Teodora Enache și Benny Rietveld Quintet deschid festivalul Jazz in the Park 2016 cu un concert de excepție
Teodora Enache, una dintre vocalistele din prima ligă a jazzului românesc va concerta în deschiderea festivalului Jazz in the Park împreună cu basistul și directorul muzical al trupei Santana, Benny Rietveld. De nouă ori laureat al premiilor Grammy ca basist, autor de muzică de film și producător muzical, Benny Rietveld va concerta împreună cu Manu Koch (claviaturi), Allen Won (saxofon), Ren Martin-Doike (violă), Ray Yslas (percuție). Teodora Enache a mai cântat la Jazz in the Park în 2014, iar de atunci a rămas o prietenă a festivalului.
Concertul Teodora Enache și Benny Rietveld Quintet va avea loc luni, 27 iunie, în prima zi a festivalului Jazz in the Park, de la ora 20:00 în Curtea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca. Acesta va fi singurul concert pe bilete din cadrul festivalului. Biletele pot fi cumpărate online din rețeaua BiletMaster.ro sau de la agenția de bilete a Teatrului Național din Cluj-Napoca și costă 50 de lei în perioada de presale, până în 23 iunie, iar din 24 iunie prețul biletelor va fi de 70 lei. Biletele sunt disponibile online aici.
Muzica clasică are scena ei la Jazz in the Park
În cadrul festivalului Jazz in the Park va fi amplasată o scenă dedicată muzicii clasice. Aici vor concerta 5 muzicieni clujeni, foști colegi de clasă la Liceul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj-Napoca, absolvenți ai promoției ‘98-’99.
Este vorba despre pianistul Bogdan Vaida, violonista Ioana Cadar-Freisinger, solista Operei Române din Cluj-Napoca, mezzosoprana Iulia Merca, pianista Nicoleta Ion (care va concerta împreună cu fiica ei, Leandra Constantinescu) și tenorul Tiberius Simu, de la Opera Română din Cluj-Napoca.
„Credem foarte mult în valorile locale și ne face deosebită plăcere să reunim pe aceeași scenă 5 foști colegi, prieteni, muzicieni talentați, după mai bine de 16 ani de la absolvirea liceului. Păcat că nu se întâmplă astfel de acțiuni mai des. Repertoriul lor va arăta că muzica clasică este pentru oricine, va fi amuzant, interactiv și integrat în atmosfera relaxantă și prietenoasă de la Jazz in the Park”, spune directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.
Pianistul clujean Bogdan Vaida este stabilit de peste 15 ani în Freiburg, Germania. Absolvent al Liceului de Muzică Sigismund Toduță din Cluj și apoi al Hochschule für Musik în Freiburg, Bogdan Vaida este unul dintre cei care au inspirat conceptul Jazz in the Park în Cluj și a contribuit la direcția în care festivalul s-a extins în anii următori. A concertat în 2013 și 2015 la Jazz in the Park și este promotorul și curatorului de muzică clasică din cadrul festivalului.
Ioana Cadar-Freisingîer este solistă consacrată și muziciană activă în diferite formații de muzică de cameră. Din septembrie 2015, ea conduce Școala de Muzică din Leer (Germania). Mezzosoprana Iulia Merca este solistă a Operei Române din Cluj-Napoca. Pianista Nicoleta Ion locuiește în Hanovra, Germania. Ea va concerta împreună cu fiica ei, Leandra Constantinescu, de 9 ani, elevă în cadrul programului de promovare a copiilor supradotați muzical la Academia de Muzica din Hanovra, Germania. Tiberius Simu este tenor și regizor la Opera Română din Cluj-Napoca. În prezent este Asistent Doctorand la Facultatea de Canto și Artele Spectacolului a acestei instituții.
Ultimele 4 trupe, confirmate la Jazz in the Park
Organizatorii Jazz in the Park anunță și ultimele trupe care au fost cofirmate recent și care vor urca pe scena din Parcul Central. Astfel, este vorba despre AaRON, duo-ul de pop-rock din Franța care se bucură de succes în mai multe țări din Europa și care va concerta în premieră în România. Trupa AaRON trebuia să concerteze la Picnic in the Park, în 14 mai, dar concertul lor a fost reprogramat pentru Jazz in the Park, în urma unor probleme cu zborul spre Cluj. La Jazz in the Park vom mai concerta grupul Neil Cowley Trio, renumit pentru interpretările live dinamice care captează audiența, care vine la Cluj cu un proiect personal al pianistului artistei Adele. Benjamin Kolloch Quartet abordează swing, cool jazz și hardbop, în timp ce Susan & Martin Weinert vin cu influențe jazz-funk-rock-electric, dar și cu balade emoționante.