Scenariu bombă: Dan Petrescu va conduce următorul antrenament al celor de la CFR. Culio, antrenor secund?

Foto: Dan Bodea

Lucrurile se precipită în Gruia. După ce noaptea trecută a anunțat că l-a dat afară pe Marius Șumudică din cauza rezultatelor catastrofale din Europa, patronul de la CFR Cluj i-a interzis acestuia accesul pe arena din Gruia. La ora 11.00, echipa avea programat un antrenament după partida cu Steaua Roșie Belgrad, însă Neluțu Varga i-a transmis antrenorului că nu mai poate intra pe stadion.

Între timp, s-a aflat și motivul pentru care a fost dat afară președintele Marian Copilu, dar și juristul clubului. Se pare că este vorba de clauze contractuale de care Varga habar n-avea, cea mai importantă fiind aceea care-i permite lui Marius Șumudică să revendice 250.000 de euro în cazul demiterii, sumă la care s-ar adăuga și bonusuri pentru calificarea în Conference League.

În Gruia se vorbește tot mai insistent despre revenirea la echipa campioană a lui Dan Petrescu, iar Prosport dă ca aproape sigură participarea acestuia la antrenamentul feroviarilor din această după-amiază.

Mai mult, potrivit acelorași surse, patronul echipei i-a promis deja ”Bursucului” achiziționarea a 4-5 jucători noi în perioada imediat următoare. Neluțu Varga încearcă și o adevărată lovitură de imagine pentru clubul său, încercând readucerea la CFR Cluj a legendarului deja Juan Emmanuel Culio, avut în vedere ca ”secund” a lui Dan Petrescu.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu