Adi Dohotaru: „Dacă strada devine o soluție universală, e doar pentru a arăta concis un conflict, nu pentru rezolvarea lui”

2015 este un an care va fi ţinut minte. Unii se încumetă să-l numească anul zero al unui tip nou şi mai  uman al  capitalismului românesc. Dacă lucrurile stau chiar aşa sau 2015 e doar un an sabatic luat de comisionarii sistemului rămâne de văzut. Unele răspunsuri pe această temă ni le va da anul viitor.

Cu o mobilizare de stare de asediu, procurorii au pătruns în 2015 în citadela corupţiei, după ce ani de zile au doar bătut la porţile ei. Potentaţii de ieri  au simţit spaima, uneori chiar frigul, celulelor de închisoare. Unul dintre ei este fostul preşedinte pe care destui îl suspectează că a patronat regimul mafiot.

Teama nu este îndeobşte un sentiment constructiv, iar atunci când este consecinţa unor acţiuni la limita legii a chiar organelor legii cu atât mai puţin. Paradoxal, în democraţia românească, frica aduce creştere economică. Cu ochii la DNA, miliardele de lei care anterior erau palmate şi plecau în paradisuri fiscale au rămas cuminţi în ţară. Poate fi una din explicaţiile performanţei economice ale unui guvern guraliv şi imprudent, totuşi cu bune rezultate economice.

Despre noul preşedinte în primul său an de mandat, nu sunt prea multe de spus, aşa cum nici dânsul nu a vorbit prea multe. A fost o binevenită pauză de silenzio stampa după opt ani de limbuţie prezidenţială agresivă. Preşedintele Iohannis a vrut un guvern al său şi, meritoriu, nu a forţat spiritul legii pentru a-l obţine. I l-a adus în cele din urmă emoţia colectivă declanşată de tragedia dintr-un club bucureştean. Guvernul de tehnocraţi format după demisia celui politic este o premieră în ultimii 25 de ani. Fiind prea devreme pentru a-i contabiliza realizări, să remarcăm  doar că pare îmboldit de bune intenţii, populat de persoane care stăpânesc domeniile şi călăuzit de practici europene. (Redacția)

[do_widget “Easy Related Posts” ]

2015 a fost un an efervescent în ceea ce privește mișcările de stradă. La Cluj s-a protestat pentru o mulțime de cauze naționale și mai puțin pentru cele locale. Clujenii au manifestat împotriva imunității parlamentare, împotriva premierului Ponta, împotriva defrișării ilegale de păduri și a vinderii acestora, în memoria polițistului-motociclist și împotriva vicepremierului Gabriel Oprea, împotriva clasei politice, după tragedia de la Colectiv, împotriva islamizării României, împotriva creșterii RCA-ului, împotriva construirii unei noi benzi de circulație pe Spaiul Independenței, pe malul Someșului, împotriva închiderii Parcului Mare în timpul Festivalului Untold. Mai mult, chiar și cei de la ANAF au protestat în curtea instituției din Cluj pentru a încerca să schimbe unele reglementări la nivel național. L-am provocat pe cercetătorul Adi Dohotaru să facă o radiografie a protestelor care au avut loc în acest an la Cluj și să analizeze felul în care a evoluat societatea civilă în ultimul timp.

Reporter: Anul trecut strada ar fi dat președintele, iar anul acesta ar fi schimbat Guvernul sau cel puțin aceste idei au fost vehiculate destul de des. Cât de mult a crescut, în opinia ta, puterea străzii în ultimul an?

Adi Dohotaru: Strada stipulează niște conflicte sau probleme majore, dar nu dă încă oficiali. Pentru că dacă ar fi așa, ar proveni mai mulți reprezentanți din rândul manifestanților. Faptul că avem manifestații în stradă pentru varii cauze, fără ca acestea se fie în mod automat îndreptățite, este un semn benefic pentru democrația autohtonă încă plăpândă. Mai bine de un deceniu și jumătate societatea civilă românească era una de seră, a birocrației proiectelor. De aceea, revirimentul mișcărilor stradale indică o participare publică mai largă, chiar dacă deocamdată contestatară. Dar e bine că s-a făcut pasul de la nemulțumiri sociale la mișcări sociale, care nu trebuie confundate pentru că sunt nemulțumiri mari legate de sărăcie și de insatisfacție la locul de muncă, dar care nu își găsesc încă un debușeu protestatar. Iar alt pas necesar ar fi ca, după trecerea de la nemulțumiri la mișcări sociale, o parte din oamenii care activează civic să încerce pe viitor varianta reprezentării politice așa cum s-a întâmplat în Spania, Grecia și în alte țări cu noi partide în timpul crizei economice.

Trebuie să ieșim din contextul românesc, mai ales din cel în care anti-corupția rezolvă orice problemă, pentru că nu suntem o țară excepțională, ci ne situăm într-un context de nemulțumiri sociale globale ca urmare a crizei financiare. Contractul social al secolului XX legitima puterea în Vest, ca urmare a războielor mondiale și a pericolelor totalitare, atâta timp cât erau create servicii publice importante, în educație, sănătate, transport, locuire, cultură etc. În ultimele decenii, această reglementare a pieței a fost chestionată. Un val de dereglementări, privatizări și valuri de politici de austeritate au lipsit cetățenia de posibilitatea de a interveni în aceste domenii, de a contura un bine comun. Ne transformăm din cetățeni în clienți, iar piețele, corporațiile, instituțiile financiare netransparente sunt mai puternice ca niciodată. Lupta în secolul XXI va fi nu doar pentru o reprezentare mai bună, ci și pentru o participare civică mai largă pentru a împrospăta democrația electorală, reprezentativă, cam obosită.

Reporter: Care este momentul cheie în care mișcările de stradă au început să conteze cu adevărat? Există un astfel de moment?

A.D: Momentul cheie este criza economică și valul de mișcări de stradă anti-austeritate care au inspirat și manifestațiile românești din 2012, când, să nu uităm, s-a ieșit în stradă în urma unui conflict între președintele Băsescu și Raed Arafat, care se opunea privatizării unuii sistem funcțional de urgență.

Reporter: Cum a evoluat societatea civilă de la Cluj în ultimul an?

A.D: Creșterea este vizibilă prin simplul fapt că protestul se integrează vieții publice, iar politica nu mai este filtrată doar din ochii puterii. Dar lupta civico-politică trebuie extinsă pentru cauze sociale (controlul chiriilor în oraș, desegregarea ghetoului Pata Rât, amenajarea de spații publice cu acces general și gratuit etc.). Merită lărgită și la locul de muncă, unde participarea la luarea deciziilor e redusă pe motiv că sunt întreprinderi private, oamenii fiind adesea reduși la simple funcțiuni și mecanisme.

Reporter: Cât de activi au fost clujenii în ultimul an? Dacă ar fi să aruncăm o privire rapidă, clujenii au ieșit în stradă pentru mai multe cauze naționale, decât pentru cauze locale. De ce crezi că se întâmplă asta?

A.D: Cauzele naționale adună mai mulți oameni nu doar la Cluj, ci și în alte orașe din țară, pentru că trăim în continuare într-un stat destul de centralizat. Apoi, mobilizările sunt în bună măsură reactive, pentru că media puternică este în capitală, nu la nivel local. Mobilizările locale presupun nu doar dezgustul anti-politic ce e un numitor comun pentru mulți manifestanți, ci și negocieri, propuneri de politici publice, detalieri de alternative, aspecte în profunzime pentru care încă urmează să ne pregătim mai temeinic în anii viitori.

Mai e un aspect important la Cluj. Administrația Boc nu are concurență politică și deține monopolul discursiv. Apoi, mediul asociativ este unul într-o relație de colaborare cu primăria, depinde de finanțări de la autoritățile locale și de parteneriate pe fonduri europene și atunci are grijă să își modereze critica.

Reporter: Crezi că este Clujul cel mai vizibil oraș din România când vine vorba de proteste?

A.D: Societatea civilă clujeană este mai activă din cauza universităților care oferă un public conștient și alert. Apoi, mediile asociative bucureștene sunt înghițite ca voce de instituții puternice ca Guvernul, Parlamentul, DNA-ul etc., dar și de o viață economică mai puternică ce-i absoarbe pe oameni comparativ cu Clujul. Clujul este mai activ și pentru că a clădit o infrastructură de protest de mai bine de un deceniu de când orașul găzduia sediul principal al campaniei Salvați Roșia Montană. Desigur că strict numeric la București se mobilizează mai mulți cetățeni, dar raportat la mărimea orașului Clujul depășește capitala ca pondere.

Reporter: În ultimul timp s-a vehiculat mult ideea conform căreia dacă nu ieșim în stradă, nu mai rezolvăm nimic. Oare a ajuns ieșitul în stradă un fel de soluție universală pentru rezolvarea problemelor? Nu mai putem trage un semnal de alarmă când ceva nu e în regulă și altfel?

A.D: Ieșirea în stradă împrospătează viața publică, dă voce cetățenilor. Are și un aspect festiv, creează emoție, noi solidarități și deblochează niște mecanisme uzate, ritualizate de a face politică. Asta ar fi o funcție activă, dublată de o alta reactivă, de evidențiere a unei crize sau de semnal de alarmă, cum ziceai și tu. Dacă strada devine o soluție universală, e doar pentru a arăta concis un conflict, nu pentru rezolvarea lui.

Reporter: Care sunt metodele prin care cetățenii se pot implica mai mult în societate, în luarea deciziilor la nivel local?

A.D: Pentru rezolvări de conflicte, în afara străzii, există destule alte proceduri care nu funcționează acum. Sunt necesare mai multe partide prin scăderea pragului electoral. Trebuie creat dreptul de inițiativă cetățenească prin petiții care să aibă o recunoaștere juridică clară. Merită generalizat dialogul social la nivel național și local. Apoi, e important să aibă salariații reprezentanți în consiliile de administrare ale întreprinderilor și ca stakeholderii nu doar shareholderii să aibă un cuvând de spus în economie prin crearea unor mecanisme de participare. Cum politica actuală este despre controlul resurselor, despre cine, ce obține, e relevant să generalizăm bugete participative la nivel local astfel încât transparența bugetară să crească. Se poate institui astfel nu doar un mecanism de consultare legat de buget, ci și de co-decizie prin instituirea unui cvorum de participare și a unui design clar pe o parte din bugetul orașului care să fie discutat la întâlniri de cartier între reprezentanți publici, funcționari, cetățeni și specialiști. Ce a făcut până acum primăria în materie de bugetare participativă, propunere pe care am făcut-o încă din 2012 la proteste, este praf în ochi atâta timp cât nu există specificat un procent de minim 5% din bugetul orașului ori un mecanism eficient de co-decizie cetățenească. Și mecanismele clasice de consultare sunt relevante, dar ele nu au loc și nici nu există un interes major din partea administrației pentru a provoca participarea publică altfel decât într-o manieră electorală.

Reporter: Crezi că e important ca oamenii să se grupeze în asociații civice?

A.D: Da, este foarte important, dar sunt și alte formule asociative, așa cum sunt grupurile civice informale de inițiativă, care nu pot fi acuzate, asemenea ONG-urilor, că ar capitaliza nemulțumiri prin proiecte care se dovedesc lipsite de impact pentru că au tendința să externalizeze niște funcții sociale ale statului. Eu am făcut parte din mai multe astfel de grupuri și campanii – Salvați Roșia Montană, Grupul de Lucru al Organizațiilor Civice, Grupul pentru Acțiune Socială, grupul Someșul Nostru, SOS (Societate Organizată Sustenabil). Merită detaliat ce am reușit doar cu ultimul grup în privința amenajării de spații publice pentru ca și alți cetățeni să încerce formarea unor campanii similare. În urma primei campanii – „SOS Lacurile Gheorgheni” – grupul a obținut pietonalizarea aleii de lângă primul lac și angajamentul primăriei de a amenaja Parcul Est / Între Lacuri. SOS a contribuit la stoparea privatizării Parcului Feroviarilor și a făcut demersuri pe lângă primărie de a prelua parcul în gestiune. A cerut cu succes crearea Parcului Iuliu Prodan, singurul din cartierul Zorilor. În prezent, derulează campania „SOS Parcurile Plopilor” care revendică fluidizarea traficului pietonal în partea de vest a Clujului prin scoaterea taxei de acces în Parcul Babeș și prin realizarea unei alei în locul garajelor de pe Canalul Morii. Recent, SOS este și numele unei emisiuni de jurnalism, activism cetățenesc și analiză difuzată pe postul regional TVR Cluj.

Reporter: Protestatele de la Cluj după momentul Colectiv au început cu o zi mai târziu după cele de la București (la o zi după demisia premierului Victor Ponta). Cu toate acestea putem spune că au început în forță, cu mii de oameni care au ieșit în stradă. S-au stins destul de rapid, deși nemulțumirea colectivă nu s-a diminuat. De ce crezi că lumea a încetat să iasă în stradă?

A.D: Nemulțumirea socială nu se confundă cu mișcările sociale, care trebuie să aibă o țintă mai clară. Oamenii nu au mai ieșit în stradă după câteva zile pentru că revolta a fost în principal una morală, nu politică. Dacă era o revoltă cu mize politice precise se venea cu soluția unor reprezentanți din stradă la guvernare, nu cu soluția unui așa-zis guvern „tehnocrat” care a desumflat manifestațiile.

Reporter: Există la Cluj protestatari de serviciu, care merg la proteste doar pentru că este „cool”?

A.D: E o mare schimbare chiar și simplul fapt că a devenit cool să fii în stradă, față de acum câțiva ani când era cool să fii doar prin baruri sau să epatezi printr-un stil de viață mai non-conformist. Să nu uităm rolul protestatarilor de serviciu, pentru că eram câteva zeci mai activi la început prin țară, acum suntem cu miile, într-un context în care media centrală și într-o măsură mai mică, cea locală, devenea în urma involuției din preajma crizei doar portavocea unor interese politice și de afaceri. Aparent e o sintagmă jignitoare să fii protestatar sau activist de serviciu, dar părerea mea e că secolul XXI trebuie să creeze infrastructura civică și politică necesară în care cetățenia și participarea la treburile publice devin al doilea sau primul serviciu. Tehnologia ne permite să muncim mai puțin. Și e uimitor că deși productivitatea în anumite sectoare s-a îmbunătățit de zeci de ori, noi tot muncim la job opt ore pe zi, deziderat de secol XIX, când ar trebui să muncim vreo patru ca să avem mai mult timp pentru viața publică.

Reporter: Crezi că după aprobarea legii antifumatului în spațiile publice, ar putea ieși fumătorii în stradă?

A.D: Cu siguranță că vor ieși în stradă, la marginea barurilor, că nu vor mai putea fuma înăuntru. Lăsând gluma la o parte, legea este necesară pentru că beneficiile generale de sănătate întrec neajunsurile provocate fumătorilor.