Viitorul mașinilor autonome e (și) la Cluj

Mașinile autonome chiar până la punctul în care ceea ce cunoaștem astăzi ca fiind „șofer” devine un pasager cu un volan în față par a reprezenta viitorul industriei automobilistice la nivel global. Că România este parte a fenomenului care încearcă să ne ducă mai aproape de mașinile autonome poate părea un scenariu SF într-o țară care nu poate inaugura nici măcar 10 kilometri de autostradă într-un an, însă la Cluj, în Centrele de Inginerie al companiei germane Bosch, sute de ingineri dezvoltă senzori, soft-uri și componente tocmai pentru proiecte care să transforme în realitate visul mașinilor autonome. 

90% dintre accidentele rutiere au drept cauză eroarea umană

Aproximativ 400 de asociați lucrează în Centrele de Inginerie ale Bosch, care în această săptămână a început lucrările la o investiție de 25 de milioane de euro în centrul orașului Cluj-Napoca, acolo unde ar urma să apară până în 2019 o clădire care să reunească toți inginerii și IT-iștii companiei, răsfirați acum în cele trei sedii pe care concernul german le are în Jucu și în Cluj-Napoca.

În acest moment, spune Dennis Raabe, există trei direcții pe care se concentrează activitatea de cercetare și dezvoltare de produse din cadrul Bosch: mașinile autonome, Internet of Things și conceptul Industry 4.0. Dennis Raabe este șeful Centrului de Inginerie al Bosch Cluj și spune că activitatea de aici se concentrează în proporție de peste 50% pe dezvoltarea de sisteme și softuri destinate proiectelor pe care compania le are în vederea dezvoltării de mașini autonome.

„Aici, la Cluj, ne dorim și reușim să fim parte a acestor proiecte inclusiv din dorința de a crea locuri de muncă mai interesante pentru asociații noștri”, spune el.

50% înseamnă peste 200 de angajați concentrați pe viitorul automobilistic, iar numărul lor va crește în condițiile în care noul centru face loc pentru încă aproximativ 500 de IT-iști. Cum lumea automobilistică se concentrează în prezent pe dezvoltarea cât mai rapidă a conceptului de mașină autonomă, Bosch este parte a procesului prin parteneriatele cu Daimler, grupul Dacia-Renault sau Fiat Chrysler Automobiles.

„Am dezvoltat mai multe companii în interiorul Bosch și ne concentrăm aici în primul rând pe dezvoltarea software-ului necesar pentru a produce mașini autonome. Chiar și-așa, la Jucu lucrăm la dezvoltarea unor unități de control special dezvoltate pentru funcționalitățile mașinilor autonome. Dezvoltăm componente asemănătoare unor camere video care detectează obstacole din calea mașinii și numeroși parametri care țin de aceste obiecte. În cadrul proiectelor noastre dezvoltăm senzori ultrasonici, dar și sisteme care țin, de exemplu, de direcția mașinii”, mai spune Dennis Raabe.

Potrivit Reuters, se preconizează faptul că piața producătoare de sisteme de asistență pentru condus și mașini autonome va crește de la 3 miliarde de dolari cât valora în 2015 la mai bine de 95 de miliarde în 2025, urmând ca până în 2035 să ajungă la o cifră de 290 de miliarde de dolari. Concurentul Daimler, BMW, a semnat în 2017 un parteneriat cu gigantul Intel și cu compania israeliană Mobileye pentru a dezvolta tehnologia așa încât până în anul 2021 să existe pe străzi primele modele BMW autonome.

Piesele de puzzle

Într-un fel sau altul, cea mai mare parte din munca inginerească de la Cluj se concentrează în jurul dezvoltării de mașini autonome. O mare parte a muncii IT-iștilor și inginerilor clujeni se concentrează pe simplificarea și eficientizarea sistemelor deja existente, dar și pe realizarea de tehnologii care să fie mai accesibile ca preț pentru publicul larg.

De exemplu, compania lucrează și cu parteneri locali precum Dacia și a dezvoltat un sistem de monitorizare a unghiului mort disponibil pentru noul model Dacia Duster, care a fost lansat în septembrie anul trecut, la Frankfurt.

„În 2015 discutam despre direcțiile pe care ar trebui să ne axăm la Cluj și am luptat pentru a include Clujul într-un proiect legat de cele mai noi tehnologii și cele mai actuale trenduri”, explică Dennis Raabe.

De asemenea, inginerii clujeni de la Bosch se ocupă de proiecte în cadrul cărora realizează și sisteme electronice de frânare de urgență, care în viitor vor fi de asemenea utilizate pentru mașinile Dacia. Servoelectric este un alt sistem dezvoltat la Bosch Cluj și combină „ajutorul” tehnic oferit de către șofatul autonom cu capacitatea de a oferi un nivel mai ridicat de siguranță pentru pasageri. La Cluj s-a dezvoltat partea de software a acestui sistem care reprezintă de fapt o bază pentru momentul în care orice mașină va fi autonomă.

Potrivit specialiștilor Bosch, mașinile autonome sunt un proiect care ar putea să devină realitate palpabilă în următorii zeci de ani. Nivelul de complexitate al autovehiculelor autonome este în acest moment îndreptat spre 3, denumit „eyes off”. Acest nivel de autonomie presupune că șoferul mașinii să poată avea posibilitatea de „a-și lua ochii” de la mașină pentru perioade mai lungi de timp, de câteva minute, ca de exemplu între două ieșiri de pe o autostradă. Nivelul cel mai înalt spre care industria tinde este Nivelul 4 sau „Mind off”, care presupune ca șoferul să devină un simplu pasager, iar mașina să fie capabilă să ia toate deciziile care să o poarte pe șosele.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu