UNTOLD şi Bursa de Fericire îşi propun să construiască două camere sterile în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii. Cum se pot implica festivalierii

UNTOLD și Bursa de Fericire şi-au propus să construiască primele două camere sterile din Cluj-Napoca, la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, pentru a asigura pacienților tratamentul corespunzător în cazul leucemiilor și a altor tipuri de cancer. Proiectul este estimat la peste 100.000 euro, iar lucrările sunt planificate pentru anul 2018.

În lipsa tratamentelor corespunzătoare și aplicate la timp, dar și din cauza infecțiilor spitalicești, copiii bolnavi de cancer din România au de două ori mai puține șanse la viață decât cei din țările occidentale. 

“Statisticile arată că în România, unul din doi copii bolnavi de cancer moare. În Europa, 80% trăiesc. După ce am investit în proiecte de modernizare a secțiilor de oncologie, la spitale din București, Brașov și Timișoara, vrem să îmbunătățim această statistică și în favoarea copiilor tratați în Cluj. O cameră sterilă asigură tratamentul anual pentru 30 de copii cu forme severe de cancer, care necesită izolare. Noi vrem să construim la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca două astfel de camere. O asemenea investiție “raportează” rezultate cel puțin 10 ani de la momentul inaugurării, astfel că vor putea fi tratați corect 600 de copii” a declarat Carmen Uscatu, președintele Asociației Dăruiește Viață.

„Asigurarea unor condiții sterile este vitală pe perioada când copilul cu leucemie face tratament. Protocoalele în leucemii presupun administrarea unor doze mari de citostatice, tratamente care salvează vieți, dar care le scad imunitatea micuților pacienți. Izolarea în camere sterile va ajuta ca tratametul aplicat să fie unul cu adevărat eficient, pentru că în asemenea cazuri infecțiile sunt cea mai frecventă cauză de deces”  a declarat Conf. Dr. Gheorghe Popa, medic primar pediatrie, supraspecializare oncohematologie pediatrică, de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Fanii festivalului au ocazia să se implice în această campanie și să doneze 2 euro printr-un SMS la 8844 cu mesajul SPITAL, trimis în cele patru zile ale evenimentului, sau să doneze în contul bancar al Asociației Dăruiește Viață: RO90INGB0000999903330756, deschis la ING Bank România, până la 31 martie 2018.

„Pornim și această campanie, din nou, de la o statistică îngrijorătoare: în România, rata de supraviețuire a bolnavilor în lupta cu cancerul este de sub 50%, una dintre cele mai scăzute din țările UE. Vrem să ajutăm la schimbarea acestei realități dramatice, vrem să ne implicăm și să întindem o mână de ajutor spre secția de hemato-oncologie de la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca, unde sunt tratați anual 100 de copii, alături de partenerii noștri de la Dăruiește Viață, care au desfășurat campanii de acest gen și în alte spitale din România. Poate că printre acești copii, atât de greu încercați de viată, se află următorul cel mai bun DJ al lumii sau cea mai bună voce live, care în câțiva ani va urca pe scenele UNTOLD, dacă primește tratamentul necesar” a declarat Edy Chereji, director de marketing și comunicare UNTOLD.

Distribuie:

Postaţi un comentariu