Un tânăr de 29 de ani a murit în piscina UBB Cluj
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a murit astăzi, în timp ce înota în Complexul de nataţie „Universitas” al Universităţii Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca, cel mai probabil, în urma unui stop cardiac.
„Supraveghetorii piscinei l-au scos de urgenţă din apă, i-au acordat primul ajutor şi a fost alertat SMURD-ul. Medicii de la SMURD au făcut manevre de resuscitare, dar nu au reuşit să îl salveze şi au constatat decesul, care a survenit, cel mai probabil, din cauza unui stop cardiac. Tânărul avea abonament la piscina UBB”, a spus Paul Fărcaș, purtătorul de cuvânt al UBB, potrivit Mediafax.
Poliţiştii clujeni au declanşat o anchetă în acest caz pentru a stabili, cu exactitate, cauzele care au dus la decesul tânărului.





![[P] Comunicat de presă privind finalizarea proiectului „Digitalizarea companiei ASITEL AGENT DE ASIGURARE”](https://transilvaniareporter.ro/wp-content/uploads/2025/04/HEADER-50x40.png)




