Traficul de pe Aeroportul Cluj dat peste cap a treia zi consecutiv. Sistemul de balizaj de 400.000 de euro, total ineficient din 2014 încoace în lupta cu ceața

De trei zile încoace, ceața a provocat haos pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca. Zeci de curse aeriene au fost amânate, anulate sau redirecționate pe alte aeroporturi din țară, spre disperarea a mii și mii de pasageri.

Miercuri, 18 decembrie un număr de 12 zboruri interne și internaționale au fost întârziate din cauza ceții, în unele cazuri până la șase ore.

Reprezentanții Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj au declarat că au fost afectate zboruri spre Paris, Londra, Istanbul sau Dublin: „Avem o problemă cu ceața de pe aeroport. La sosiri sunt 6 zboruri întârziate, fiind vorba despre cursele care trebuiau să aterizeze de la București, Bologna, Paris – Beauvais, Londra-Luton sau Birmingham. La plecări, au întârzieri alte 6 curse care urmau să plece spre Londra – Luton, Bologna, Paris –Beauvais, Istanbul sau Iași, iar cursa spre Dublin a fost anulată. Unele întârzieri ajung și la 6 ore, iar în aeroport sunt sute de pasageri care așteaptă reluarea zborurilor”.

Joi, 19 decembrie: alte 12 curse aeriene, interne şi internaţionale au pățit ca și în ziua precedentă.

„La sosiri au fost redirecţionate spre Aeroportul Sibiu zborurile de la Paris – Beauvais, Tel Aviv, Londra – Luton, Bucureşti, Madrid sau Munchen, iar la plecări sunt întârziate cele de Eindhoven, Barcelona sau Bergamo. De asemenea, au fost redirecţionate tot la Sibiu cursele de Munchen, Bucureşti şi Bruxelles – Charleroi, pasagerii fiind duşi cu autobuze”, au spus reprezentanţii aeroportului clujean.

Vineri, 20 decembrie: încă 12 curse aeriene întârziate, anulate sau redirecționate.

În ce privește ”Sosirile”, cursa de la 00,45 de la Munchen a aterizat, vineri, după 12 ore, la ora 12,33.

Cursa de la București de la 08.00 a fost redirecționată la Sibiu, iar cursele de la Bologna (10,45), Lyon (12.10), București (12,25), Beauvais (12,55), Luton (13,15) sunt, toate, deocamdată cu întârzieri, fără a fi precizată și durata acestora.

La ”Plecări”, situația, la orele amiezii, se prezenta astfel: cursa de Munchen, cu plecare de la 06,05, este la îmbarcare abia la 13,20. Alte curse întârziate: București (08,30) oră estimată ora 13,00, Luton (11,30) oră estimată 14,45, Iași (12,50), Larnaca (12,55) oră estimată 16,20, Charleroi (13,55) oră estimată 17,00.

De asemenea, potrivit Realitatea PLUS, o cursă a unei companii low-cost care ar fi trebuit să decoleze de la Liege, Belgia, cu destinația Cluj, a fost anulată. 180 de persoane au rămas blocate pe aeroport, de ieri, de la ora 14:00. Printre pasagerii blocați la Liege se află și fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi.

Meteorologii dau coduri de ceață cu nemiluita

Administrația Națională de Meteorologie a transmis și astăzi pentru județul Cluj o alertă meteo de cod galben de fenomene periculoase valabilă de la ora 8:00 până la ora 14:00 pentru următoarele localități: Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viișoara, Mihai Viteazu, Cășeiu, Bonțida, Iclod, Luna, Feleacu, Jucu, Mintiu Gherlii, Dej, Cuzdrioara, Câțcău, Petreștii de Jos, Săndulești, Tureni; În toate aceste zone se va semnala ceață care local determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m. arată ANM.

400 de mii euro aruncați pe apa sâmbetei

Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj-Napoca a achiziționat în 2014, cu suma de 400.000 de euro, un sistem de ghidaj a piloților în caz de ceață, care cuprinde un sistem de lumini a cărui intensitate crește sau coboară în funcție de densitatea ceții.

Foto: Dan Bodea

 

Un oficial de la Consiliul Județean Cluj declara pentru „Evenimentul zilei”, în 2014, că atunci când s-a montat acest sistem, reprezentanții aeroportului și cei ai firmei care a proiectat sistemul au dat asigurări că acesta va opera și în condiții extreme. „Ne-au spus că avioanele pot ateriza și cu un cearceaf pe geam și să fim de acord cu această investiție”, a declarat sursa citată.

Deocamdată, cei responsabili de această situație evită să explice dacă sistemul ILS 2 funcționează sau nu.

 

Foto: Dan Bodea

 

 

Distribuie:

Nu există Comentarii

  1. E says:

    Din acest articol se vede lipsa informarii in ceea ce priveste acest domeniu. Avioanele din ziua de azi sunt dotate cu sisteme de aterizare automate, pe orice aeroport din lumea aceasta indiferent cat de performant e sistemul de ghidaj sunt anumite protocoale impuse de fiecare companie aeriana in parte. Acesta este motivul pentru care ambele aeronave air dolomiti care zboara sub licenta luftansa au aderizat iar zborul de bucuresti operat de blue air, care a ajuns dupa ce prima aeronava air dolomiti a aterizat, s-a intors si a aterizat la sibiu. Una dintre reguli spune ca in conditii de vizibilitate redusa este obligatoriu sa se foloseasca sistemul automat de aterizare dar daca in momentul in care aeronava este la 50m de sol si pilotul nu are vizibilitate, acesta manevra este interzisa si procedura se abandoneaza. Pe niciun aeroport din lumea asta indiferent de dotarile acestuia nu se aterizeaza in conditii de ceata densa si in lipsa complete a vizibilitatii.

Postaţi un comentariu