Tunde Peter, condamnată la doi ani și jumătate de închisoare, cu executare
Fostul șef adjunct al Inspectoratului Şcolar (ISJ Cluj), Tunde Peter, anchetată pentru trafic de influență în formă continuată, a fost condamnată astăzi, 28 ianuarie, printr-o sentință a Tribunalului Cluj, la doi ani și sașe luni de închisoare, cu executare. Totodată, acesteia i se va confisca suma de 10.300 de euro și i se vor interzice mai multe drepturi pe o perioadă de trei ani. Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de 10 zile, la Curtea de Apel.
Peter Tunde a fost acuzată de săvârșirea infracțiunii de trafic de influenţă în formă continuată, în 14 acte materiale. Aceasta ar fi pretins de la 14 persoane suma de 21.300 de euro, din care a primit efectiv suma totală de 10.300 euro, pentru a le asigura acestora note mai mari decât cele reale, la examenul de Bacalaureat.
„ Aceste sume de bani au fost pretinse de către inculpată pentru ca, prin influenţa de care se prevala că o are asupra membrilor comisiilor de evaluare/corectare de la examenele de bacalaureat susţinute la nivelul municipiului Cluj-Napoca, în sesiunile de vară și toamnă 2014, precum şi asupra membrilor comisiilor de corectare de la examenele de definitivat şi titularizare susţinute în luna iulie 2014, îi poate determina pe aceştia la notarea favorabilă, superioară, dar şi pentru obţinerea notelor de promovare în favoarea unor candidaţi”, se precizeză într-un cominicat transmis de DNA.
Peter Tunde a fost arestată în luna septembrie a anului trecut.