Unde putem fugi din calea caniculei vara aceasta. Lista ștrandurilor și piscinelor din Cluj-Napoca și din apropiere

A venit vara și odată cu ea timpul pentru a scăpa de căldură la piscănă.

Municipiul Cluj-Napoca nu are multe locuri unde putem să ne răcorim, există însă câteva alternative în localitățile învecinate.

Ofertele sunt tentante, pentru toate buzunarele și chiar dacă prețurile sunt ceva mai mari decât în anii precedenți, dumneavoastră decideți dacă merită pentru câteva ore de răsfăț. 

PISCINE/ ȘTRANDURI  în CLUJ-NAPOCA

*****
Cel mai recent ștrand care și-a deschis porțile este Clujana. Ștrandul din Baza de Agrement Clujana are două bazine, unul pentru adulți, cu o adâncime de 1,56m, și unul pentru copii, cu o adâncime de 40 cm, dotat cu tobogan de apă. Tot acolo este amenajat și un loc de joacă pentru copii. În incintă există și un Grill Bar în aer liber și o Pizzerie & Bar la interior.

Programul de funcționare este zilnic, între 08:00 – 20:00, iar prețurile sunt:
Adulți: 40 RON
Adulți peste 65 ani: 30 RON
Copii (3-14 ani): 30 RON
Copii (0-3 ani): 20 RON

*****

Și Bazinul Universitas al Universității Babeș-Bolyai îi așteaptă pe clujeni, în Parcul Sportiv „Iuliu Hațieganu” (Parcul Babeș). Bazinul a fost redeschis pentru public, cu respectarea normelor de siguranță sanitară. Sunt trei culoare de înot, cu o capacitate de maximum 10 persoane/culoar, iar programul de funcționare este zilnic, între orele 06.00 și 21.00. Accesul se face pe baza unei programări la numărul de telefon (0264) 405 346.

 

Bilet intrare adulţi/persoană (bazin mare, bazin mic și saună) 30 lei
2. Bilet intrare/persoană pentru: copii, elevi, studenţi externi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi 25 lei
3. Bilet familial: 2 adulţi + 1 copil/intrare 80 lei
4. Abonament individual 10 intrări/persoană (bazin mare, bazin mic, saună și sală de fitness) 265 lei
5. Abonament familial 10 intrări: 2 adulţi + 1 copil 500 lei
6. Abonament individual 10 intrări/persoană pentru: copii, elevi, studenţi externi, pensionari şi persoane cu dizabilităţi 180 lei
Pentru taxele de la pct. 1, 3, 4 și 5 studenţii UBB, angajaţii UBB și pensionarii Universtății Babeș-Bolyai beneficiază de o reducere de 50%
7. Taxă culoar bazin/oră (în intervalul orar 600-1400) 180 lei
8. Taxă culoar bazin/oră (în intervalul orar 1400-2000) 300 lei
9. Taxă bazin mic/oră (în intervalul orar 600-1400) 180 lei
10. Taxă bazin mic/oră – grupuri (în intervalul orar 1400- 2200) 300 lei
11. Taxă card acces* 20 lei
12. Bilet spectator competiții 15 lei
13. Taxă bazin competiţie/oră 1.800 lei
14. Taxă protector încălţăminte/pereche 2 lei

Aici beneficiază de reducere studenţii, pensionarii UBB și angajații Universității (dar și membri de familie ai acestora).

*****

Administrat de Primăria Cluj-Napoca și RADP Cluj-Napoca, Bazinul Olimpic Grigorescu (din incinta ștrandului SUN) funcționează la 70% din capacitate, conform legislației în vigoare. Și în acest caz intrarea se face pe bază de programare prealabilă, la numărul de telefon de la casieria bazinului (0264-588805) în intervalul 14.00-21.30 (luni), 06.00-21.30 (marți- vineri), 8.00-17.30 (sâmbătă-duminică).

Tarifele practicate la Bazinul Olimpic Grigorescu sunt cele de anul trecut, cu amendamentul că acestea vor fi reactualizate în perioada imediat următoare:
– bilet adult/persoană/intrare (peste 12 ani) 20 lei
– bilet intrare/persoană pentru copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități 15 lei
– bilet intrare însoțitor copil sub 12 ani 20 lei

Abonamente;
– abonament 10 intrări (valabilitate 1 an) 120 lei
– abonament lunar adulți (peste 12 ani) 220 lei
– abonament lunar copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilități 170 lei
– abonament trimestrial adulți (peste 12 ani) 470 lei
– abonament trimestrial copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilitați 370 lei
– abonament anual adulți (peste 12 ani) 1.800 lei
– abonament anual copii, elevi, studenți, pensionari, persoane cu dizabilitați 1.200 lei

Cursuri inițiere;
– cursuri inițiere copii 10 ședințe x 1 oră 180 lei
– cursuri inițiere adulți 10 ședințe x 1 oră 250 lei
– cursuri perfecționare adulți 10 ședințe x 1 oră 200 lei

Tarife tip corporate
– abonament lunar 170 lei
– abonament anual (minim 3 beneficiari/firma) 1.600 lei
– abonament anual (intre 3 – 10 membrii) 1.500 lei
– abonament anual (peste 10 membrii) 1.400 lei
Tarif închiriere culoar/ora
– tarif culoar (maxim 6 persoane/culoar) 250 lei
– tarif culoar (maxim 10 persoane/culoar) 300 lei
– tarif antrenor/instructor extern/ora 20 lei

Ștrandul SUN nu se deschide, cel puțin deocamdată, am aflat de la administratorii complexului.

*****

Complexul de Nataţie al Universității Tehnice din Cluj-Napoca, situat în vecinătatea Sălii Sporturilor „Horia Demian”, sau bazinul olimpic cum este cunoscut în limbaj uzual, se adresează unui public larg: copii, elevi, studenţi, sportivi, adulţi și reprezintă unul dintre cele mai agreabile spații de mișcare și relaxare din municipiu.

Pe timp de vară este funcțional doar bazinul exterior, de dimensiuni olimpice (50×25 metri) cu 10 culoare. Programul de funcționare este de luni până vine între orele 07:00 – 20:00, iar sâmbătă și duminica și în zilele de sărbători legale, între 08:00 și 20:00.

Tarifele practicate sunt universale, indiferent de ziua aleasă:
*30 de lei pentru adulți (3 ore) și 50 de lei pentru întreaga zi, iar în preț intră și un șezlong, în limita disponibilă (70 de șezlonguri)
*copiii, elevii și studenții (alții decât cei ai UTCN) vor achita 20 de lei pentru 3 ore, respectiv 30 pentru întreaga zi
* studenții, angajații, pensionarii și membri familiilor angajaților UTCN vor plăti 15 lei pentru 3 ore, respectiv 20 de lei/zi

Intrarea se face pe bază de programare prealabilă la numărul de telefon 0264 – 202496 sau fizic la casieria complexului.

*****

Piscinele de la Iullius Mall, Hotelul Belvedere și din Complexul Record Park fac parte din rețeaua de fitness World Class și sunt alternative pentru cei care își propun să meargă să înoate regulat. În cele trei cazuri nu există un tarif/zi, ci doar abonamente care pornesc de la 55 de euro/lună, cu plata online, sau 69 de euro/lună la recepțiile centrelor din rețea.

Pentru un abonament pe 3 luni veți achita 170 euro, iar abonamentele anuale se actualizează lunar, în funcție de ofertele pe care administratorii le pregătesc. În acest moment, dacă optați pentru un abonament anual, acesta costă 456 euro, iar posesorul primește o lună extra, pe care o poate face cadou unui membru al familie, sau altei persoane. Persoanele care vor să testeze serviciile oferite de rețeaua World Class vor primi acces gratuit între una și trezi zile, după care accesul se va face exclusiv pe bază de abonament.

Tarifele amintite sunt pentru unitățile World Clas din Iullius Mall și Hotelul Belvederea care au un grad de evaluare „Silver”. În cazul Complexului Record Park acestea vor fi mai mari, întrucât și clasificarea este superioară „Gold”. În ceea ce privește orarul de funcționare ale unităților acestea sunt de luni până vineri între 07:00-23:00, respectiv sâmbătă-duminică între 08:00-21:00, la Iullius Mall, luni-vineri între 06:00-23:00 și sâmbătă-duminică 08:00-20:00, piscina Belvedere. În cazul complexului Record Park orarul de funcționare al piscinei este de luni până vineri între orele 07:00 – 22:00, iar în week-end între 9:00 și 21:00.

*****

Situat în cartierul Borhanci, Complexul TCI Social Club acoperă o suprafață de 6.000 mp și dispune de piscine exterioare și interioare atât pentru adulți cât și pentru copii. TCI Social Club pune la dispoziție și un bazin destinat înotului, dar și un bazin cu apă sărată, iar copiii au la dispoziție o piscină interioară și locuri de joacă atât în interior cât și în exterior.

Tarifele practicate sunt următoarele (la exterior):

Luni-Vineri 08:00-16:00 16:00-20:00 08:00-20:00
Adulți 55 lei 40 lei 95 Lei
Copii 3 – 6 ANI 40 lei 40 lei 40 Lei
Copii 0 – 2 ANI  0 lei GRATUIT

 

  Zi După amiaza Full Day
Sâmbătă 08:00-16:00 16:00-22:00 08:00-20:00
Adulți 65 lei 45 lei 110 Lei
Copii 3 – 6 ANI 45 lei 45 lei 45 Lei
Copii 0 – 2 ANI  0 lei GRATUIT

 

  Zi După amiaza Full Day
Duminică 08:00-16:00 16:00-22:00 08:00-20:00
Adulți 65 lei 45 lei 110 Lei
Copii 3 – 6 ANI 45 lei 45 lei 45 Lei
Copii 0 – 2 ANI  0 lei GRATUIT

Note
*Tarifele sunt exclusiv dedicate zonei exterioare
* Accesul copiilor până la vârsta de 16 ani se face doar cu însoțitor
* Copii 0 -2 ani nu primesc șezlong
* Accesul copiilor în zona saunei, bazin apă sărată, bazin înot în intervalele orare 07:00 – 10:00 şi 19:00 – 22:00 nu este permisă; (exclus copiilor care vin cu scop de a înota)
* Programarea este obligatorie
* Tarife speciale practicate exclusiv pentru ziua de 15 august 2021:
tarif full day – 150 lei
tarif 08:00 – 15:00 – 100 lei
tarif 15:00 – 22:00 – 100 lei

Tarifele pentru cursuri de înot, sau ședințe individuale de înot (exclusiv în interior):

Abonament Abonament
Curs Înot Ședință Individual
Adulți 70 lei 650 lei
Copii 70 lei 650 lei

Note
* Ședința şi abonamentele pentru adulți sunt pentru intervalul orar 07:00 – 21:00
* Ședința şi abonamentele pentru copiii sunt pentru intervalul orar 10:00 – 19:00
* Ședința şi abonamentele individuale pentru copiii sunt pentru intervalul orar 10:00 – 15:00
* Ședințele se organizează doar pe bază de programare
* Ședință înot = 50 minute
* Abonamentele au incluse 10 intrări şi sunt valabile 6 săptămâni

*****

Complexul La Villa este situat la doar 5 kilometri de centrul municipiului Cluj-Napoca, într-o zonă liniștită și retrasă de pe colinele Clujului. Și în această locație găsim o piscină deschisă publicului de luni până duminică la tarife mai mult decât accesibile – 50 pentru un adult, respectiv 25 de lei pentru copii.

Trebuie știu că în weekenduri aici sunt organizate foarte multe evenimente ceea ce face ca în aceste cazuri accesul la piscină să fie restricționat, tocmai pentru că în prețul pentru organizarea unui eveniment este inclusă și piscină. Însă, pentru o evadare, fie și de o noapte, două, sau mai multe, e bine de știut că în tarifele de cazare (între 150 și 220 de lei/noapte) este inclus și accesul la piscină, cu excepția zilelor în care aceasta este închiriată.

*****

Plaja Grigorescu, pentru clujenii fără fițe
Malul Someșului reprezintă un punct de atracție pentru clujeni, fie că vorbim despre o plimbare în natură, departe de griul urban, o plimbare cu bicicleta, rolele sau trotineta sau o alternativă la plajele „clasice” din incinta ștrandurilor din oraș.

Încă din 2007, pe malul Someșului a fost amenajată, la inițiativa muncipalității, cu ajutorul Administraţiei Bazinale de Apă Someş-Tisa, o plajă cu nisip, cunoscută drept Plaja Grigorescu Cu toate că plaja nu oferă alte atracții în afară de nisipul propriu-zis, clujenii mai puțin pretențioși vin aici pentru a face plajă, pentru a citi sau pentru a se relaxa câteva ore, departe de aglomerația Clujului.

Nu există umbrele sau șezlonguri. Clujenii își aștern însă prosopul sau pătura pe nisip și se bucură de soare. Accesul pe această plajă este, evident, gratuit, astfel că doamnele și domnișoarele aleg să își întrețină bronzul aici, în detrimentul ștrandurilor sau a solarului.

ALTERNATIVE ÎN ÎMPREJURIMILE CLUJULUI

Pentru o vară fierbinte și plină de distracții Aqua Park-ul Florești oferă posibilitatea de a evada din rutina și aglomerația zilnică a orașului pentru a beneficia de serviciile oferite în cadrul complexului de agrement care se întinde pe o suprafață totală de aproximativ 5.000 mp.

Acolo veți găsi piscine încălzite, bazine pentru copii cu jocuri de apă, piscina pentru adulți cu vârtejuri și hidromasaj, tobogane, restaurant și bar. Potrivit administratorilor, sunt aproximativ 450 de șezlonguri, iar programul este de luni până duminică între orele 10:00 – 20:00. Tariful pentru adulți este de 40 de lei, iar pentru copii între 3-14 ani este de 30 de lei. Copii sub 3 ani au intrarea gratuită.

*****

Ceva mai departe de Cluj-Napoca există alternativa Băile Cojocna. Aici, conform paginii de Facebook programul de funcționare este 08:00-21:00, iar ultimul anunț al administratorilor, din data de 24 iunie, menționează că nu se intră pe bază de rezervare prealabilă, deci accesul este liber, fără restricții. Probabil acesta este și motivul pentru care nu răspunde nimeni la telefon. Prețurile de acces, neoficiale, sunt 20 de lei pentru adulți, respectiv 10-15 lei pentru copii, pentru întreaga zi. De asemenea, un loc de parcare, tot neoficial, costă 10-15 lei pentru o zi.

*****

Tot în Cojocna se află și piscina Salt Resort. Aici clienții sunt așteptați într-o locație cu plajă, piscine cu apă caldă, piscine cu apă sărată, palmieri, baldachine sau umbreluțe. Programul la piscină este de luni până duminică în intervalul orar 09:00-21:00.

Intrarea este 200 de lei/zi VIP (baldachin) pentru 2 persoane, iar pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0–3 ani este gratuit. Copiii între 3–12 ani au reducere 60% din prețul pentru baldachin. Rezervările pentru baldachine se păstrează până la ora 11. Oferta este limitată, deoarece locația dispune doar de 10 baldachine. Este necesară programarea telefonică.

Complexul pune la dispoziția celor interesați trei piscine exterioare dintre care una cu apă dulce pentru adulți, una cu apă dulce pentru copii și una cu apă sărată, la exterior, iar la interior sunt alte trei piscine, whirlpool bath și saune.

Pentru cei care nu doresc să închirieze un baldachin prețurile sunt:
luni-vineri – 50 pentru adulți / 40 pentru copii, fie în interior, fie în exterior, iar pentru cei ce doresc acces mixt (interior și exterior), prețurile sunt 70 de lei pentru adulți, respectiv 50 de lei pentru copii;
sâmbătă-duminică – 70 de lei pentru adulți / 50 de lei pentru copii (numai interior, sau doar exterior), respectiv 100 de lei pentru adulți și 55 de lei pentru copii, acces mixt.

O noapte de cazare la Salt Resort Cojocna costă 250 de lei, cameră cu pat matrimonial, 300 de lei pentru o cameră cu pat dublu + pat suplimentar, iar pentru o noapte în apartament veți achita 400 de lei.

*****

Și piscina Sun Tropez, din Sălicea, și-a redeschis porțile. Stabilimentul se află la 15 km de Cluj-Napoca, iar programul de funcționare este zilnic, în intervalul 10:00 – 20:00. Intrarea se face exclusiv pe bază de rezervare online, pe site-ul lor și pun la dispoziția oaspeților 200 șezlonguri și 20 baldachine. Apa piscinei este încălzită la temperatura de 27°-28° C.

Prețuri, de luni până vineri:
50 lei – intrare generală (tariful include șezlongul)
30 lei – pentru copiii între 2-14 ani
gratuit pentru copiii mai mici de 2 ani
200 lei – baldachin (include intrarea pentru 2 persoane și 2 sticle de vin „Wine Sun Tropez” – 250ml / sticlă)

Prețuri, sâmbătă și duminică:
70 lei – intrare generală (tariful include șezlongul)
30 lei – pentru copiii între 2-14 ani
gratuit pentru copiii mai mici de 2 ani
200 lei – baldachin (include intrarea pentru 2 persoane și 2 sticle de vin „Wine Sun Tropez” – 250ml / sticlă)

*****

În comuna Feleacu, la 11 kilometri de Cluj-Napoca, funcționează piscina Oxygen Pool&Lounge. Piscina este încălzită menținând temperatura apei constant între 25-30 grade celsuis, iar dimensiunile sunt similare cu cele ale unui bazin olimpic (50X25 metri). Piscina Oxygen oferă un open space generos (7.000 mp), cu șezlonguri (226) distribuite atât pe pavaj, cât și pe iarbă. Lângă șezlong sunt poziționate măsuțe de cafea și umbreluțe și puncte de încărcare a telefonului sau a tabletei.

Alte facilități pe care le oferă Piscina Oxygen sunt: baldachine (12), bar cu self service, acces internet, zona VIP, hidromasaj, lounge bar, vestiare, dușuri interioare și exterioare, parcare gratuită, sistem de plată cu puncte valorice, punct de încărcare sold, food bar, serviciu prosoape, salvamar și serviciu de pază.

Tarifele practicate sunt următoarele:
luni-vineri – adulți 100 de lei (intrare 50 de lei + 50 de lei puncte valorice consumație), iar pentru copii sub 14 ani se va achita o taxă de intrare de 50 de lei. Copiii nu vor beneficia de puncte valorice;

VIP luni-vineri – adulți 150 de lei (intrare 50 de lei + 100 de lei puncte valorice consumație), iar pentru copii sub 14 ani se va achita o taxă de intrare de 50 de lei. Copiii nu vor beneficia de puncte valorice;
sâmbătă-duminică – adulți 100 de lei (intrare fără puncte valorice incluse), iar pentru copii sub 14 ani se va achita o taxă de intrare de 50 de lei;

VIP sâmbătă-duminică – adulți 200 de lei (100 de lei intrare + 100 de lei puncte valorice incluse), iar pentru copii sub 14 ani se va achita o taxă de intrare de 100 de lei (fără puncte valorice);

Programul de funcționare este luni-vineri de la 10:00-19:00, iar sâmbătă-duminică 09:00-19:00. Tarif marți-vineri după ora 16:00 este de 50 lei puncte valorice, respectiv VIP 100 lei puncte valorice.

*****

La 1 iunie s-a deschis și Bazinul de înot didactic Turda. În acest caz este permisă activitatea pentru public, în regim de agrement, însă fără a depăși capacitatea de 70%. Tarifele de intrare la agrement sunt: 20,00 lei /adult și 10,00 lei/copil/elev/student, iar programarea telefonică prealabilă este obligatorie!

Pentru cei neinițiați în tainele înotului Bazinul de înot didactic pune la dispoziția celor interesați instructori. Regulamentul va fi afișat la Recepția Bazinului de înot, situat în Turda, str. Stadionului F.N., iar accesul se va face pe bază de planificare pe grupe, la instructorii bazinului, cu 15 minute înainte de începerea orei. Pentru programări și alte informații suplimentare vă așteptăm la numerele de telefon 0364/100.102 sau 0735.195.522.

*****

Tot în Turda funcționează și Complexul Balnear Potaissa. Acesta funcționează după următorul program:
luni: orele 12.00 – 21.30
marți – duminică: orele 7.00 – 21.30

Potaissa SPA este un centru modern, amenajat după ultimele tendințe în domeniu și pune la dispoziția celor interesați o piscină cu apă dulce, încălzită (28-30 grade), trei jacuzzi-uri, dintre care unul cu apă rece, două tipuri de saună (umedă și uscată) și o sală de fitness cu echipamente profesionale.

Tarifele aplicate de Complexul Balnear Potaissa pot fi consultate AICI.

*****

La Ștrandul Durgău, situat în vecinătatea Salinei Turda, în ultima perioadă s-au efectuat lucrări de renovare și îmbunătățire a condițiilor. Conform administratorilor o decizie în privința redeschiderii ștrandului se va lua în perioada următoare.

*****

Nu cea din urmă alternativă de distracție este Parcul Balnear Toroc din Dej. Complexul oferă numeroase activități de relaxare printre care piscine, un lac, plajă, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii, restaurante, terase și locuri de cazare.

Cei care vor să se relaxeze la Parcul Balnear Toroc vor scoate din buzunare 25 de lei, iar copiii cu vârsta până la 10 ani vor avea în continuare gratuitate. După amiază, în intervalul orar 16-21 (program redus), prețul unui bilet de intrare este de 15 lei. Un șezlong costă 10 lei, iar taxa de tobogan, în valoare de 10 lei, s-a desființat. Un abonament cu 15 intrări se ridica la 200 de lei. Prețul de intrare este redus cu 50% pentru grupuri de elevi, de peste 10 persoane.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu