Un oficial european cere controale şi legislaţie înăsprite pentru cei care folosesc trotinete
Controalele şi legislaţia în privinţa bicicliştilor şi a celor care conduc trotinetelor trebuie înăsprite, a declarat reprezentantul Consiliului European pentru Siguranţa Transportatorilor, Antonio Avenoso, care precizează că reglementarea circulaţiei trotinetelor reprezintă una dintre preocupări.
Prezent la o dezbatere pe tema consumului de alcool la volan şi a siguranţei în trafic, Antonio Avenoso, reprezentantul Consiliului European pentru Siguranţa Transportatorilor, a declarat că este nevoie de înăsprirea legislaţiei şi a controalelor în ceea ce-i priveşte pe biciclişti şi, mai nou, şi pe cei care conduc trotinete.
“Recunosc că situaţia este diferită în diverse ţări membre, o conspiraţie a tăcerii, dacă eşti ciclist nu eşti verificat, controlul nu e strict, dar sunt de acord că dacă iei bicicleta, eşti participant activ şi trebuie să fii treaz. Unele ţări verifică, nu este uşor. Vine şi asta. Reglementarea trotinetelor ne îngrijorează mult, pentru că merg rapid în trafic. Ar trebui să aibă căşti, au viteză mare, dar nu e legislaţie deloc. Progresul tehnic a fost rapid şi a devansat legislaţia, dar suntem conştienţi de asta”, a declarat Antonio Avenoso, reprezentantul Consiliul European pentru Siguranţa Transportatorilor.
Pe de altă parte şeful Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române, chestorul Florentin Brăcea, a declarat că în ţară există sancţiuni pentru bicicliştii care consumă alcool şi sunt desfăşurate frecvent acţiuni de conştientizare, cu precădere în mediul rural.
“Dacă a băut, nu trebuie să se suie pe bicicletă. Accidentele cu bicicliştii sunt pe locul 4 la nivel naţional, este o problemă în toată ţara. Acolo este clar că se simte nevoie de educaţie în mediul rural, de conştientizare. S-au aplicat sancţiuni în teritoriu, dar el tot se suie pe bicicletă. Deci ce facem: facem un studiu, acţiuni în mediul rural. Le-am dat în mediul rural veste reflectorizante să fie mai vizibili. Feedback-ul a fost pozitv”, a declarat Florentin Brăcea, şeful Direcţiei Rutiere din cadrul Poliţiei Române, citat de Mediafax.