Titlu de Cetățean de Onoare al județului Cluj pentru personalul medical aflat în prima linie a luptei anti-Covid
Consilierii județeni au aprobat, astăzi, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Județului Cluj – „Clujean de onoare” personalului din spitalele clujene aflat în prima linie a luptei cu COVID-19. Potrivit anexei ce însoțește hotărârea CJ Cluj, este vorba de 6.375 de persoane, din:
– Spitalul Clinic de Boli Infecțioase,
– Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”,
– Spitalul Clinic de Recuperare,
– Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii,
– Spitalul de Boli Psihice Cronice Borșa,
– Spitalul Clinic Județean de Urgență,
-Institutul Regional de Gastroenterologie-Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor”,
– Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu”,
– Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”,
– Spitalul Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian”,
– Spitalul Clinic Municipal,
– Spitalul Clinic C.F.,
-Spitalul Municipal „Dr. Cornel Igna” din Câmpia Turzii,
– Spitalele Municipale Dej și Turda, precum și
– Spitalul Orășenesc Huedin.
”Titlul de Cetățean de Onoare al Județului Cluj – „Clujean de onoare” se acordă personalului din spitalele clujene aflat în prima linie a luptei cu COVID-19 pentru contribuția deosebită adusă la creșterea calității actului medical precum și la salvarea a mii de vieți omenești, în contextul extrem de dificil determinat de pandemia de coronavirus. Acordarea acestui titlu se dorește a fi un gest de firească recunoștință, admirație și respect față de cadrele medicale, cele care de peste nouă luni luptă neîncetat, zi de zi, pentru salvarea vieții și recuperarea sănătății a numeroși pacienți din spitalele clujene”, se arată în referatul HCJ.
Înmânarea diplomei de Cetăţean de Onoare al Judeţului – „Clujean de onoare” şi a însemnelor distinctive realizate în acest sens urmează a avea loc în cadrul unei ceremonii publice organizate de către Consiliul Judeţean Cluj.
De ce doar o parte din personalul sanitar din unele unități spitalicești menționate mai sus vor beneficia de titlu de cetățean de onoare?Noi ceilalți oare nu merităm? Fără Noi nu se reușea.Actul medical se face în echipă,nu doar de unul singur.Cum este posibil?Cine a decis modul de alcătuire a listelor?Nu TOT personalul medical din unitățile sanitare mai sus menționate de dvs.beneficiază de acest titlu?Este rușinos ce se întâmplă sub ochii noștrii,noi ceilalți.Sunt asistent medical,deci sunt cadru medical.Nu este corect, pt.că și noi am lucrat fără zile libere și fără concediu,doar în limita disponibilității.