Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu

de Tia Sîrca / in March 30, 2015, 12:03 la 12:09 pm /

Casa memorială Iuliu Maniu

Face parte din generația căreia îi pasă și dorește să recupereze marile valori ținute în uitare prin minciună și teroare. Istoricul sălăjean Marin Pop, cercetător științific în cadrul Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, aduce lumină în bezna în care comuniștii au aruncat figuri politice precum Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu. A scris numeroase cărți, printre care cele mai recente, „Monografia familiei Coposu, între istorie și memorie” și „Viața politică în perioada interbelică”.

Respectul pentru trecut l-a determinat pe istoricul Marin Pop să acționeze nu numai scriind cărți, ci și susținând campania „Salvați Casa Memorială Iuliu Maniu”. Campania de strângere de fonduri a fost demarată de preotul greco-catolic Cristian Borz din Bădăcin, Sălaj, ca o ultimă soluție, după ce mai multe inițiative au fost demarate și au sfârșit fără niciun rezultat.

Istoricul Marin Pop

Reporter: Cum priviți această campanie?

Marin Pop: Această campanie este un strigăt de disperare pentru că s-au încercat mai multe variante. Am depus proiecte inclusiv la Ambasada SUA. Actualul preot din Bădăcin are o misiune istorică, de a reface casa lui Maniu. Este prea pretențios termenul de conac. Este vorba de o căsuță de la țară. Când a murit mama lui în 1929, sora lui Cornelia, călugărită în urma unor viziuni, sub numele de Cecilia, i-a lăsat moștenire proprietatea de la Bădăcin cu scopul de a face un centru cultural pentru tineri. La rândul său, în anul 1941, la Brașov, Maniu își scrie testamentul. Cum era atunci cutuma, la fel a procedat și Gheorghe Pop de Băsești, marele om de stat și-a lăsat averea în administrarea bisericii.

Iuliu Maniu avea 75 de ani când a fost condamnat de comuniști. A primit 104 ani de închisoare și i s-a confiscat toată averea. După moartea lui Maniu, sora sa Cornelia a avut domiciliul forțat la Șimleu și a fost lăsată de comuniști să moară de foame. Casa de la Bădăcin a fost pe rând depozit de îngrășăminte chimice afectându-se strucura de bază, tabără de elevi și centru pentru niște copii nevinovați. Comunismul a reușit „să rezolve” două obiective. În perioada comunistă nu aveam copiii bolnavi, pe aceștia ca și Hitler îi ascundeam de societate. Așa au ajuns să fie ascunși la Bădăcin copii cu handicap sever. Pe de altă parte, a fost lovit și acest simbol, casa lui Iuliu Maniu, care înseamnă mult pentru Sălaj. În grădina și casa părințiilor Uniunii Europene, Konrad Adenauer sau Robert Schuman, politicieni de talia lui Maniu, nu s-au întâmplat asemenea lucruri.

[stextbox id=”custom”]

Iuliu Maniu

„Rar bărbat politic mai sobru, mai modest. Văzându-l de aproape, nu o dată mi-am zis: Mare forţă e modestia! N-a visat, n-a râvnit niciodată averea. Nu l-a interesat. N-a primit o dată să figureze într-un consiliu de administraţie. Şi nu o dată i s-a oferit. În casa lui de sus, din vila de la Bădăcin, nici covoare persane, nici tablouri de preţ, nici bronzuri. În Bucureşti – o odaie de hotel, la Athenee Palace, odaie simplă ce nici pe departe nu justifica numele somptuos de Palace. Şi nu e o micşorare să adaug că nu o dată l-am găsit seara mâncând singur în odăiţa lui, pe un colţ de masă, pâine neagră din care tăia tacticos cu un cuţitaş şi câteva mere frumoase, pe care cu mândrie spunea că le adusese de la Bădăcin.Un ascet. Iar în colţ, pe masa de lucru, vedeai numai două cărţi: Biblia şi broşura oficială de Mers al tenurilor. Una pentru drumurile lui sufleteşti, cealaltă pentru cele trupeşti, în necontenitele lui deplasări politice”, Constantin Xeni, om politic, diplomat și istoric.[/stextbox]

R: Ce ar trebui să știe orice român despre Iuliu Maniu?

M.P.: Avem această mare șansă ca Sălajul ultimelor două secole să aibă patru localități care stau la baza istoriei: Bocșa-Simion Bărnuțiu, Băsești- Gheorghe Pop (administrativ după legea sovietică din 50 aparține de județul Maramureș, dar oamenii se simt în continuare sălăjeni) Bădăcin-Iuliu Maniu, Bobota-Corneliu Coposu. Iuliu Maniu s-a născut la Șimleu Silvaniei, a învățat la școala Elementară din Blaj, la Colegiul Reformat Weselenyi și a urmat dreptul la facultăți din Cluj, Budapesta și Viena. A învățat aproape la perfecție maghiara și germana. Avem păstrat un jurământ din 1894 pe care-l face când trece prima dată Vechiul Regat în timp ce era student cu Vaida Voievod la Viena, jurământ pe care l-a respectat toată viața: „Jur pe D-zeu(…) că îmi voi jerfi viața luând parte activă la revoluția ce o pregătim”. De atunci se pregătea ca Transilvania să revină la țara mamă.

În 1915 a fost înrolat pe front deși din două motive nu trebuia: era jurisconsult al Metropoliei de Blaj și avea peste 40 de ani. Se încerca să se scape de Maniu fiind incomod pentru autoritățile austro-ungare. Pe front a fost rănit, am găsit documente în limba germană care atestă acest fapt. S-a ales cu o tijă în picior, iar în urma acestei răni a avut de suferit toată viața. După această tijă se speră să fie identificate osemintelele marelui politician mort și aruncat la Sighet, la groapa comună, în anul 1953. De la Sighet s-a reușit să se recupereze doar câteva obiecte, pălăria, bastonul lui Iuliu Maniu. Acestea se găsesc acum la Bădăcin, dar nu în casă pentru că aceasta se află într-o stare deplorabilă , ci la subsolul bisericii greco-catolice.

În anul 1918 a dezertat de pe frontul italian și s-a întors acasa, iar Partidul Național Român care reprezenta intereselor românilor din Transilvania l-a trimis la Viena cu dublu portofoliu, de ministru de război și de externe, așa se explică de ce el locotenent era susținut de doi generali. A mers la Viena la ministru de război și a făcut o înțelegere cu acesta, s-a angajat să asigure ordinea în Viena (poliția Vienei se răsculase n.red.) în schimbul aducerii soldaților români acasă în Transilvania. Existau legiuni românești în Italia, la Praga, în Viena, aproximativ 60.000 de militari. Aceștia datorită lui Maniu s-au întors în Ardeal și s-au pus la dispoziția Consiliului Dirigent, primul guvern al Ardealui condus de Iuliu Maniu.

De asemena, Iuliu Maniu a fost unul dintre principalii artizani ai actului de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Pentru Unire au semnat alți patru membri din familie sa: fratele Casius, profesor la Cluj (din 1919 până în 1967), a predat și seniorului Coposu, sora Cornelia și unchiul său, Iuliu Coroianu autorul memorandumului de la 1892. Uriașa lui personalitate depășește multe nume ale istoriei românești. Încă în 1924 el afirma că soarta Europei este de a face o mare construcție, în special vizate fiind statele dunărene, Germania, Austria, Ungaria, Serbia, România. Credea într-o mare confederație. Între anii 1928 și 1933 a fost de trei ori prim-ministru perioadă în care a prins o criză economică.

Sfințireaa bustului la Badacin – 1991

R: Iuliu Maniu a fost de o moralitate ireproșabilă. Redați niște episoade mai puțin cunoscute în care Sfinxul de la Bădăcin s-a comportat pilduitor.

M.P.:Iuliu Maniu nu a făcut rabat de la caracterul său integru. Prințul Carol al II-lea a renunțat la tron și a plecat cu metresa sa în străinătate. În 1930 prințul Carol al II-lea se întoarce și este acceptat la tron cu o condiție cerută de prim-ministrul Maniu, să nu o aducă în țară pe Elena Lupescu și să se împace cu soția sa. Carol al II-lea l-a înșelat pentru că Elena Lupescu a fost adusă în țară sub nume conspirativ. Când a aflat Maniu că nu s-a ținut de cuvânt a mers la Sinaia și a pus demisia de onoare pe masă. Un episod mai amuzant s-a consumat în perioada în care Iuliu Maniu și istoricul Nicolae Iorga erau copreședinți ai Partidului Național Român. Istoricul Iorga nu reușea să ajungă la timp la ședințele partidului și întârzia des. Maniu se așeza în fotoliu confortabil și-l aștepta. Pentru că episoadele se tot repetau Maniu i-a reproșat: ”Domnule profesor, toată stima. Este foarte greu să scrii istoria, dar este mult mai greu s-o faci”.

Într-o perioadă s-a retras la Bădăcin, iar la Cluj și-a dezvoltat propriul proiect și un ziar, România Nouă, unde am descoperit că scria și Corneliu Coposu. Peste 200 de articole semnate de Corneliu Coposu le-am cuprins într-un volum. Articolele constituie o radiografie a Clujului dintre anii 1935-1938. Volumul îl vom publica imediat după ce vom găsi finanțare.

R: Cine trecea pragul casei de la Bădăcin?

M.P. La Bădăcin se păstrează blazonul familiei din jurul anului 1700. Până la 1 Decembrie 1918 centru de greutate era la Băsești, unde spunea Maniu veneam ca la o Meccă românească la badea George pentru sfaturi, iar după centrul se mută la Bădăcin. Pe vremea când era prim-ministru la București și venea acasă era așteptat la Ciucea în gară de Ionel Pop, nepotul său, cu mașina, iar când ajungea în Șimleu se cobora și mergea pe jos până la Bădăcin. Prima oprire era la mormintele familiei. Am găsit în presa vremii un episod inedit. Tot când era Iuliu Maniu prim-ministru presa află că el și-ar fi asfaltat drumul la Bădăcin. Și merge presa din Cluj să-l prindă. Iuliu Maniu era la vie și nicidecum nu au găsit asfalt. Merele, strugurii de la Bădăcin le ducea la hotelul unde stătea din București. De pe biroul lui nu lipseau fructele de la Bădăcin, mersul trenurilor și biblia. Corneliu Coposu era student și organiza excursii la Bădăcin. Aici sora lui Iuliu Maniu, Cornelia, a ridicat o capelă unde îi primea pe toți cei necăjiți din împrejurimi. Ea îi spunea „mica mea mănăstire”.

Tatăl lui Corneliu Coposu, Valentin Coposu, preot în Bobota, venea duminica cu trăsura peste deal și oficia vecernia. Surorile Coposu își amintesc că era o mare tragedie când nu mergeau la Bădăcin. Avea niște ochi albastri, de oțel, care uneori străfulgerau, dar știa și să fie blând. Flavia Coposu mărturisește că pe când avea doar șaspte ani, într-o vizită la Bădăcin, a ochit un măr dintr-un coș de nuiele. Maniu a observat, iar când s-a urcat în trăsură ca să se întoarcă acasă Maniu a adus întregul coș cu mere și i l-a oferit. Din păcate, el nu avut copii, dar s-a ocupat de educația copiilor surorii sale Elena. După ce ea și soțul, vicarul Ioan Pop, au murit, iar copiii lor au rămas orfani Iuliu Maniu i-a luat sub ocrotirea sa. Copiii au făcut studiile la Blaj. Ionel Pop a devenit o mare personalitate, iar două din nepoatele lui s-au căsătorit cu frații Boilă. La Cluj trăiește un urmaș al familiei, Matei Boilă, care a păstrat printr-un miracol însemnul de război al lui Maniu. Acest însemn a fost donat la Bădăcin. Marele om de stat nu și-a întemeiat o familie. Și-a dat seama că are o misiune istorică și s-a dedicat cu totul acesteia. El spunea că„în Politică cu cât ai rudenii mai puține cu atât mai puține obligații”.

R: Dacă în țările Europei figurile politice sunt cinstite cum se cuvine de ce în cazul lui Iuliu Maniu românii nu au reușit acest lucru?

M.P.: Iuliu Maniu vorbea despre puntea de legătură dintre trecut și viitor. Avem o datorie morală de a transmite copiilor noștri zestrea primită de la părinți. Din păcate, a venit ciuma roșie care a întrerupt firul personalităților Bărnuțiu-Pop de Băsești-Maniu-Coposu. Seniorul Coposu nu a mai avut timp. În cinci ani, adică din 1990 până în 1995, nu a putut să formeze un om de stat.

Cimitirul săracilor din Sighet, locul unde a fost aruncat, la groapa comună, trupul neînsuflețit al lui Iuliu Maniu.

R: Sistemul comunist a căzut în urmă cu 25 de ani. Să fie tot ciuma roșie de vină și acum?

M.P.: Surorile Coposu au mărturisit că în 1940 au plecat din Bobota, iar în 1990 când au revenit acasă și-au dat seama că acest proiect al omului nou a învins. Se văd și acum urmările în special la nivel mentalitar . Un sistem mentalitar nu se schimbă așa ușor, îți trebuie o generație sau chiar două.

R: Și nu am ajuns la o generație?

M.P.: Acum sunt convis că se produce un schimb de generații. Am acceptat și eu să mă implic. Nu vreau ca fiică-mea peste zece ani când va termina o facultate să-mi reproșeze că nu am făcut nimic.

R: E absurd să ai asemenea modele precum Iuliu Maniu sau Corneliu Coposu și să nu reușești ca politician să înveți mai nimic.

M.P.: Actuala clasă politică în loc să facă „pelerinaje” la DNA mai bine ar face „pelerinaje” la casa lui Iuliu Maniu din Bădăcin pentru a o salva. Unii dintre politicienii de azi au afaceri prin Madagascar , offshore-uri. Una este să fii om politic, alta este să fii om de stat. Iuliu Maniu a fost un om de stat. Este un model pentru clasa politică, pentru noi și generațiile care vor veni.

„Atunci când Maniu, cu dorul lui de pământ și de gospodăria moștenită la Dealul Țarinei, se retrăgea la Bădăcin și aveam șansa să fiu cu el, obișnuia, seara, să facă anumite evocări din viața lui”, Dialoguri din Bădăcin – Corneliu Coposu.

[stextbox id=”custom”]

Pe picior de egalitate deși Transilvania era sub austro-ungari

În vara anului 1918, după ce dezertează de pe front, Iuliu Maniu primește misiunea de a reprezenta Afacerile Externe și Militare ale Transilvaniei. Pleacă la Viena la ministrul de război. După mai multe peripeții, Maniu este introdus la generalul de armată Von Straeger Steiner: „Sunt locotenentul de rezervă Iuliu Maniu, ministrul de război al poporului român. Am venit în fața excelenței dvs. pentru ca o aripă din clădirea Ministerului de Război să fie pusă la dispoziția Comandamentului Român pentru că acest minister s-a construit pe banii populației din Austro-Ungaria, și din această populație 7 milioane și jumătate de contribuabili sunt români”. Ministru întrebă uimit: „Pe ce îți bazezi dumneata pretenția?”. Maniu: „Pe punctele lui WILSON adoptate de poporul român care vrea să-și organizeze propria armată”.

În cele din urmă, Maniu a obținut nu o cazarmă, ci două unde în două săptămâni s-au adunat 60 de mii ofițeri, subofițeri și soldați români.

Mai mult, timp de 55 de zile armata română a asigurat ordinea la Viena, în timpul grevei poliției vieneze, iar o parte din această armată, compusă aproape exclusiv din regimentul 83 din Orăștie, a fost trimisă la Alba Iulia să pregătească Adunarea Unirii.

[/stextbox]

[stextbox id=”custom”]