Alt evadat de sub nasul poliţiştilor. După câteva ore de căutări, el a fost prins
UPDATE: Evadatul a fost prins, în această seara, în apropierea sediului IPJ Cluj. Potrivit surselor judiciare, evadatul a fost prins în zona Pieţei Abator şi apoi a fost condus în arestul IPJ Cluj.
După seria de patru evadaţi, arestul IPJ Cluj a mai făcut şi luni seară un om liber. Lăcătuş Brăduţ, 20 de ani, a reuşit să fugă chiar din mâna poliţiştilor. Surse judiciare au declarat pentru Transilvania Reporter că bărbatul era dus de la Dej pentru a fi depus în arestul IPJ Cluj şi că a reuşit să fugă pe traseu, într-un moment de neatenţie a poliţiştilor care îl aveau în grijă. El fusese reţinut pentru mai multe furturi din autoturisme.
Poliţiştii au pornit pe urmele evadatului, iar pe numele celor responsabili a fost demarată o anchetă pentru neglijenţă în serviciu.
În 17 ianuarie, patru deținuți au evadat din arestul IPJ Cluj după ce au reușit să îndepărteze gratiile de la geamurile încăperii.
Unul dintre ei a fost prins după 12 zile, fiind găsit într-o locuință din Alba Iulia.