Teatrul de Păpuși „Puck” se alătură Campaniei Naționale UNITER „Artiștii pentru artiști” 2018

Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca își va dona încasările din vânzarea biletelor de intrare la două spectacole ale lunii martie, pentru sprijinirea oamenilor de teatru din toată țara aflați în situații dificile. Instituția clujeană se implică, astfel, în cea de-a 17-a ediție a Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști” 2018, organizate de UNITER.

Campania Națională „Artiști pentru artiști” din acest an este suținută de Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu 18 teatre din București și 31 de teatre din țară. Pe scena fiecărei instituții teatrale implicate vor avea loc pe tot parcursul lunii martie spectacole ale căror încasări rezultate din vânzarea biletelor vor fi donate Fondului de Solidaritate Teatrală.

„Campania vine în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor, prin spectacole oferite în numele cauzei artiştilor noştri pentru care scena rămâne o frumoasă amintire. De atâtea ediții și doar împreună, credem că această unitatea breslei este semnul edificator că prin teatru putem schimba vieţi”, subliniază reprezentanții UNITER.

Povești clujene pentru o cauză nobilă

Primul spectacol pe care Teatrul de Păpuși „Puck” îl dedică acestei cauze, a artiștilor aflați în nevoie, este „Povești clujene”, în regia Ibolyei Varga, programat pentru sâmbătă, 10 martie, de la ora 11:00. Aceste povești sunt inspirate de episoade din istoria Clujului, evocând câte o personalitate istorică, mai mult sau mai puțin ilustră. Este un spectacol cu aventuri din diverse epoci, bazat pe povești scrise de autorul contemporan clujean Zágoni Balázs.

Spectacolul se joacă în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Capra cu trei iezi

Cel de-al doilea spectacol înscris în programul UNITER este „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă, în regia Doinei Dejica. Acesta va avea două reprezentații duminică, 11 martie: de la ora 11, respectiv 12.30. Este un spectacol clasic, la paravan, cu păpuși de tip bi-ba-bo, multă muzică tradițională românească, dinamic și plin de haz.

Citiți și: Doina Dejica. O viaţă printre păpuşi

Cele două reprezentații au loc în limba română. Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

[stextbox id=’custom’]

Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” a fost iniţiată în anul 2002. Cei de la UNITER și-au propus încă de la început să mobilizeze publicul în vederea strângerii de fonduri pentru artiştii români ajunși la bătrânețe în situații materiale precare și cu probleme de sanătate. Este un program bazat pe spectacole caritabile, derulat în fiecare an, cu precădere în lunile martie și aprilie, „un timp al solidarităţii teatrale, ţinând cont de faptul că în data de 27 martie se sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului”, potrivit organizatorilor.

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenţia Piaţa Amzei, Fondul de Solidaritate Teatrală.

[/stextbox]

Citiți și: Gabriel Apostol, „îmblânzitorul” de păpuși

Distribuie:

Postaţi un comentariu