Vești proaste pentru părinți: mai puțin de 150 de locuri disponibile în creșe. Din cauza pandemiei, locurile din creșele clujene s-au redus la aproape jumătate
Acum aproape două săptămâni, Clujul a fost primul oraș din țară care a luat decizia redeschiderii creșelor. Din păcate, de parcă nu era suficient numărul și așa mic al acestora, pandemia de coronavirus a redus la aproape jumătate numărul deja existent. Astfel, din totalul de 1.231 de locuri disponibile în municipiul Cluj-Napoca până la apariția coronavirusului, acum au mai rămas doar 721, și asta pentru că municipalitatea dorește să respecte ad literam reglementările în vigoare în momentul de față, adică o distanțare de 4 mp între copii.
„Cereri avem 550 depuse, deci practic diferența până la 721 sunt încă locuri disponibile. Locurile sunt, desigur, mai puține decât anul trecut, tocmai pentru că suntem nevoiți să respectăm reglementările în vigoare privind distanțarea între copii, acei patru metri pătrați, după cum trebuie să asigurăm și niște circuite speciale. Doar așa îndeplinim toate condițiile legale pentru a primi copiii în creșe”, ne-a declarat Dan Tarcea, viceprimarul Clujului
Speranțe de mai bine abia din primăvara anului viitor, când numărul locurilor din creșe va spori cu încă 180.
„Avem încă două creșe care sunt în construcție. Una este pe strada Gr. Alexandrescu 47 A, din cartierul Mănăștur, cu 90 de locuri, care va fi dată în folosință pe 15 octombrie. Cealaltă creșă, o extindere a grădiniței de pe str. Meziad de fapt, va avea încă 90 de locuri ce vor fi disponibile începând cu primăvara anului 2021, undeva la sfârșitul primului trimestru, începutul trimestrului II”, spune viceprimarul Tarcea.
Situația locurilor vacante din creșele din Cluj-Napoca pote fi văzută aici: http://www.creseclujnapoca.ro/files/Locuri_inscriere_crese_2020.pdf
Condiții drastice în creșe și grădinițe
Potrivit unui comunicat comun al ministerelor Educației și Sănătății, activităţile în aer liber vor reprezenta o proporţie cât mai mare din program. În acelaşi timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condiţiilor privind evitarea contactului strâns între copii şi a jocurilor care presupun apropierea la mai puţin de doi metri.
Copiii nu trebuie să aducă de acasă, în unitatea de învăţământ, jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.
La intrarea în grădiniţă, creşă, afterschool o persoană desemnată va asigura fluidizarea sosirilor şi fluxului de persoane în vederea evitării aglomerărilor.
Accesul în holul de primire trebuie limitat, iar triajul epidemiologic al copiilor se efectuează zilnic de către cadrul medical al unităţii / persoana desemnată.
Triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii cu termometrul non-contact; temperatura înregistrată nu trebuie să depăşească 37,3 grade Celsius; în cazul în care temperatura înregistrată depăşeşte 37,3 grade Celsius, se recomandă repetarea măsurării temperaturii după o perioada de 2-5 minute de repaus; dacă se constată menţinerea unei temperaturi peste 37,3 grade Celsius sau/şi prezenţa de simptome respiratorii şi/sau alte semne/simptome de boli infecto-contagioase acute, copiii nu sunt primiţi la program (aceştia sunt lăsaţi în grija părinţilor cu recomandarea unui consult medical de specialitate).
Potrivit sursei citate, copiii vor fi învăţaţi şi ajutaţi să se spele pe mâini cu apă şi săpun minimum 20 de secunde.
Fără aparate de aer condiționat
„Serviciile de curăţenie se vor realiza înainte de începerea activităţii şi după somnul copiilor, la sfârşitul programului. Curăţenia generală se va face prin spălare cu apă şi detergent, urmată de clătire repetată cu apă potabilă. Pentru curăţarea obiectelor destinate utilizării directe de către copii vor fi folosiţi agenţi de curăţare nedăunători, dezinfectanţii, biocide avizate. Toate suprafeţele trebuie curăţate – inclusiv jucării, tobogane, ţarcuri, mânere, balustrade, butoane şi accesorii la instalaţii sanitare, toalete, clanţe, pervazul ferestrei, precum şi mesele şi scaunele din sala de grupă. Suprafeţele care sunt atinse de copii vor fi atent curăţate, frecvent prin ştergerea cu apă şi detergent”, precizează MS.
MS precizează că este interzisă folosirea echipamentelor pentru recircularea aerului.
Pupitrele/mesele, scaunele vor fie marcate pentru a asigura distanţa fizică recomandată între copii. Normele de igienă se vor respecta şi în timpul servirii mesei, se va renunţa la servirea mesei în spaţiul special amenajat pentru a evita aglomerarea si interacţiunile între copii. Se recomandă ca servirea mesei să se facă în încăperea desemnată grupei, fiecare copil va sta singur la măsuţa lui, iar înainte de servirea alimentelor suprafaţa mesei va fi spălată şi dezinfectată.
Grupe cu număr mai mic de copii, mască obligatorie pentru personal
“Se recomandă reducerea numărului de copii in grupă, astfel încât să fie asigurată o suprafaţă de minim 4,5 mp/copil. Distanţarea fizică se va asigura în toate încăperile din unitate (dormitoare şi în sălile de mese prin plasarea paturilor, şezlongurilor, respectiv a măsuţelor) la cel puţin 2 metri distanţă între ele”, se arată în comunicat.
Totodată, izolatorul se va organiza pentru izolarea copilului cu febra peste 37,3 grade Celsius şi/sau altă simptomatologie de boală infecto-contagioasă acută dezvoltată în timpul şederii în unitate şi nu va comunica cu restul spaţiilor definite; va fi deservit de o persoană adultă numită anume şi instruită pentru supraveghere.
Masca facială va fi utilizată exclusiv la creşă, gradiniţă, afterschool de către tot personalul angajat şi trebuie schimbată o dată la 4 ore şi ori de câte ori s-a umezit sau s-a deteriorat.
La intrarea în unitate, personalul va utiliza încălţăminte exclusiv pentru utilizarea în incinta acesteia.
Mănuşile de unică folosinţă sunt obligatorii la schimbarea scutecelor şi în timpul efectuării curăţeniei. Măştile şi mănuşile de unică folosinţă purtate vor fi colectate în vederea eliminării, în locuri special amenajate, în recipiente adecvate deşeurilor medicale.
„Copiii cu boli infecto-contagioase acute nu vor fi aduşi la grădiniţă, creşă, afterschool. Temperatura copilului se va măsura de către părinţi înainte de a pleca la creşă, grădiniţă, afterschool. Dacă are simptome respiratorii sau febră (37,3 grade C sau mai mare), copilul nu merge la creşă, grădiniţă, afterschool”, mai arată sursa citată