România, pe repede-nainte în Cupa Davis
Marius Copil și Adrian Ungur au adus primele două puncte ale României în întâlnirea cu Marocul, după ce au câștigat în minimum de seturi partidele cu Amine Ahouda, respectiv Lamine Ouahab. Copil a avut de departe cel mai simplu meci, câștigând în doar 39 de minute după ce a cedat un singur game, în timp ce numărul doi din echipă a avut o partidă mai complicată, câștigată după un tie-break în setul doi.
Marius Copil, numărul 82 în clasamentul ATP, a fost cel care a deschis întâlnirea cu Maroc în compania lui Amine Ahouda. După 18 minute de joc, Copil câștiga primul set cu un sec 6-0, după ce adversarul său reușise să câștige un total de trei puncte. După alte 21 de minute, jucătorul român finalist la turneul de la Sofia a închis și setul 2 cu scorul de 6-1, consemnându-se astfel o partidă de doar 39 de minute în care adversarul lui Copil nu a reușit nici măcar să prindă al doilea schimb de copii de mingi.
„Îmi place să joc la Cupa Davis și mi-ar fi plăcut să ofer un spectacol mai bun. E un punct important, totuși. Poate că a părut un meci ușor, dar eu am fost concentrat la fiecare minge. Este greu când ai un adversar ce nu are pe Youtube nici un video cu el jucând. Cu adversarii din prima sută e mai simplu, pentru că știu ce fac și cum fac și știu la ce să mă aștept. Acum nu știam la ce să mă aștept. A avut el emoții foarte mari și asta a contat, dar altfel nu știam ce puncte forte are și ce ar trebui să joc cu el. Mi-am dat seama pe parcurs că trebuie să îi dau slice cu reverul pentru că nu îi place și greșește imediat”, a spus Marius Copil după meci.
Al doilea meci se anunța ceva mai echilibrat, Adrian Ungur și Lamine Ouahab fiind „vecini” de clasament, în condițiile în care amândoi se află în zona locurilor 500. Faptul că jucătorul român nu mai jucase un meci oficial din luna septembrie a anului trecut nu s-a văzut prea mult în primul set, câștigat de Ungur cu 6-0. „Nu mi-a prea venit să cred când a văzut tabela și poate m-am relaxat puțin, ”, a spus Ungur după partidă.
După un prim set pe care și Ungur l-a terminat în 20 de minute, marocanul s-a trezit și a început să pună probleme. Surpriza a apărut în începutul setului 2, când Ouhab a făcut break pe serviciul lui Ungur și apoi a concretizat avantajul câștigând la 0 game-ul al doilea. Adrian Ungur nu a reușit să își revină, iar marocanul a continuat forsingul, cu un procentaj de 79% a punctelor câștigate pe primul serviciu până în game-ul al cincilea.
Fără aportul hawk-eye-ului și cu meciul ceva mai echilibrat, marocanii s-au arătat deranjați de deciziile arbitrilor de tușă, însă , treptat, Ungur a reușit să revină și să recupereze break-ul, ducând scorul la 4-4 în setul doi. După un nou game alb, Ungur a trecut pentru prima dată în avantaj la 5-4, dar cu o „scurtă” executată perfect sub fileu și un as, jucătorul marocan a reușit să egaleze din nou, prelungind astfel setul și meciul, ce deja trecuse de o oră de la începerea lui.
S-a ajuns la tie-break, unde Ouhab a avut 2-0, dar Ungur a recuperat dezavantajul în urmatoarele patru puncte, toate câștigate. Scurtele marocanului nu au mai trecut de fileu, iar Ungur a învins în meciul doi al zilei cu un backhand direct câștigător, scorul final fiind 6-0, 7-6(3).
Duminică, 8 aprilie, va avea loc meciul trei al întâlnirii, dintre echipele de dublu formate din Marius Copil și Florin Mergea, respectiv Lamine Ouahab și Amine Ahouda.