Vocile literaturii feministe

Simone de Beauvoir s-a născut la Paris, în anul 1908. A fost o eseistă, scriitoare și în același timp o figură de marcă a existențialismului și a feminismului în Franța, militantă a mișcării intelectuale contestatare de după al Doilea Război Mondial. Alături de Jean-Paul Sartre va trăi o relație de iubire și prietenie devenită legendară.

Vocile feminine parcă s-au auzit mai tare și mai puternic decât oricând, în ultimele luni. După vedetele de la Hollywood, actrițe mai mult sau mai puțin celebre, dar și figuri cunoscute din alte domenii au început să vorbească, parcă încurajate una de alta, ca într-un joc de domino care nu se mai oprește. Se vorbește iarăși de lumea bărbaților, de dominația masculină, de inegalități, de nedreptăți. Se arată cât de greu le este femeilor să răzbată, în orice domeniu. Și toate acestea vin după zeci de ani de străduință, după mai bine de un veac în care doamnele au luptat, generații după generații, să arate că merită aceleași tratamente, aceleași drepturi ca și bărbații.

A fost parcurs un drum lung, dacă ne gândim că, în urmă cu numai un secol, femeile nu puteau să dețină proprietăți, să semneze documente oficiale, să voteze în alegeri electorale, să refuze să se mărite, să divorțeze ori să urmeze studii universitare.

Toate s-au schimbat pentru că, în momente cheie ale istoriei, au acționat câteva femei curajoase și talentate, care au refuzat să se supună rigorilor unei societăți care le limita la statutul de ființe inferioare. Fiecare dintre acestea au contribuit cu ceva, o parte mai mare sau mai mică, la această mișcare de astăzi, la faptul că femeile din prezent pot să vorbească nestingherite și să se revolte. Iar printre cele mai puternice voci ale feminismului au fost cele ale scriitoarelor: Simone de Beauvoir, Sylvia Plath, Amelie Nothomb, Maya Angelou, Zadie Smith, Isabel Allende, Alice Walker, Virginia Woolf sunt doar câteva nume, dintre cele mai sonore.

Virginia Woolf

Printre lucrările reprezentative ale Virginiei Woolf se numără: „Jurnalul unei scriitoare”, „Doamna Dalloway”, „Camera lui Jacob”, „Spre far”, „Eseuri alese – Arta gândirii”, „Romanul unei zile”, „Călătorie în larg”, „Orlando”, „Valurile”. A primit eticheta de scriitoare feministă, pentru că a fost una dintre primele care au pus în discuţie pretinsa superioritate masculină.

Una dintre primele scriitoare care au răzbit în lumea ce aparținea pe atunci bărbaților a fost Virginia Woolf, născută pe 25 ianuarie 1882, la Londra. A primit la naștere numele  Adeline Virginia Stephen și a rămas în istorie ca scriitoare, eseistă, feministă, una dintre figurile moderniste literare de frunte ale secolului 20.

În perioada interbelică, Virginia Woolf a fost o personalitate marcantă în societatea literară din Londra, iar între operele ei cele mai renumite se află şi eseul de dimensiunea unei cărţi ”A Room of One’s Own” (1929), cu faimosul său dicton: “O femeie trebuie să dispună de bani şi de o cameră separată, dacă vrea să scrie ficţiune”. Woolf este considerată drept una dintre cei mai mari inovatori ai limbii engleze și una dintre marile voci feministe din literatură.

A venit pe lume într-o vreme în care femeile nu mergeau la universitate, pentru că studiile nu le foloseau la nimic; ele erau menite să fie soții și mame, să aibă grijă de casă și de soț. Însăși mama Virginiei a fost o astfel de femeie: Julia era, totuși, o femeie cultă, o tânără văduvă cu trei copii, care s-a îndrăgostit de Leslie Stephen, vecinul ei, un scriitor mult mai în vârstă. Julia a intrat în căsnicie cu Stella, George şi Gerald, mai mari ca Virginia cu vreo zece ani, iar Leslie avea și el o fată. Din această a doua căsătorie se vor naşte patru copii: Vanessa, în 1879; Thoby, în 1880; Virginia, în 1882; apoi Adrian, în 1884. Leslie Stephen era morocănos din fire, mereu încuiat în birou, lucrând până la epuizare, în timp ce mama avea grijă de casă și de copii.

Când Virginia avea 13 ani, mama ei s-a îmbolnăvit grav și a murit, iar fata a experimentat primul episod de depresie, dintr-o lungă serie care o va chinui toată viața. Sora mai mare, Stella, a încercat să ia locul mamei, dar se mărită după doi ani moare, la rândul ei – un alt șoc pentru Virginia. Noua stăpână a casei a devenit Vanessa, pe care Virginia a iubit-o extrem de mult și care i-a echilibrat, cât de cât, existența.

Copilăria și adolescența Virginiei au fost marcate și de abuzurile fraților vitregi; numeroși biografi au scris că Gerald și George au molestat-o pe aceasta încă de când avea 6 ani, ca și pe sora ei, Vanessa. Astfel se explică, scriu aceștia, aversiunea pentru bărbați și relații intime heterosexuale, ca și înclinațiile homosexuale manifestate mai târziu de scriitoare – și, nu în ultimul rând, crizele ei depresive.

Căsătoria și sfârșitul

Chiar dacă era mai degrabă absent, tatăl i-a oferit Virginiei terenul proprice pentru dezvoltarea intelecutală, cărțile, biblioteca bogată, înclinația către filosofie. Apoi, Thoby, fratele ei preferat, a devenit student la Cambridge și a împărțit cu ea tot ce învăța.

După un alt moment traumatizant, moartea tatălui, Virginia şi Vanessa, au scăpat şi de fraţii vitregi abuzivi, între timp căsătoriţi, și se instalează în Bloomsbury, cartierul londonez în care trăiesc numeroşi studenţi străluciţi, prieteni nonconformiști de-ai lui Thoby. Casa devine locul lor de întâlnire şi locul de naştere a ceea ce va rămâne în istorie sub numele de „grupul din Bloomsbury“. Din păcate, în toamna anului 1906, la numai 26 de ani, Thoby, fratele model, idolatrizat, a murit după ce s-a îmbolnăvit de febră tifoidă în Grecia. Un an mai târziu, Virginia rămâne și fără sora ei, care se căsătorește cu scriitorul Clive Bell.

În același cerc de intelectuali cunoscut se afla şi Leonard Woolf, pe care Virginia îl alege, până la urmă, să îi fie soț. A fost o căsătorie ciudată, fără prea multe relații intime, însă cei doi s-au iubit, s-au respectat și s-au sprijinit până la moartea scriitoarei. Leonard a înțeles nevoia ei de singurătate, i-a acceptat firea și boala și a ajutat-o să treacă prin multe episoade depresive. Împreună, cei doi soți au lansat editura Hogarth Press, care a ajutat-o pe Virginia Woolf să scrie liberă, fără teama că vreo editură i-ar refuza manuscrisele.

În 1919, publicarea nuvelei ”Kew Gardens” deschide calea succesului şi, odată cu ”Doamna Dalloway”, în 1926, excelenta reputaţie a editurii Hogarth îi atrage pe cei mai buni autori. Printre ei, și diverse scriitoare, de care doamna Woolf se simțea atrasă, mai mult decât soțul ei. Între acestea s-a aflat o autoare extravertită şi lesbiană declarată, Vita Sackville-West, care i-a devenit foarte apropiată. Viaţa acesteia a inspirat romanul ”Orlando”, publicat în 1928, al cărui personaj principal îşi schimbă sexul odată cu înaintarea în lectură.

În ciuda criticilor favorabile cu care sunt întâmpinate lucrările sale și a succesului cert în carieră, Virginia Woolf are căderi nervoase tot mai dese. Pe 28 martie 1941 îi lasă pe birou soţului o scrisoare, își umple buzunarele pardesiului cu pietre și intră în rîul Ouse, din apropierea casei sale, unde s-a înecat. Trupul i-a fost găsit după 3 zile.

”Simt cert că înnebunesc din nou. Simt că nu putem trece din nou prin încă o astfel de stare groaznică. Și de data aceasta nu mă pot însănătoși. Încep să aud voci și nu pot să mă concentrez. De aceea fac ce pare să fie cel mai bun lucru. Tu mi-ai oferit cea mai mare fericire care poate să existe. Nu cred că un cuplu ar fi putut să fie mai fericit pînă cînd a venit această boală teribilă. Nu mai pot lupta”, scria în scrisoare.

Simone de Beauvoir

După cel de-al Doilea Război Mondial s-a înregistrat așa-zisul ”Al Doilea Val feminist”, care a luat naștere ca o ripostă împotriva societății care promova idealul femeii casnice desăvârșite și stilul de viață domestic, unul care izola femeile și le limita opțiunile și oportunitățile în mod drastic.

Feministele liberale din toate țările vestice au fost inspirate de „Mistica feminității” (1963), cartea de referință a scriitoarei Betty Friedan, care avansa ideea că nemulțumirea trăită de multe femei din clasa de mijloc a societăților postbelice venea din lipsa de implicare socială și de autoritate în viața politică. La rândul ei, Friedan a fost influențată de lucrarea revoluționară de filozofie feministă a scriitoarei franceze Simone de Beauvoir, „Al doilea sex” (1949), volum considerat drept ”Biblia feminismului”, care pornește de la principiile existențiale asupra contingenței și libertății expuse în cartea lui Sartre, Ființa și neantul.

”Al doilea sex” respinge ideea “eternului feminin”, a unei “naturi” feminine ca esență imuabilă și eternă, și pledează împotriva ideii înaintate de psihanalistul Sigmund Freud, conform căreia „anatomia e egală cu destinul” (sexul biologic al unei persoane determină în mod automat și rolul acesteia în societate). În a doua parte a cărții ei, care debutează cu celebra frază „Nu te naști, ci devii femeie”, Beauvoir analizează rolurile femeii de soție, mamă și prostituată pentru a demonstra mecanismele prin care femeile, în loc să-și cultive dezvoltarea prin intermediul muncii și al creativității, sunt forțate să ducă o existență monotonă, în care nasc copii și se îngrijesc de casă.

Simone de Beauvoir propunea ca femeilor să li se dea șansa să dezvolte propriile proiecte, în pofida pericolelor, riscurilor și incertitudinilor implicite; astfel, femeia modernă „se mândrește cu faptul că judecă, ia atitudine, muncește, creează, în aceeași măsură ca și bărbații; în loc de a căuta să-i discrediteze, se declară egala lor.”. Pentru a asigura egalitatea femeilor, de Beauvoir pledează în favoarea unor schimbări în ordinea socială, cum ar fi drepturi egale la educație, accesul la metode contraceptive, legalizarea avortului și, poate mai presus de toate, emanciparea economică a femeii și câștigarea independenței față de bărbați.

Doris Lessing

În anul 2007, premiul Nobel pentru literatură a fost acordat unui nume-surpriză: Doris Lessing. Era a unsprezecea femeie onorată cu această distincţie și cea mai în vârstă. În justificarea alegerii, Academia Regală de Știință a Suediei a apreciat-o pe Doris Lessing drept “o naratoare a experienței feminine, care, cu scepticism, ardoare și forță vizionară, a expus critic o civilizație divizată”.

Doris Lesing a debutat în 1950 cu “The Grass Is Singing”, iar printre operele sale importante se numără romanele din seria “Children Of Violence” (1952-1969), “The Summer Before Dark” (1973) și “The Fifth Child” (1988). Romanul “Golden Notebook” (1962) este însă capodopera sa, considerat de mulți un roman clasic feminist – dar nu și de autoarea lui, care îl considera un roman despre tema pierderii sănătății mentale ca modalitate de a te vindeca și a te elibera de iluzii.

Doris Lessing

Experiment literar și joc îndrăzneț cu multiple perspective, ”Carnetul auriu” este considerat o piatră de temelie a feminismului. Cartea prezintă povestea unei scriitoare, Anna Wulf, a celor patru carnete în care își înregistrează viața și a încercării ei de-a le uni, în final, într-un al cincilea carnet, auriu.

Între ultimele romane ale autoarei sunt „The Cleft”(2007) şi „Arthur and Emily” (2008). Primul dintre acestea conţine probabil cea mai severă analiză a feminismului dintre toate lucrările precedente ale autoarei. „The Cleft” povesteşte o istorie secretă a începuturilor umanităţii, când pământul era populat numai de femei ce se reproduc asexuat şi care întâmpină apariţia primilor bărbaţi ca pe o ameninţare monstruoasă pe care trebuie să o înlăture. În ciuda tonalităţilor puternic feministe din scrierile sale, Lessing a refuzat, în mai multe ocazii, să fie etichetată drept feministă, dispreţuind vederile monocrome proferate de această mişcare.

“Chiar vor feministele ca oamenii să facă astfel de afirmaţii ultra-simpliste despre femei şi bărbaţi? Din nefericire, am ajuns la trista concluzie că da.”, a declarat ea.
Totuși, viața ei și alegerile făcute nu se înscriu în tiparul unei femei obișnuite. Doris Lessing s-a născut în oraşul Kermanshah din Persia, astăzi Iran, ambii săi părinţi fiind de naţionalitate engleză. Și-a petrecut o parte din copilărie în colonia engleză Rhodesia de Sud, astăzi Zimbabwe. La 14 ani, a părăsit școala și a refuzat apoi orice instituţie de învăţământ, toată educaţia sa fiind acumulată ulterior pe cont propriu. A lucrat ca infirmieră de la 15 ani, apoi ca operatoare de telefon, iar la 19 ani s-a căsătorit. A divorțat de două ori și s-a declarat împotriva instituției căsătoriei. Împreună cu cel mai mic fiu al său şi cu manuscrisul primului roman în bagaj, Doris Lessing a plecat către Londra, în 1949. Acolo a și murit, în noiembrie 2013, la vârsta de 94 de ani.

Alte cunoscute scriitoare feministe

Maya Angelou (1928-2014) nu a aderat pe deplin la acest curent, deoarece pentru ea o revoluţie îşi putea atinge scopul doar atunci când fundamentele acesteia izvorăsc din dragoste. Spunea că „cel mai trist lucru cu privire la mişcarea feministă este faptul că femeile nu admit întotdeauna necesitatea iubirii”. Opera ei, care include 36 de cărți, a inspirat femeile și persoanele de culoare, în general, să treacă peste prejudecăți și discriminare.

Margaret Atwood

Alice Walker, născută în 1944, este autoare şi activistă de origine americană, faimoasă mai ales pentru romanul său ”The color purple”. Walker este, de asemenea, şi o talentată poetă, care cimentează în opera sa o încărcătură extraordinară de mândrie şi feminism. Deşi a folosit termenul de ”womanist” pentru a descrie relaţiile ei faţă de femei, ea este un simbol confirmat al feminismului în literatura Afro-americană şi politică.

Margaret Atwood, născută în 1939, este autoarea deja celebrei cărți ”Povestea cameristei”, transpusă și într-un serial tv de succes. Nici ea nu și-a propus neapărat să facă parte din mişcarea feministă, dar asta s-a întâmplat, datorită puternicelor personaje feminine portretizate în cărţile sale.. ”Am debutat ca poet complet apolitic, dar apoi am început să fac ceea ce toţi romancierii şi poeţii fac: am început să descriu lumea din jurul meu.”, a povestit ea.

Elfriede Jelinek, născută în 1946, este o scriitoare de origine austriacă, provocatoare, care a scris texte ce conţin o puternică notă feministă, critice, fiind percepute de multe ori drept deranjante, obscene chiar. Stilul ei este caracterizat de satiră, experimente de ordin lingvistic şi are la bază, de multe ori, desfiinţarea unor tabuuri sexuale. Câştigătoare a premiului Nobel pentru literatură în 2004, graţie ”muzicalităţii vocilor pe care le atribuie personajelor din scrierile sale”, Jelinek credea în puterea femeilor, purtând o luptă prin scrierile ei; ”eu nu lupt împotriva bărbaţilor, ci împotriva unui sistem care este sexist”.

Sylvia Plath (1932-1963) a fost poetă și scriitoare de origine americană, cunoscută mai ales pentru romanul autobiografic ”The Bell Jar”. Marcată de depresii întreaga viață, s-a sinucis în februarie 1963, la Londra.

Sylvia Path

[stextbox id=’custom’]

Cele mai bune cărți feministe, votate pe Goodreads

1. Margaret Atwood, ”The Handmaid’s Tale” (”Povestea cameristei”)
2. Sylvia Plath, ”The Bell Jar” (”Clopotul de sticlă”)
3. Charlotte Brontë, ”Jane Eyre”
4. Virginia Woolf, ”A Room of One’s Own” (”O cameră separată”)
5. Simone de Beauvoir, ”The Second Sex” (”Al doilea sex”)
6. Jane Austen, ”Pride and Prejudice” (”Mândrie și prejudecată”)
7. Alice Walker, ”The Color Purple” (”Culoarea purpurie”)
8. Charlotte Perkins Gilman, ”The Yellow Wallpaper and Other Stories” (”Tapetul galben și alte povestiri”)
9. Eve Ensler, The Vagina Monologues (”Monoloagele vaginului”)
10. Betty Friedan, ”The Feminine Mystique” (”Mistica feminității”)

[/stextbox]