„The Weather Policy”: polița de vreme faină, cu acoperire în fapte bune

„Cum va fi vremea la Electric Castle?” e o discuție mereu actuală între fanii festivalului.
Pentru a se asigura că în 2017 rezultatul acestei dezbateri va fi unul pozitiv, indiferent de cum va fi vremea, Electric Castle Festival și NN Asigurări anunță lansarea „The Weather Policy” și semnarea oficială a contractului de asigurare.

În baza poliței, NN Asigurări și-a luat angajamentul ferm că, indiferent de cum va fi vremea între 12-16 iulie la Bonțida,  va acoperi cu suma de 30.000 de euro proiectul prin care zeci de familii vor fi ajutate să aibă, pentru prima oară în viață, curent electric în locuințe. În plus, Electric Castle va dona câte 1 euro pentru fiecare bilet vândut începând de azi și până la sfârșitul ediției a 5-a. Întreaga sumă va ajunge la „Free Miorița”, fundația care a selectat 25 de familii cu copii din Bistrița‑Năsăud, Botoșani, Brașov, Harghita, Neamț, Vrancea și Teleorman ce vor primi „lumină” prin câte o instalație fotovoltaică.

Inițiativa propune un mecanism simplu de implicare a participanților la festival. Organizația „Free Miorița” poate mări lista beneficiarilor în funcție de contribuțiile directe aduse de către publicul Electric Castle. Acesta are mai multe posibilități de a se implica, începând de la simplul gest de a promova în social media cauza și acțiunea, până la donații directe, achiziționarea de bilete la Electric Castle și produse sub marca #rainorshine. O listă extinsă ar permite Free Miorița să susțină pe termen lung programul „Lumină pentru România”, prin care organizația încearcă să rezolve problemele a peste 100.000 de familii din țară ce nu au acces la nicio sursă de curent electric.

RAINORSHINE.RO este platforma online dedicată inițiativei semnate de Electric Castle și susținute de NN, unde sunt disponibile informații despre „The Weather Policy” și cauza socială, respectiv necesitatea luminii și electricității în casele celor 25 de familii. Totodată, platforma permite și înscrierea propriei prognoze meteo prin alegerea uneia dintre cele două opțiuni: „Va ploua la Electric Castle” / „Va fi soare la Electric Castle”.

Rezultatul final al dezbaterii va fi transmis către INMH, pentru eventuale modificări ce vor fi aduse în toate hărțile meteo din perioada 12-16 iulie 2017.

 

Despre EC­­: Electric Castle 2017 va fi cu siguranță cea mai spectaculoasă ediție a festivalului. Suprafața a crescut până la 220.000 de metri pătrați, iar experiența oferită de artiștii invitați va putea fi trăită la maxim de toți participanții, datorită unei scene cu deschiderea de 80 de metri, un ecran LED de 600 de metri pătrați ce oferă rezoluție 8K și mai multe zone acoperite pentru public.

Lineup-ul eclectic cu care Electric Castle și-a obișnuit fanii îi include în acest an îi include pe Deadmau5, artist de 6 ori nominalizat la premiile Grammy și care, anul acesta, a ieșit deja cu două albume noi, Franz Ferdinand cu singurul concert confirmat în Europa de Est anul acesta, Alt-J, una dintre revelațiile momentului în indie rock, Trentemoller, cunoscut pentru muzica sa atmosferică dar și pentru spectacolul pe care îl creează pe scenă, UNKLE, ZEDD, Paul Van Dyk, House of Pain, Slaves, Gus Gus și mulți alții.

Despre NN: NN este în România de 20 de ani, oferind soluții financiare precum asigurări de viață și sănătate și pensii private. Anul acesta este al doilea în care NN susține Electric Castle Festival, ca parte a demersurilor continue de a promova conținut relevant pentru publicul din România. Misiunea companiei de a ajuta oamenii să își asigure viitorul se reflectă și în strategia de responsabilitate socială a companiei implementată prin proiecte care au ca scop creșterea calității vieții în comunitățile defavorizate.

Despre beneficiarul proiectului: Free Miorita este un ONG care identifică și aduce lumina în casele celor care nu au curent electric. Pentru că în Romania peste 100.000 de locuințe nu au curent electric. După ce soarele apune, singura sursă de lumină a familiilor din aceste locuințe este o lampă cu gaz sau o lumânare. De televizor, computer sau încărcarea unui telefon mobil nici nu poate fi vorba. Pentru toți copiii acestor familii, fără posibilitatea de a se informa sau conecta cu restul lumii, viitor sau mâine rămân niște cuvinte necunoscute. Dincolo de a fi o organizație care luptă responsabil împotriva spiritului mioritic delăsător, Free Miorița susține activ și transparent acest proiect, aducând curent electric pentru minim 25 de familii din diverse zone ale țării sau chiar mai multe, dacă sumele donate prin acest proiect vor fi mai mari. www.freemiorita.ro

Distribuie:

Postaţi un comentariu