VIDEO | Cristian Balaj, președintele campioanei României: ”Subiectul insolvență este exclus la CFR Cluj!”
Președintele CFR Cluj, Cristian Balaj, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că la clubul din Gruia nu s-a pus, și nici nu se pune, problema intrării în insolvență de anul viitor, așa cum a relatat presa în cursuyl acestei dimineți. Mai mult, președintele campioanei României a spus că restanța de o luna la salariile jucătorilor va fi achitată până la sfârșitul lunii noiembrie.
”Subiectul insolvență este exclus la CFR Cluj. Nu s-a pus niciodată problema, nu s-a discutat despre acest subiect pentru că suntem preocupați zi de zi pentru a crește performanța, pentru a dezvolta clubul. Suntem preocupați, desigur, și de optimizarea raportului performanță – cheltuieli.
Atunci când am acceptat această poziție (președinte al clubului, n.red.) am cunoscut situația actuală a clubului, am discutat foarte mult despre asta și am cântărit și analizat foarte mult în luarea unei decizii, și dacă am ajuns să accept este doar pentru că-mi plac provocările. Când vorbești despre provocări, e clar că n-ai o situație ideală, dar vezi perspective în a dezvolta, în a crește strategii, aici vorbesc de juniori, de Academie în primul rând, și nu în ultimul rând, în paralel cu creșterea performanțelor clubului, să reușim să menținem ce s-a construit în ultimii ani.
Situația fotbalului românesc nu este, din păcate, de natură a spune că este ideală. Oarecum ne aliniem la ceea ce există la nivel național, și nu doar în sport. Așa cum v-am explicat, dcă am acceptat să vin este tocmai pentru că sunt convins că împreună cu conducerea clubului, cu acționarii, cu care am discutat și m-au asigurat că în cel mai scurt timp posibil vom optimizato ce înseamnă raport cheltuieli – performanță.
Există eșalonări de plăți pe care clubul și le-a respectat până acum, în acest momnent jucătorii au restanță un salariu, la sfârșitul lunii acesta va fi plătit jucătorilor. Depinde mult și performanța din jocurile europene, și nu vă ascund faptul că avem discuții cu echipe care sunt interesate de anumiți jucători de la clubul nostru.
Avem, în acest moment jucători pe care nu-i folosim, dar îi plătim, este o situație pe care am găsit-o la club. A existat un demers al clubului către federație pentru a extinde lista A de jucători, dar regulamentul nu a permis acest lucru, și nu avem decât să respectăm decizia luată”, a declarat Cristian Balaj.
”Dan Petrescu merită să antreneze oriunde în lume”
În ce privește posibilitatea ca antrenorul Dan Petrescu să preia echipa națională a României, președintele grupării din Gruia a declarat că acesta poate antrena orice echipă din lume, dar că în acest moment nu există nicio ofertă concretă în acest sens din partea Federației Române de Fotbal.
”Ne bucurăm că îl avem aici pe Dan Petrescu înainte ca cei de la federație să-l fi dorit acolo. Să fie dorit la echipa națională, mi se pare un lucru normal, dar dacă am ales să accept această poziție este și datorită lui Dan Petrescu, care mi-a promis că vom fi împreună trei ani de zile. În rest, e greu să te opui în momentul în care cineva poate să reprezinte țara din care ești. Este un subiect delicat în acest moment pentru că ofertele trebuie să apară în mod oficial din partea federației, dacă într-adevăr se dorește acest lucru. Un lucru este cert, Dan Petrescu este un antrenor care merită să fie la orice națională din fotbalul mondial”, a mai declarat președintele CFR Cluj.
Vezi mai jos conferința de presă integrală a lui Cristian Balaj: