Rusaliile – ziua când s-a întemeiat biserica

Anul acesta Rusaliile „cad”, cum se zice în popor, pe 31 mai, iar a doua zi, 1 iunie, este Ziua Sfântului Duh. Praznicul este la 50 de zile de la Învierea Domnului şi la 10 zile de la Înălţarea sa. Conform scrierilor din Noul Testament, acest eveniment s-ar fi petrecut în ziua Rusaliilor evreieşti, la 50 de zile de la Învierea lui Iisus Hristos. Tocmai de aceea marea sărbătoare creştină este cunoscută şi sub numele de Cinzecime.

La romano-catolici a fost, prin urmare, sărbătoare săptămâna trecută, adică la 50 de zile după Paştile lor. Ea a fost marcată ca în fiecare an prin pelerinajul uriaş de la Şumuleu-Ciuc. Conform estimărilor presei, anul acesta au fost peste 100 de mii de participanţi din toate ţările.

Caracterul de mare sărbătoare se păstrează o săptămână mai târziu şi la ortodocşi, şi greco-catolici. Pentru cuvântul românesc „Rusalii” există două teorii asupra originilor sale: prima este că el provine din latinescul Rosalii, zilele morţilor, când erau aduse jertfe pentru cei decedaţi, mâncare şi flori pentru a-i îmblânzi şi împăca cu cei vii. O altă teorie spune că cuvântul derivă din slavul „rusalka”, rusalcele erau spirite tutelare feminine ale apelor, zâne care nu pregetau să-şi arate latura malefică celor care le nemulţumeau. O memorie comună culturală a duhurilor de vară, năbădăioase, fluide, schimbătoare, care trebuiesc îmblânzite şi îmbunate, s-a conservat se pare în tot spaţiul european. Peste aceste sărbători s-a suprapus sărbătoarea creştină a Pogorârii Sfântului Duh.

Icoana Rusaliilor

 

În altar, în Duminica Rusaliilor le este prezentată spre cinstire credincioşilor Icoana Pogorârii Sfântului Duh. Această icoană nu este imaginea unui eveniment istoric, ci al unui illo tempore. Icoana trebuie să-i reprezinte pe apostoli stând fiecare pe scaun ca pe Muntele Sion. Este simbolizată astfel prima comunitate a bisericii, în fapt începutul Bisericii Creştine. Prin semicercul format se exprimă unitatea Bisericii, Trupul Mistic al Mântuitorului. Figurile Apostolilor sunt redate în perspectivă inversă, fiind din ce în ce mai mari cu cât sunt mai în spate. În fundal apare clădirea în care ei se află, „încăperea de sus” (foişorul sau tricliniul în care Apostolii se adunaseră). În partea superioară a icoanei este desenat un alt semicerc din care ies raze. Razele sunt orientate spre Apostoli, iar „limbile de foc” coboară deasupra fiecăruia, ca să fie clar cum s-a pogorât Sfântul Duh. În mijlocul grupului de Apostoli, se marchează un loc neocupat. Este locul Mântuitorului, capul invizibil al Bisericii.

Unele icoane străvechi au în centru chiar un altar, tronul slavei eterne a Mântuitorului, care simbolizează prezenţa Sa divină şi invizibilă. În mod categoric, nimeni altcineva nu poate fi pictat aici. Apostolii stau aşezaţi, spre deosebire de Icoana Înălţării unde ei erau arătaţi în picioare, în confuzie. În acest fel se reprezintă liniştea pacea, darul Duhului Sfânt, viaţa interioară, a Duhului. Cei Doisprezece Apostoli sunt Biserica, de aceea apar nu numai cei menţionaţi în cartea „Faptele Apostolilor”. Întotdeauna este şi Apostolul Pavel, cel care ulterior va deveni Apostol al Bisericii şi un mare propovăduitor, cu toate că la momentul Pogorârii Duhului Sfânt, Apostolul Pavel încă era Saul prigonitorul. Cei patru Evanghelişti, Matei, Marcu, Luca şi Ioan sunt pictaţi cu cărţi în mână, deşi încă nu îşi scriseseră lucrările. Alţi apostoli sunt desenaţi cu pergamentele în mână, ceea ce semnifică autoritatea învăţăturilor date lor de Mântuitorul Iisus Hristos.

Într-un alt semicerc, în partea de jos a icoanei, este reprezentată figura simbolică a unui rege. Este un loc neguros, care semnifică lumea aceasta învăluită în păcat. O persoană singură, chiar dacă rege, simbolizeaz[ lumea întreagă, care înainte de Pogorârea Duhului a fost fără lumina credinţei. El este înclinat în faţă pentru a sugera degradarea fizcă care este consecinţa păcatului adamic. Prin puterea Duhului Sfânt, Biserica aduce lumină lumii întregi prin învăţăturile sale. Această figură este arătată ca ieşind în lumină, având pe braţe o legătură (năframă) cu mai multe pergamente (suluri) care sunt învăţăturile Apostolilor, prin care lumea avea să fie luminată. Dionisie din Furna stabileşte că numărul pergamentelor din năframă este de doisprezece, după numărul Apostolilor, iar în capătul fiecărui sul de pergament se pictează o coroniţă.

Există reprezentări ale Cincizecimii care o includ şi pe Maria Maica Domnului. Interpreţii icoanei Cincizecimii nu sunt de acord asupra validităţii prezenţei Ei în această icoană, întrucât, pe de o parte, Biserica este reprezentată aici de Sfinţii Apostoli, iar pe de altă parte există indicii că ar fi fost totuşi prezentă. Totuşi, ea a fost o vreme inclusă în canonul iconografic al icoanei Cincizecimii.