Ultimele pregătiri înainte de concertul Andrea Bocelli. Program și reguli de acces

Foto: Dan Bodea

Marele tenor italian, Andrea Bocelli va concerta mâine, 25 iunie, pe Cluj Arena. Scena a fost instalată, gazonul acoperit, iar ultimele detalii sunt puse la punct de cei din staff-ul său, pentru ca evenimentul de duminică seară să fie unul impecabil, precum cel susținut în urmă cu două zile la București, unde peste 9.000 de oameni au cântat la unison piese celebre ale artistului precum „Vivo per lei”, sau „Time to Say Goodbye”. Artistul se află pentru a doua oară în România, însă va concerta în premieră în inima Transilvaniei.

Spectacolul pregătit de Andrea Bocelli va cuprinde atât repertoriul său de operă, cât şi interpretări unice ale celor mai îndrăgite hituri ale sale. Prima parte a concertului va cuprinde arii de operă, iar în cea de-a doua parte, tenorul va prezenta publicului român cântece noi de pe ultimele albume ale sale: „Cinema” şi „Romanza – A 20-a Ediţie Aniversară”.

Invitați speciali 

Alături de Andreea Bocelli vor urca pe scenă nume sonore ale industriei muzicale, precum Andrea Griminelli, Ilaria Della Bidia, Elisa Balbo, Elizabeth Sombart, maestrul neîntrecut al naiului, îndrăgitul Gheorghe Zamfir şi copilul-minune al pianului, Fabiani Prcsina, vor fi acompaniaţi de artişti ai Orchestrei şi Corului Operei Naţionale din Cluj-Napoca, cu o componenţă de peste 70 de instrumentişti şi 60 de corişti.

Citiți și: Alessandro Safina revine la Cluj, ca invitat special, în cadrul concertului susţinut de Andrea Bocelli

În cadrul concertului, publicul clujean se va bucura din nou de prezența tenorului Alessandro Safina, care a concertat la Cluj în luna decembrie a anului trecut. Cu o voce limpede, puternică şi senzuală, dar şi cu un timbru impecabil, Alessandro Safina a devenit cunoscut de-a lungul timpului, impresionând prin capacitatea sa de a îmbina cu succes opera cu genurile pop, jazz, blues sau rock. Alessandro Safina a cucerit scenele lumii, având privilegiul de a colabora cu numeroşi artişti internaţionali, printre care: Elton John, Carlos Santana, Rod Steward, Jose Carreras, dar şi cu ai nostri Brio Sonores şi Amadeus.

Turneul „Andrea Bocelli World Tour 2017”  a început pe 11 februarie şi va include peste 18 ţări.

[stextbox id=’custom’]

Program și reguli de acces

Concertul din incinta stadionului Cluj – Arena  va începe la ora 20:00, iar accesul se va face începând cu ora 18:00. Accesul va fi permis doar până la ora 19:45. În cazul în care veți ajunge mai tarziu de ora stabilita, accesul vi se va permite doar pe parcursul pauzelor. Neprezentarea la timp în scopul intrării în locație nu oferă drept la rambursarea biletului sau la prezența la o reprezentație ulterioară. Biletul achiziționat pentru aceste concerte permite accesul o singură dată în zona de eveniment, până la finalul spectacolului. Cei care părăsesc zona și doresc să reintre, vor fi nevoiți să achiziționeze un nou bilet.

Accesul la concerte

Acces VIP:

  • Accesul persoanelor din categoria VIP se va realiza prin aceleași puncte de acces, însă vor fi porți dedicate exclusiv acestora. De asemenea, menționăm că aceștia vor beneficia de o zona de lounge special dedicată secțiunii VIP, unde se vor servi cocktail-uri non-alcoolice și se vor oferi alte mici “atenții” din partea organizatorilor.

Accesul copiilor:

  • Accesul copiilor cu vârste de până la 7 ani este gratuit, împreuna cu însoțitorul plătitor de bilet, cu condiția ca aceștia să ocupe același loc cu însoțitorul. Cei care depășesc vârstă de 7 ani vor plăti bilet de intrare.

Accesul persoanelor cu handicap:

  • Biletele persoanelor cu handicap se vor ridica de la casa de bilete de la locatie.

NU este permis accesul cu:

  • sticle (inclusiv sticlele de parfum de orice cantitate, orice alte sticle sau deodorante),
  • bidoane de plastic, cutii de băutură, conserve,
  • artificii, lasere,
  • bannere susţinute de beţe,
  • spray-uri,
  • scaune,
  • arme, obiecte contondente, lanţuri,
  • băuturi sau mâncare,
  • animale de companie,
  • rucsacuri, bagaje voluminoase,
  • umbrele (în caz de ploaie, fiecare spectator va avea asigurată pelerină de ploaie)

[/stextbox]

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu