultural, arhitectural moştenit. Soluţia, ca în multe alte cazuri, vine de la generaţiile tinere, care au dat dovadă de atâta detaşare, normalitate şi spirit european autentic în cadrul Federaţiei SHARE – sub egida căreia se derulează programele Capitalei Europene a Tineretului -, când a trebuit să trateze subiectul multilingvismului, încât au dat pentru toţi politicienii un exemplu demn de urmat.

R: Cât de importantă este o comunicare continuă între români și maghiari? Și în acest sens vă întreb și de ce, de exemplu, la anumite evenimente oficiale în limba maghiară nu se asigură traducere în română? Am asistat personal la asemenea evenimente, vă dau un singur exemplu, vizita premierului ungar la inaugurarea clădirii renovate de la Liceul Teologic Reformat. Și un alt exemplu, dumneavoastră comunicați pe contul de facebook doar în maghiară, asta în condițiile în care și comunitatea românească este interesată de proiectele și activitatea dumneavoastră ca viceprimar al municipiului. Cum vedeți dumneavoastră aceste lucruri și dacă intenționați să schimbați ceva pe viitor?

A. H.: Aveţi perfectă dreptate: cheia comunicării este cunoaşterea limbii celuilalt. Eu de la bunicul am învăţat: câte limbi vorbeşti, de atâtea ori mai mult valorezi. În Europa secolului XXI, cunoaşterea a minim 3 limbi ţine de firescul cotidianului. Sigur, dacă printre acestea una măcar este limba celui cu care convieţuieşti zi de zi – aproape fiecare român din Transilvania spune, că are prieteni unguri -, mai mult limba pe care o folosesc mulţi investitori, întreprinzători locali şi străini din acest oraş, ai şanse mult mai mari de a-ţi înţelege prietenul ungur, de a-i savura glumele, de a-i cunoaşte cultura, de a-ți găsi un loc de muncă atrăgător. Câştigători fără echivoc, ai acestei stări de fapt, sunt cei din căsătoriile mixte, care reuşesc să îşi păstreze vie înlănţuirea la ambele culturi.

De altfel, la evenimente încercăm să asigurăm traducere simultană când există interes, ceea ce nu înseamnă că nu pot exista scurtcircuite, ca cel amintit de Dvs. La inaugurarea clădirii renovate de la Liceul Teologic Reformat, din câte ştiu, s-a asigurat într-un anume loc traducere pentru presă, probabil nefiind anunţat corespunzător. Traducerea, cum bine ştiţi, pe cât de importantă ca gest simbolic pentru ambele comunităţi, pe atât de greoaie, care dublează durata unor evenimente, discursuri, oricum prelungite. În privinţa comunicării mele prin facebook: acolo nu văd de ce aş comunica şi în română despre proiectele din primărie, dublând informaţiile de pe pagina d-lui primar. Celelalte tipuri de comunicări, opinii, luări de poziţie sau de cuvânt la evenimente culturale maghiare, de multe ori le postez în ambele limbi. Experienţa mea arată însă, că în mai toate redacţiile de presă româneşti există vorbitori de limbă maghiară, şi cum este şi firesc ei preiau şi transmit informaţiile de interes, atunci când există şi către comunitatea română.

R: Este Clujul cu adevărat un oraș multicultural? Dacă da, prin ce anume, dacă nu, de ce?

A. H.: În accepţiunea mea, multiculturalismul este, înainte de toate, nu doar acceptarea, dar valorificarea şi promovarea diferenţelor etnice şi culturale, opusul politicii de asimilare sau a greşitei înţelese politici a egalităţii civice. Multiculturalismul înseamnă mai mult decât toleranţa, înseamnă recunoaşterea şi punerea în valoare, în folosul comunităţilor convieţuitoare, a potenţialului extraordinar oferit de diversitatea culturală. Din acest punct de vedere, Clujul – ca şi celelalte oraşe din Transilvania, vor dobândi o adevărată atractivitate prin multiculturalismul lor, atunci când, depăşind etapa toleranţei, vor învăţa nu doar să accepte, dar să creeze un plusvaloare din coexistenţa culturilor. Acesta este, dacă vreţi, ceea ce îmi doresc să schimb în viitor.