Sesiunea ştiinţifică Centenar Ştefan Pascu

Ştefan Pascu

Universitatea Babeș-Bolyai, prin Facultatea de Istorie şi Filosofie şi Academia Română – Filiala Cluj-Napoca, prin Centrul de Studii Transilvane, organizează marţi, 14 octombrie 2014, de la ora 13:00, sesiunea ştiinţifică Centenar Ştefan Pascu. Evenimentul va avea loc în Aula Magna a Universității Babeş-Bolyai, Str. Mihai Kogălniceanu nr.1, Cluj-Napoca.

Manifestarea intenţionează să omagieze personalitatea unui mare istoric român din secolul XX, profesor şi rector între 1968-1976 al universităţii clujene, academician şi director al Institutului de Istorie, fost preşedinte al International Commisssion of Historical Demography (1975-1985).

Printre cei care vor susţine comunicări despre activitatea şi opera savantului Ştefan Pascu se numără Acad. Prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB, Prof. univ. dr. Nicolae Bocşan, Prof. univ. dr. Nicolae Edroiu, membru corespondent al Academiei Române, Prof. univ. dr. Ioan Bolovan, Conf. univ. dr. Sorina Paula Bolovan, Conf. univ. dr. Ovidiu Ghitta.

 

 

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu