Vaccinarea la Cluj. Cine și când se va vaccina în prima etapă a campaniei

Duminică dimineața va avea loc inocularea cu vaccinul anti-CoViD-19 a primilor cetățeni români. Campania de vaccinare va debuta la Cluj-Napoca – oraș care va fi unul dintre cee zece centre naționale de vaccinare – în jurul orei 9, fiind vaccinate aproximativ 90 de cadre medicale de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (SCBI), care au fost programate să se imunizeze în perioada 27-31 decembrie, din lotul de 375 de doze anti-Covid-19.

Vor exista la Spitalul de Infecțioase două puncte de vaccinare, având la dispoziție spații de așteptare ante și post-vaccinare, două săli de triaj și un salon pentru urgențe.

Primele cinci persoane care vor fi vaccinate sunt medici cu funcții de conducere în unitatea spitalicească: dr. Violeta Briciu, director medical, dr. Vasile Morar, medic șef radiologie, dr. Mirela Flonta, medic șef la Laboratorul analize medicale, dr. Iulia Trifu, medic specialist radiologie și Ioan Mureșan, managerul SCBI.

Condițiile de păstrare ale vaccinului în spital sunt asigurate conform cerințelor producătorului, 2-8 grade C, fiind aduse direct de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”.

Se vor vaccina șase persoane pe oră la fiecare punct de vaccinare, la interval de 10 minute. Programul de funcționare va fi de 12 ore pe zi.

Personalul care a optat pentru vaccinare va fi planificat în perioada 27-30 decembrie, 31 decembrie – a cincea zi de valabilitate a vaccinului va fi doar de rezervă, mai informează reprezentanții SCBI.

Distribuie:

Postaţi un comentariu