USR și PLUS au fuzionat prin absorbție

Dan Barna și Dacian Cioloș | Foto: Dan Bodea

Fuziunea prin absorbţie dintre USR şi PLUS a fost aprobată, vineri, definitiv, de către Curtea de Apel Bucureşti.

“Acesta este singurul proiect politic reformist care s-a construit în ultimii ani în România la care am pus umărul, în ciuda celor care ne-au tot pus piedici la fiecare pas. Este un proiect politic de viitor care are deja în istoric patru campanii electorale duse împreună, cu rezultate bune, un proiect politic în care lucrăm ca o singură echipă de mai bine de doi ani”, se arată într-un comunicat transmis de USR PLUS.

Copreşedintele Dan Barna a precizat că decizia de vineri aşază alianţa “în logica unui partid puternic, care a adunat împreună cele mai importante energii de schimbare şi reformă din societatea românească”.

“Le mulţumesc colegilor mei din USR şi PLUS care au avut tăria şi înţelepciunea de a trece peste toate dificultăţile inerente pentru a construi o alternativă cu adevărat credibilă pentru ceea ce înseamnă acea Românie modernă şi europeană pe care o aşteptăm. Îi mulţumesc lui Dacian Cioloş pentru echilibrul şi perseverenţa de a fi parteneri în acest proiect şi de a construi împreună o forţă politică credibilă”, a declarat Barna, citat în comunicat.

Şi copreşedintele Dacian Cioloş a evidenţiat că, “de mai bine de doi ani, cele două partide, USR şi PLUS, au fost în logica unei singure echipe”.

“Suntem de azi un sigur partid, unul puternic, cu cea mai mare dorinţă de reformare a ţării, un partid cu aleşi locali, naţionali, europeni şi cu membri în Guvern. Fuziunea este, de astăzi, definitivă, în ciuda multora care au încercat să împiedice acest moment. Îi mulţumesc lui Dan Barna pentru că am reuşit să aducem proiectul politic în acest punct”, a afirmat Cioloş.

Conform deciziei Curţii de Apel Bucureşti, formaţiunea rezultată prin fuziune va fi înregistrată în Registrul Partidelor Politice de la Tribunalul Bucureşti.

Pe 30 octombrie 2020, Tribunalul Bucureşti a admis cererea de fuziune între cele două partide, însă decizia a fost contestată de două persoane.

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererile de intervenţie şi contestaţiile, fiind menţinută decizia Tribunalului.

“Ia act de Protocolul de fuziune prin absorbţie aprobat la data 15.08.2020 în şedinţa comună a Congresului Partidului Uniunea Salvaţi România şi Convenţiei Naţionale a Partidului Libertate Unitate şi Solidaritate. Încuviinţează modificarea Statutului Partidului Uniunea Salvaţi România intervenită conform celor hotărâte în cadrul şedinţei comune a Congresului Partidului Uniunea Salvaţi România şi Convenţiei Naţionale a Partidului Libertate Unitate şi Solidaritate. Dispune înscrierea modificării statutului şi a protocolului de fuziune prin absorbţie în Registrul Partidelor Politice. Dispune radierea Partidului Libertate Unitate şi Solidaritate”, se arăta în decizia Tribunalului, menţinută de Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 15 august 2020, delegaţii USR şi PLUS au aprobat, într-un congres desfăşurat online, un protocol ce prevede fuziunea celor două partide, copreşedinţi fiind Dan Barna şi Dacian Cioloş.

Potrivit protocolului, după fuziune, cele două formaţiuni vor funcţiona ca un singur partid, USR PLUS, în care conducerile vor fi reunite de la nivel central până la nivel local.

Distribuie:

Postaţi un comentariu