UTCN Cluj, poziție onorantă printre universitățile din întreaga lume
În clasamentul World University Rankings 2021, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) își menține pozițiile câștigate anterior între cele peste 1500 de universități clasificate din întreaga lume. Astfel, pentru Domeniul Calculatoare (Computer Science), UTCN se poziționează la nivel
mondial în ecartul 601 – 800, iar în Domeniul Inginerie și Tehnologie (Engineering & Technology), în intervalul 801 – 1000. Acest domeniu include ingineria generală, ingineria civilă, ingineria electronică și electrică, ingineria mecanică și aero-spațială și ingineria chimică.
THE 2021 a evaluat universități din peste 93 de țări și regiuni, ceea ce-l face unul dintre cele mai reprezentative clasamente. Impresionant ca cifre de analiză, clasamentul din acest an ia în calcul peste 80 milioane de citări din peste 13 milioane publicații de cercetare și include sondaje de la 22 000 de cercetători la nivel global. Criteriile de evaluare sunt fundamentate pe 13 indicatori de performanță grupați în patru arii de analiză: predare, cercetare, transferul de cunoștințe și internaționalizare iar metodologia aplicată este calibrată pe specificul fiecărui domeniu.
UTCN a fost inclusă pentru prima dată în THE World University Rankings în 2019 și-și upgradează pozițiile anual în domenii performante, ceea ce reprezintă un indicator al competitivității și un rezultat remarcabil al întregii comunități academice, confirmând justețea politicilor manageriale de susținere și încurajare a activităților de cercetare/inovare.