Weekend cu festival al vinului. USAMV are o surpriză pentru clujeni

În zilele de 26-29 august, în Parcul Central „Simion Bărnuțiu” din Cluj-Napoca, se desfășoară Central Park Wine Festival. La festival, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca participă, în premieră, cu vinuri din producția proprie, Vinea Apoldia Maior.

În anul 2020, USAMV Cluj-Napoca a achiziționat podgoria de 65 de hectare de la Apoldu de Sus, la 28 de kilometri de Sibiu, în drumul spre Sebeș, și a redenumit-o Stațiunea Viticolă „Vinea Apoldia Maior”. Soiurile nobile albe cultivate sunt Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Riesling Italian, Pinot Gris și Muscat Ottonel, soiuri din care se produc anual aproximativ 400.000 de litri de vin.

Din producția de struguri a anului 2020 s-au născut astfel 10 vinuri noi Vinea Apoldia Maior – 4 monosepaje/soiuri pure (Sauvignon Blanc, Traminer Roz, Riesling Italian și Pinot Gris) și 6 cupaje, împărțite în două colecții: Academicum și Aurum Terras. Din colecția Academicum fac parte Laureatus, Eruditus, Docentus, iar din colectia Aurum Terras fac parte Catanas, Amlas, Secas, cupaje cu nume simbolice, din sfera academică și din cea a ținutului, care doresc să reflecte totodată și caracterele vinurilor. La Central Park Wine Festival, USAMV Cluj-Napoca va participa cu patru etichete, două monosepaje (soiuri pure) – Sauvignon Blanc și Traminer Roz –, respectiv cu două cupaje, Eruditus (din colecția Academicum), și Amlas (din colectia Aurum Terras).

La standul USAMV Cluj-Napoca veți avea ocazia să degustați și să achiziționați vinurile prezentate, să cereți informații sau sfaturi specialiștilor noștri, precum și să savurați un dialog cu muzicianul și compozitorul Ovidiu Lipan Țăndărică, care va fi oaspetele nostru în cursul serii de vineri, 27 august.

Mai multe detalii despre Stațiunea Viticolă „Vinea Apoldia Maior” și vinurile produse de USAMV Cluj-Napoca găsiți pe portalul dedicat: https://vinea-apoldiamaior.ro/.

Foto: Dan Bodea

Distribuie:

Postaţi un comentariu