Un proiect de promovare a stilului de viaţă sănătos lansat la Cluj

„Bucură-te de sănătate!”, un proiect european pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos, a fost lansat astăzi la Cluj-Napoca. Este cel mai important proiect de comunicare privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos, aflat în derulare în Uniunea Europeană. Evenimentul s-a desfăşurat simultan în şapte oraşe europene, parte dintr-un proiect-pilot care testează cele mai eficiente modalităţi de a genera schimbare în stilul de viaţă, către o abordare sănătoasă din partea cetăţenilor europeni.

miscare,   maincare,   sanatate_DB 01

Foto Dan Bodea

Cu ocazia lansării oficiale a proiectului de comunicare privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos, la Cluj-Napoca a fost organizat un eveniment intergeneraţional care să pună în evidenţă toate mesajele campaniei „We love Eating – Bucură-te de sănătate!”. Astfel, peste 200 de copii din grădiniţe şi creşe au fost invitaţi ca alături de partenerii proiectului să descopere plăcerea gustului unor mâncăruri sănătoase – precum salatele obţinute din combinarea a diverse legume crude.

De asemenea, clujeni aparţinând vârstei a III-a, activi în cadrul cluburilor de pensionari şi tinere viitoare mămici din cadrul Asociaţiei Cuibul Berzelor au fost invitate să se informeze cu privire la mesajele-cheie din cadrul campaniei, care încurajează europenii să adopte schimbările necesare să le asigure o viaţă cât mai lungă şi sănătoasă.

Timp de 2 ore clujenii participanţi au putut să se bucure de feluri de mâncare preparate pe loc, din legume crude, sănătoase, de lecţii uşoare de mişcare şi de vremea însorită a zilelor de toamnă.

Cluj-Napoca este astfel, singurul oraş din România care participă la proiectul care se va derula pe parcursul anului şcolar 2014 – 2015, ţinta fiind atât copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 15 ani, cât şi persoanele vârstnice şi femeile însărcinate.

Distribuie:

Postaţi un comentariu