100 de evenimente pentru centenar la Cluj-Napoca
Centenarul Marii Uniri va fi marcat la Cluj-Napoca prin numeroase evenimente, deşi nu de prea mare anvergură, organizate de primărie sau de alte instituţii şi ONG-uri cu participarea sau susţinerea financiară a municipalităţii. Astfel pe lista de activităţi desfăşurate sub egida “Cluj 100” se regăsesc 33 de activităţi derulate de primărie în colaborare cu alte instituţii din oraş, precum Academia Română, filiala clujeană, Uniunea Scriitorilor, filiala clujeană, Inspectoratul Şcolar Judeţean sau Casa Municipală de Cultură. De asemenea, primăria organizează şase evenimente sub această egidă, fiind vorba despre evenimente cu tradiţie în oraş şi nu unele noi, precum Zilele Clujului, şi care toate au ca tematică Marea Unire. În fine, recent Consiliul Local a aprobat şi lista proiectelor derulate de ONG-urile clujene în anul centenarului, fiind vorba despre 27 de astfel de evenimente susţinute cu bani de la municipalitate. Alte 37 de proiecte au o secţiune dedicată centenarului.
Între proiectele care atrag atenţia şi care vor fi şi mai vizibile în oraş sunt realizarea mai multor statui: statuia din bronz a lui Lucian Blaga, statuia cardinalului Iuliu Hossu, bustul lui Amos Frâncu, statuia lui Iuliu Maniu, statuia episcopului Nicolae Ivan şi a mitropolitului Bartolomeu Anania. De asemenea, a început deja reabilitarea statuii lui Mihai Viteazul din piaţa cu acelaşi nume. Dar este propusă de către Fundaţia Culturală Carpatica şi realizarea monumentului „100 de ani de la Marea Unire”. Toate acestea vor costa bugetul local aproape 5 milioane de lei, sumele alocate pentru realizarea acestor monumente fiind cuprinse între 70.000 şi 910.000 de lei.
Alt proiect care se arată interesant este plantarea a 100 de stejari în zona Pădurii Făget, care va avea loc toamna viitoare şi pentru care s-au alocat 250.000 de lei. Totodată va fi realizat un aranjament floral „Cluj 100” în sensul giratoriu din cartierul Mănăştur spre Floreşti, proiect care va costa 30.000 de lei. O instalaţie arhitecturală temporară de mari dimensiuni „Cluj 100” va fi realizată în oraş, instalaţie care va costa aproape 700.000 de lei. În acelaşi program sunt incluse şi organizarea de vizite turistice pentru românii de peste Prut, 10 concerte în diaspora românească, dar şi lansarea unor cărţi, antologii, albume fotografice, organizarea de simpozioane.
Ce organizează ONG-urile
Şi ONG-urile clujene au propus mai multe proiecte dedicate centenarului, fie că este vorba despre evenimente organizate anual şi care în 2018 au fost orientate spre tema Marii Uniri, fie că sunt evenimente noi. Consiliul Local a probat finanţarea a 27 de proiecte speciale „Cluj 100”. Între acestea menţionăm organizarea de către opera clujeană a unei serii de evenimente lirice şi coregrafice cu valenţe autentice româneşti (400.000 de lei), Marea Unire: spectacol de reconstituire istorică având în distribuţie pe Maia Morgenstern, Claudiu Bleonţ, Dorina Chiriac, Maria Buză cu o coloană sonoră care aparţine lui Dumitru Fărcaş, un spectacol care va avea loc în septembrie pe Cluj Arena (500.000 de lei), Serbările Transilvane – festival de tradiţii şi obiceiuri populare din Transilvania (80.000 de lei), Credenţionalul – Cartea Marii Uniri (50.000 de lei), 100 of youth in Cluj – platformă on line cu interviurile a 100 de tineri clujeni de succes (30.000 de lei), Treasure Hunt – 100 de ani alături de Cluj, o competiţie de nouă ore cu 22 de obiective turistice reprezentative ale oraşului (15.000 de lei), Marea Unire povestită copiilor – 1918 Trăiască România dodoloaţă! , piesă de teatru de păpuşi (20.000 de lei).
De asemenea, evenimente cu tradiţie în oraş au în acest an o secţiune dedicată centenarului. Vorbim despre TIFF care va avea câteva proiecţii de film speciale. Totodată, Festivalul Internaţional de Carte Transilvania va avea o secţiune dedicată Marii Uniri. Cluj Symphony Experience va organiza patru concerte în Piaţa Unirii, Parcul Central, Casino şi pe Cluj Arena, inclusiv un flash mob cu 100 de muzicieni. Toamna Muzicală Clujeană va include în perioada 12-18 octombrie în programul festivalului ajuns la ediţia a 52-a piese româneşti reprezentative. Pe de altă parte mai multe ansambluri folclorice au primit finanţări de la primărien pentru a participa la diverse festivaluri internaţionale în Franţa, Europa, Taiwan, Indonezia, Asia, pentru a promova tradiţiile populare româneşti în lume.
[stextbox id=’custom’ caption=’49 de evenimente vor marca centenarul în judeţ’]
Consiliul Judeţean a aprobat finanţarea cu 300.000 de lei a proiectelor dedicate Marii Uniri, proiecte care vor fi organizate de diferite instituţii şi asociaţii în întreg judeţul.
„Pentru a marca cei 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri a românilor, Consiliul Judeţean a constituit un buget separat pentru susţinerea iniţiativelor ce au în centrul lor acest moment istoric deosebit, alocând suma de 300.000 de lei. Aceste fonduri vor fi direcţionate către cele 49 de entităţi din întreg judeţul care vor desfăşura astfel de proiecte în perioada imediat următoare”, au precizat reprezentanţii CJ Cluj.
Cele mai multe proiecte sunt realizate tot în Cluj-Napoca. Între acestea, Asociaţia de sprijin a activităţii Inspectoratului Şcolar Judeţean organizează un concurs interactiv pentru elevii din judeţ, „În slujba ţării şi a neamului românesc”, Festivalul Cultural Miraje va celebra în acest an centenarul, Asociaţia Dacii Liberi va organiza o tabără tematică „Un secol de legendă. Unirea”, Asociaţia Culturală Opera Group Project va organiza „Simfonia Unirii”, iar Universitatea Babeş-Bolyai va lansa în opt volume „Construind Unirea cea Mare”. De altfel UBB a primit şi cea mai mare alocare de la CJ în acest sens, 100.000 de lei. Mai multe şcoli din judeţ au propus activităţi dedicate centenarului pentru elevii clujeni. Astfel, copiii de la Şcoala Gimnazială Specială Transilvania din Baciu vor pleca într-o excursie de o zi la Alba Iulia în oraşul unirii, iar Şcoala Gimnazială din Ciurila organizează evenimentul „Pe urmele străbunicilor delegaţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia 1918”.
[/stextbox]