Afaceri “la modă” în 2016
Se spune că nu trebuie decât să identifici „nevoia” din piaţă şi să vii cu o soluţie, iar afacerea ta de succes este gata. Mai pe larg, atunci când te gândeşti că ai vrea să porneşti o afacere, trebuie să deschizi ochii, să priveşti în jur şi să te întrebi ce îţi place să faci, ce poţi să faci tu pentru cei din jur – contra cost, desigur.
Ca tendinţă generală, anul 2016 pare să fie al afacerilor mici, pornite din pasiune; al lucrurilor „handmade”, adică făcute de mână, fie că sunt obiecte unicat sau bunătăţi pregătite în casă, la scară mică. Au înflorit şi firmele care organizează evenimente, dar şi agenţiile specializate pe marketing, PR şi social media – pentru că toată viaţa noastră s-a mutat pe internet. Mai sunt cei care organizează activităţi, fie pentru copii, fie pentru cei mari, sau cei care oferă servicii banale, gen curăţenie sau chiar cumpărături, pentru cei care sunt prea ocupaţi să se ocupe de aceste aspecte.
În concluzie, în zilele noastre par să aibă succes cei care vin în ajutorul „milenialilor”, „corporatiştilor” şi al oamenilor de afaceri cu puţin timp liber la dispoziţie.
Dulciuri şi bunătăţi „de casă”
Cu toţii ne amintim cu drag de prăjiturile din copilărie – cele din cofetării, cu gust uneori îndoielnic, sau de cele făcute de mame şi bunici, cu reţete aflate în caiete îngălbenite de timp şi pătate cu ingredientele folosite. Am ajuns adulţi şi marea majoritate nu ştim să coacem prăjituri sau plăcinte, asta pe lângă faptul că nimeni nu mai are timp pentru aşa ceva.
Astfel au apărut noile gospodine, care gătesc acasă ori în mici laboratoare dulciuri de casă, cu reţete de demult sau moderne, pentru pofticioşi. Le găsim de cele mai multe ori pe Facebook şi le putem comanda pentru ocazii speciale sau doar pentru a ne reaminti copilăria, cu un singur click.
Extinzând această idee de afacere, există acum şi dulceţuri ori siropuri naturale, făcute după metode tradiţionale, pentru cei care doresc să evite mult-hulitele „E-uri”. Alte afaceri înfloritoare sunt cele cu legume şi fructe bio – cultivate de ţărani, livrate în oraşe. Un exemplu este „Cutia ţăranului”, disponibilă şi în Cluj-Napoca: oameni din satele din împrejurimi împart cu orăşenii care visează la roşii „cu gust” roadele munci şi ale pământului lor. „Coşul” se livrează săptămânal, şi tot atunci se încasează banii. Toată lumea câştigă: ţăranii nu mai sunt nevoiţi să stea ore întregi în pieţe, sau să vândă intermediarilor la preţ de nimic, iar noi avem acces la legume şi fructe „adevărate”, crescute aşa cum trebuie.
Alte afaceri prospere în domeniile „bio” sunt culturile de fructe sau plante care de cele mai multe ori pleacă la export – de la căpşuni, zmeură şi afine, la cătină, lavandă sau cartofi mov. A revenit, mai nou, şi hameiul în peisaj, şi nu neapărat pentru prepararea berii. Se pare că această plantă se foloseşte şi la parfumuri sau pentru ceaiuri.
Vacanţe la ţară şi lucruri handmade
Rămânând în domeniul „amintiri din copilărie” şi tradiţii, foarte profitabile şi „la modă” sunt afacerile în domeniul agro-turismului, care includ pensiunile din mediul rural, unde totul este autentic, de la mobilier şi peisaj, până la mâncare şi divertisment, gen plimbări cu sania sau căruţa. Acest domeniu a fost încurajat şi prin alocarea de fonduri europene, astfel că poate fi descris drept înfloritor.
Punctul de pornire în această afacere este, de cele mai multe ori, casa bunicilor sau a părinţilor de la ţară, o casă tradiţională cumpărată şi transformată în pensiune. Succesul este asigurat, pentru că tot mai mulţi turişti străini par să fugă de hoteluri (pe care le pot avea oriunde) şi să prefere locurile de cazare şi mâncărurile oferite de pensiunile turistice sau de pensiunile agroturistice. De ce? Pentru că oferă experienţe autentice, odihnă şi relaxare în mijlocul naturii şi pe bani puţini.
Afacerea va avea şi mai mult de câştigat dacă în apropierea pensiunii există locuri interesante de vizitat, cum ar fi monumente istorice, culturale sau geografice. Dacă nu, antreprenorii pot profita de peisaj şi organiza altfel de activităţi – de la plimbări în natură până la ateliere de meşteşuguri tradiţionale. Acolo, oaspeţii îşi pot încerca îndemânarea pentru a face chiar ei diverse lucruri, de la vase de lut la împletituri. Oricine va fi încântat să ia cu el, din vacanţă, ceva realizat mâinile proprii.
Tot mai mulţi oameni preferă lucrurile deosebite, realizate cu grijă şi atenţie, în detrimentul celor „chinezeşti”, produse în milioane de exemplare şi „aduse cu vaporul”. Astfel s-au dezvoltat şi mici afaceri cu produse handmade. Acestea sunt pornite din pasiunea şi îndemânarea antreprenorului, care a văzut că munca sa este apreciată, iar produsele sale, căutate. Vorbim aici despre o mulţime de exemple: de la bijuterii sau felicitări, la haine originale, ori articole pentru casă. Ba chiar, în ultimul an, am văzut tot mai multe oferte pentru portrete desenate, pictate, sau caricaturi executate la comandă – de unde putem trage concluzia că oamenilor le place şi arta personalizată. De altfel, acesta este cuvântul-cheie în toate aceste mici afaceri: personalitatea, pe care nu o găseşti la produsele de serie.
Comerţ online
Trecând la lucruri mai serioase şi la afaceri mai mari, s-a observat în ultimii ani o dezvoltare puternică a magazinelor şi a afacerilor online. Tot lipsa de timp ne determină să căutăm rapid, în câteva minute, produsele de care avem nevoie, stând în faţa calculatorului sau pe telefon. Magazinele online sunt la un click distanţă şi sunt tot mai multe – sunt extrem de puţine lucruri pe care nu le mai poţi comanda pe internet, în zilele noastre.
La începutul acestui an a fost publicat un studiu realizat de principalilor jucători din comerţul electronic românesc, împreună cu GpeC – cel mai important eveniment de e-commerce din România care, printre altele, centralizează datele şi publică în fiecare an raportul oficial al pieţei româneşti de comerţ electronic. Acest studiu arăta că în România existau în ianuarie 2016 aproximativ 5.000 de magazine online cu activitate comercială constantă; iar la acestea se adaugă peste 20.000 de website-uri pe domeniu .ro care au funcţie de „adaugă în coş”. Potrivit studiului, din cele 5.000 de magazine online active, se estimează că 200 sunt afaceri medii şi mari, adică depăşesc cel puţin pragul de 1 milion euro, cifră de afaceri anuală.
Se pare că, din cele 11 milioane de utilizatori de Internet din România, 6, 7 milioane au făcut cumpărături online cel puţin o dată în 2015 şi au dus piaţa online din ţara noastră la aproape 1, 5 miliarde de euro.
Se ştie că românii sunt „începători” în domeniul cumpărăturilor online – aşadar, cifrele noastre sunt mici, faţă de ceea ce înseamnă comerţul electronic în lume.
Social media, PR&Marketing
Şi, dacă tot am ajuns la capitolul internet, există un domeniu care aduce tot mai mulţi bani – reţelele de socializare. Chiar dacă pare că acestea sunt doar pentru distracţie, după ce toată lumea pare să-şi fi făcut cont pe Facebook, Twitter sau Instagram, antreprenorii au înţeles că au la dispoziţie un public numai bun de… exploatat. Reţelele sociale au început să ia locul altor surse de informare – găsim acolo ştiri, divertisment, tot ce ne trebuie.
Însă Facebook, spre exemplu, poate fi un instrument foarte util pentru vânzări, marketing şi PR. Iar cei care au înţeles acest lucru au pornit agenţii ori s-au specializat pe social media. Ce face un specialist din acest domeniu? Ştie toate instrumentele care ajută o afacere să ajungă cunoscută printre utilizatorii reţelelor sociale – care sunt tot mai mulţi. Prin urmare, proprietarii de business apelează la ei; pentru că, în ciuda aparenţelor, promovarea prin social media nu este la îndemâna oricui, chiar dacă toţi avem cont pe Facebook sau pe Instagram.
Tot la acest capitol merită amintite şi agenţiile de PR şi marketing, când vorbim despre afacerile la modă, utile şi profitabile. Trăim într-o lume în care imaginea contează, pentru că imaginea vinde produsele şi serviciile. În aceste condiţii, specialiştii în marketing şi relaţii publice sunt indispensabili pentru un business. La fel sunt şi agenţiile de publicitate şi copywriter-ii, cei care născocesc sloganuri şi campanii pentru branduri mai mici sau mai mari.
Imaginea este completată de „content writers” – respectiv de cei care ştiu să scrie corect, frumos şi la obiect, să umple site-urile şi blogurile cu texte şi conţinut de calitate. La bază stau web designer-ii, cei care ştiu să construiască site-uri atractive, simplu de utilizat. Fiecare dintre aceşti specialişti sunt parte a unui business în creştere la nivel mondial, nu doar la noi.
Organizarea evenimentelor
O altă afacere foarte la modă, la nivel internaţional, sunt agenţiile de organizare evenimente. Vorbim atât despre evenimente corporate, întâlniri şi conferinţe ale oamenilor de afaceri, dar şi de evenimente private. Tot lipsa timpului a dus şi la dezvoltarea acestui business. Oamenii sunt tot mai ocupaţi, atât de ocupaţi, încât nu îşi pot organiza nici propria nuntă. Aici intervine agenţia sau event planner-ul: cei care te întreabă doar ce buget ai şi ce fel de eveniment îţi doreşti, apoi se ocupă de toate detaliile.
Aici există şi o mulţime de sub-categorii, de mici afaceri care se află în strânsă legătură cu evenimentele şi care prosperă. Putem aminti DJ-ii, cei care asigură ambianţa muzicală, în ton cu evenimentul; sau MC-ul, cum este cunoscut, pe scurt, maestrul de ceremonii, fostul staroste pe care l-am văzut cu toţii la un moment dat, la cel puţin o nuntă. Acum, maestrul de ceremonii nu mai vine cu poezioare tradiţionale, ci în unele cazuri chiar cântă, împreună cu orchestra.
Atunci când organizăm evenimente mai avem nevoie şi de alţi furnizori: prăjituri, flori, decoraţiuni. Toate acestea sunt aduse de firme mai mici sau mai mari, care s-au adaptat nevoilor clienţilor şi se remarcă prin serviciile oferite. Nu în ultimul rând, am observat cu toţii un adevărat „boom” al fotografilor; o mulţime de pagini pe Facebook au, pe lângă nume, şi cuvântul „Photography”, care ne arată că avem de-a face cu un profesionist în ale fotografiei. Unde „profesionist” înseamnă că este gata să imortalizeze un eveniment contra unei sume de bani, nu neapărat că este un specialist.
După ce au observat şi ei că piaţa este supra-saturată de fotografi, unii dintre ei au început să caute nişe, deci acum avem mai multe domenii ale fotografiei: cea de produs, de familie, de stradă, fotografie alb-negru sau ultra-manipulată şi filtrată.
Dezvoltare personală şi economisirea timpului
Tot la categoria firme care vin în ajutorul altor firme sau persoane foarte ocupate, sunt cele care oferă diverse diverse servicii, menite să economisească timpul clienţilor – de la curăţenie (acasă ori la birou) până la cumpărături. În general, au succes acele afaceri care se oferă să facă în locul nostru ceea ce nouă nu ne place să facem – şi aici intră foarte multe lucruri, de la spălat geamuri, la stat la coadă în hypermarketuri, vineri seara. Cu firmele de curăţenie ne-am obişnuit, însă acum avem şi agenţii care ne cer doar bani şi lista de cumpărături, apoi ne livrează produsele acasă.
Cam la fel sunt şi firmele de catering, cele care livrează mâncare, şi nu doar pentru evenimente speciale, ci pentru orice zi a săptămânii, persoanelor prea ocupate sau nepricepute în ale bucătăriei.
Ce fac oamenii cu timpul economisit? În cele mai fericite cazuri, îl investesc în propria persoană. Şi ajungem la alte afaceri aflate „pe val” în vremurile noastre: centrele spa, de relaxare, sălile de sport, cu programe de grup sau cu aparate, cu piscine şi saună. Serviciile de îngrijire personală au devenit la fel de importante, dacă nu mai importante, decât cele medicale. Toate, însă, au devenit tot mai profesioniste şi mai elaborate, orientate spre client şi nevoile sale. Tot aici trebuie să amintim şi serviciile care ajută dezvoltarea personală – de la workshopuri, la cursuri speciale care ne ajută să ne perfecţionăm într-un anumit domeniu sau să găsim echilibrul interior. Toate aceste cursuri sunt organizate de agenţii specializate care cresc de la an la an.