Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar

Universitatea „Babeș-Bolyai”, sediul central / Foto: Dan Bodea

Muzeul de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai organizează luni, 3 noiembrie 2014, de la ora 12:00, vernisajul expoziţiei foto-documentare „Datoria vieţii noastre”: Universitatea Babeş-Bolyai la ceas aniversar, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la susţinerea, de către Vasile Pârvan, a cursului inaugural al Universităţii „Daciei Superioare”, moment de început al învăţământului superior cu predare în limba română.

Aceasta aduce în faţa publicului primii ani de existenţă a Universităţii româneşti din Cluj: momentul constituirii sale, serbările inaugurale, consolidarea sistemului de învăţământ pe temelii noi şi adoptarea, prin decret regal, în 1927, a numelui „Universitatea Regele Ferdinand I”.

Birou din cadrul sediului central UBB / Foto: Dan Bodea

Birou din cadrul sediului central UBB / Foto: Dan Bodea

Cu ajutorul materialelor documentare şi fotografice inedite, al unui scurt metraj special realizat, al unor spaţii ce reconstituie atmosfera anilor interbelici, expoziţia urmăreşte perioada de început a Universităţii din Cluj, instituţie academică prestigioasă, reprezentativă pentru România întregită, un simbol al independenţei şi al unităţii.

Expoziţia poate fi vizitată până în luna februarie 2015.

Distribuie:

Postaţi un comentariu