Șantiere peste șantiere: lucrări pe 25 de drumuri județene
După modelul deja bine implementat de municipiul Cluj-Napoca, acum și mai multe drumuri județene intră în șantier. Consilierii județeni au aprobat astăzi alocarea pe obiective de investiții a banilor primiți de județul Cluj la rectificarea bugetului național. Mai exact bugetul județului Cluj a crescut la capitolul venituri cu suma de 27.592.000 de lei, bani proveniți din cotele defalcate ale încasărilor de TVA și cote ale impozitului pe venituri. Din acești bani peste 7 milioane de lei au fost împărțiți pentru lucrări pe 25 de drumuri din județ.
Aceasta în urma unui amendament inițiat de consilierii PSD, pentru că inițial, în propunerea de alocări de fonduri erau cuprinse doar câteva drumuri județene. Ca atare suma de 7.163.000 lei, provenită de la Guvernul României, va fi utilizată în vederea realizării lucrărilor de întreținere la următoarele drumuri județene:
• DJ 109C Țaga-Gherla-Cămărașu – 3.563.000 lei
• DJ 161D Nireș – Unguraș – 500.000 lei
• DJ 161K Căianu – Bărăi – 400.000 lei
• DJ 161D Sâmboieni – Sânmărtin – Tîrgușor – 450.000 lei
• DJ 161G Pălatca-Vaida-Cămăraș – 300.000 lei
• DJ 161A Moriști – Cojocna – 50.000 lei
• DJ 103H Bologa – Săcuieu – Scrind – 250.000 lei
• DJ 161E Hodaie – Valea Caldă – Feldioara – 170.000 lei
• DJ 764B DN1 – Valea Drăganului – 100.000 lei
• DJ 107 M – Săvădisla Băișoara; DJ 107 R – Băișoara – Muntele Băișorii
– 400.000 lei
• DJ 103G Moldovenești – Podeni – 50.000 lei
• DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – 50.000 lei
• DJ 108C Gârbou – Aghireș – 100.000 lei
• DJ 161E Habadoc – Buza – 50.000 lei
• DJ 161G DJ 109C – Sucutard – Petea – 50.000 lei
• DJ 151C Tritenii de Jos – Valea Largă – 50.000 lei
• DJ 161C Iclod – Aluniș – 150.000 lei
• DJ 103J Săcuieu – Vișag – 100.000 lei
• DJ 182F Mănășturel – Valea Gârboului – 50.000 lei
• DJ 107L Turda – Petrești de Jos – Lita – 100.000 lei
• DJ 191D Vânători – Calea Lată – 50.000 lei
• DJ 103G Cheile Turzii – Săndulești – 50.000 lei
• DJ 109B Tiocu de Sus – Oșorhel – 50.000 lei
• DJ 109V Pădureni – Satu Lung – 50.000 lei
• DJ 161B Turda- Ploșcoș – 30.000 lei
„Fiecare localitate din județul Cluj este importantă și suntem conștienți că aceste sume nu sunt suficiente pentru a rezolva toate problemele, însă în perioada următoare vom găsi soluții pentru ca îmbunătățirea infrastructurii din județul Cluj să continue” a declarat consilierul județean PSD Remus Lăpușan.