Șova scoate clujenii din nou în stradă. Protest împotriva imunității parlamentare
Societatea civilă se mobilizează din nou, după câteva luni de respiro. „Militam pentru menținerea imunității doar pentru declarații politice.Nu dorim folosirea ei ca paravan pentru infractori!”, este mesajul clujenilor care vor ieși în stradă vineri, 27 martie, de la ora 18:00. Ca de obicei, locul de întâlnire a manifestanților va fi Piața Unirii. La ora scrierii acestei știri, pe pagina evenimentului, care a fost anunțat pe Facebook, și-au anunțat prezența peste 600 de persoane.
Update.1. Joi, 26 martie, până la ora 17:00 și-au anunțat prezența la protest 2.959 de persoane.
„Cârligul” protestului este faptul că astăzi, senatorul PSD Dan Șova, un vechi „dușman” al străzii, cu precădere din cauza susținerii proiectului minier de la Roșia Montană, a rămas cu imunitate. Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Dan Şova nu a trecut de Senat, fiind întrunite 79 de voturi „pentru”, 67 „împotrivă”, 5 abţineri, pentru aprobare trebuind 85 de voturi favorabile. Rezultatul oficial al votului senatorilor în cazul cererii DNA vizându-l pe Dan Şova a fost anunţat în plen, Senatul neîncuviinţând arestarea preventivă a acestuia, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii, anunță Mediafax.
„Astăzi, și Dan Sova a rămas cu imunitate! Parlamentarii continuă să își bată joc de popor și de justiție, ignorând mesajul transmis în noiembrie de stradă. E timpul să le reamintim de ce am ieșit în noiembrie!”, spun manifestanții.
Proteste similare vor avea loc și în alte orașe. Bucureștenii vor ieși astăzi, de la ora 18:00 în Piața Universității. Constănțenii vor ieși în strada împotriva imunității parlamentare, vineri de la ora 18:00.
Acum (joi, 26.03.2015, ora 12:15) si-au anuntat prezenta 2700 de persoane la evenimentul din Cluj-Napoca. Este important sa fim cat mai multi ca sa se auda pana la Palatul Parlamentului din Bucuresti.