VIDEO | CFR Cluj este, deja, liderul Ligii I. Alibec, primul gol în tricoul campioanei
CFR Cluj s-a instalat în fruntea Ligii I după victoria, 1-0, în fața Chindiei Târgoviște, și e singura echipă neînvinsă în campionat după primele trei etape. Golul victoriei campioanei României a fost reușit în minutul 52 de Denis Alibec, la primul meci ca titular în echipa lui Marius Șumudică. Este al doilea gol înscris de un jucător nou adus la Cluj în acest sezon, după reușita lui Tahiri din prima etapă, din partida cu FC U Craiova lui Adrian Mutu.
Echipa din Gruia putea deschide scorul încă din prima repriză, când Tahiri a irosit cu seninătate din 6 metri o centrare ideală venită de la Omrani. A fost și singura oportunitate de gol a CFR-ului în primele 45 de minute. După revenirea de la cabine, feroviarii au pus o presiune mult mai mare pe fundașii Chindiei, și Omrani a trecut de puțin pe lângă gol, trimițând pe lingă poartă din mijlocul careului. N-a mai greșit însă ținta Alibec, în min.52, care a reluat în gol din marginea careului mic centrarea în forță venită de la Camora, excelent lansat de Păun.
Vezi mai jos reușita lui Denis Alibec:
Forcingul gazdelor a continuat, iar Petrila, de două ori, și Ovidiu Hoban au ratat bune oportunități de a majora diferența de pe tabela de marcaj. A rămas 1-0 până la final, deși echipa campioană a atacat în permanență poarta echipei din Târgoviște. Am văzut pressing ucigător al campioanei, dar mai ales determinare în rândul jucătorilor.
Au evoluat următoarele formații:
CFR Cluj: Arlauskis – Cr. Manea, Graovac, D. Ciobotariu, Camora – Fofana (Hoban ’71), Tahiri (Păun ’46) – Petrila, C. Deac (Costache ’87), Omrani (Chipciu ’62) – D. Alibec (Debeljuh ’62). Antrenor: Marius Şumudică
Chindia Târgovişte: D. Moldovan – Căpuşă, Celea, Baxevanos, C. Dinu – Neguţ, S. Suciu (Popa ’63), P. Iacob, Popadiuc (Cherchez ’86) – Matiş (Şerban ’63) – D. Florea. Antrenor: Emil Săndoi.
Marele examen pentru echipa din Gruia va fi însă dubla cu Young Boys Berna, din turul III preliminar al Ligii Campionilor, care poate asigura feroviarilor prezența în grupele Europa League, dar și oportunitatea de a ajunge în playofful Champions League, care odată depășit va permite, din nou accesul CFR-ului la masa bogaților fotbalului european. Prima manșă a duelului cu campioana Elveției se va desfășura marți, pe stadionul ”dr.Constantin Rădulescu”.
Alibec: ”Am venit la cea mai mare echipă din țară”
„Mă bucur că am marcat și că suntem singura echipă cu 3 victorii. De asta am venit, să îmi ajut echipa și să marchez cât mai multe goluri. Nu pot să dau un procentaj, dar ușor, ușor îmi voi reveni din punct de vedere fizic.
Urmează probabil cel mai important meci la sezonului, cel cu Young Boys. O să încercăm să jucăm ofensiv și să câștigăm. Normal că unul dintre motive a fost să joc în cupele europene. Este cea mai mare echipă din țară. De asta am ales să vin aici”, a declarat Denis Alibec la finalul partidei.
Șumudică: ”Trebuie să fim perfecţi în cele două partide cu Young Boys”
„ Sunt mulțumit că am câștigat, menținem linia, avem 3 victorii din 3 și suntem pe primul loc. Sunt mulțumit că am câștigat, menținem linia. Am fost supărat după prima repriză, dar am schimbat sistemul și am dominat jocul.
Au avut un șut pe poartă dintr-o centrare. Mă bucur că l-am făcut pe Arlauskis să șomeze. Am întâlnit o echipă foarte bine organizată.
Întâlnim o forţă şi va trebui să fim perfecţi în cele două partide cu Young Boys dacă ne dorim să avem şanse.
A trebuit să dau minute tuturor jucătorilor, să avem prospețime. Urmează un meci important cu Young Boys Berna. Sunt impresionat de Deac și Camora, care aleargă 12.000 metri pe meci, din 3 în 3 zile. Aștept mai mult de la Petrila și Costache, care pot da mai mult, și ușor-ușor cred că ne vom putea organiza bine și defensiv. Important este că astăzi am câștigat.
Mă bucur că Ciobi și Graovac și-au făcut treaba bine. Camora și Manea la fel, nu am avut probleme. Am improvizat puțin la mijlocul terenului, am jucat cu Fofana #6, care este mai mult #8, dar mi-am dorit să am forță în atac, să punem presiune.
Denis încă nu e pregătit, o să-l vedeți bine pregătit și o să vă dați seama de valoarea lui. Îl cunosc foarte bine, are tot sprijinul meu. Va ajuta CFR-ul. Sunt bucuros, felicit conducerea că a realizat acest transfer.
Pe Sigurjonsson l-am odihnit, pe Susic și Rodriguez la fel. Am nevoie de prospețime, avem un lot foarte bine structurat și trebuie să fim foarte atenți.
Publicul la Cluj, indiferent că vin 100 sau 10.000, este foarte cald, aproape de echipă. Dar cu Young Boys cred că avem nevoie de un public numeros, care să susțină echipa, să-și respecte jucătorii. Cred că este momentul să formăm o familie a Clujului, din tot ceea ce înseamnă CFR Cluj, de la femeia de serviciu până la finanțator, plus suporterii, care să fie al 12-lea jucător și care să ne ajute, să dea încredere echipei. Îmi dau seama ce ne va aștepta la Berna, la jocul retur”, a declarat Marius Șumudică la finalul partidei.