Soțul primăriței din Chinteni, noul șef al Gărzii de Mediu din Cluj

Garda de Mediu Cluj are, începând de joi, un nou șef. Fostul comisar șef Ioan Borș a fost îndepărtat din funcție, iar în locul său a fost numit Valentin Suciu, nimeni altul decât soțul primarului PSD al comunei Chinteni, Lucia Suciu.

Valentin Suciu a fost Șeful Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, unde a avut același grad… de comisar șef.

Lucia și Valentin Suciu sunt căsătoriți din august 1994 și au devenit unul dintre cele mai bogate cupluri din județ. În averea familiei Suciu se află numeroase terenuri intravilane, terenuri agricole și mai multe case, toate în comuna de lângă Cluj. De asemenea, în proprietatea familiei Suciu se află și câteva mașini de lux dar și un tractor.

Ioan Borș a fost numit în funcția de șef al Gărzii de Mediu din Cluj pe 5 octombrie 2017. Atunci, Borș, venit de la Garda de Mediu din Bistrița, i-a luat locul lui Marius Triță, care a demisionat după o vizită fulger la Cluj a ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu.

Se pare că înlocuirea lui Ioan Borș are și ea legătură cu modul în care acesta a gestionat controalele Gărzii de Mediu la Pata Rât. De-a lungul timpului, Ioan Borș a fost implicat in mai multe scandaluri cu reprezentanții Consiliului Județean Cluj în urma amenzilor de sute de mii de lei acordate în legătură cu lacul de levigat de la Pata Rât.

Președintele CJ Cluj, Alin Tișe nu a ezitat de altfel să-l facă slugoi politic pe șeful Gărzii de Mediu, afirmând că sancțiunile acordate nu sunt decât niște jocuri politice murdare.

Vom contesta sancţiunile, nu au fost corect dictate, noi nu avem nicio vină pentru alunecările accidentale de teren de la Pata Rât. Am fost sabotaţi politic, noi de şase luni am tot cerut să se instaureze starea de urgenţă, dar ei ne-au blocat. Au tot aşteptat şi abia azi au decis instituirea situaţiei de urgenţă. În tot acest timp ne-au mai dat şi amenzi peste amenzi pe care cine credeţi că le va plăti? Tot cetăţeanul, clujeanul de rând care nu are nicio vină pentru tot ce se întâmplă. Domnul Borş e un slugoi politic, a fost transferat aici de la Bistriţa ca să ne facă probleme, pe linie politică. Nu vreau să-i răspund mai multe acestui slugoi politic, vă mai spun doar atât: ei nu văd în ansamblu situaţia de la Pata Rât, ei văd doar ceea ce vor, doar ceea ce li se impune politic”, declara șeful Consiliului Județean Cluj, Alin Tişe, la sfârșitul lunii martie a acestui an.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu