Restricțiile adoptate de guvern au fost publicate în Monitorul Oficial

Foto: Dan Bodea

Hotărârea de guvern privind noile măsuri de gestionare a pandemiei de CoViD-19 a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

Guvernul a stabilit că în localităţile unde rata de incidenţă depășește 6 la mia de locuitori, accesul la anumite activităţi este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală.

Prin hotărârea adoptată de Guvern sâmbătă, în baza Hotărârii CNSU 76/2021, se stabilește că în situaţia în care incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 6 la mia de locuitori se va permite desfășurarea unor anumite activităţi doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, sunt menţionate activităţile și condiţiile de desfășurare a acestora:

  • în spaţiile închise sau deschise, competiţiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecţie;
  • organizarea și desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecţie;
  • organizarea și desfășurarea activităţii instituţiilor publice sau private de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural-artistice în aer liber sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecţie;
  • organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului și cu purtarea măștii de protecţie;
  • organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezintă grupuri de până la 4 persoane;
  • activităţile recreative și sportive desfășurate în aer liber să se desfășoare cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună;
  • organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri) să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 200 de persoane, în interior sau în exterior;
  • organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecţie și cu respectarea normelor de sănătate publică;
  • organizarea de conferinţe să fie permisă cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în interior sau în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecţie și cu respectarea normelor de sănătate publică;
  • organizarea de mitinguri și demonstraţii să fie permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane și cu purtarea măștii de protecţie;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 24,00;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice în interiorul centrelor comerciale este permisă până la 50% din capacitatea maximă a zonelor de consum delimitate faţă de restul spaţiului public și amenajate în acest scop;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
  • activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spaţii închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spaţiului și în intervalul orar 5,00 – 24,00;
  • activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00.
  • activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00-2,00.

Prin hotărârea de guvern adoptată sâmbătă se stabilește, totodată, că măsurile privind interzicerea circulaţiei persoanelor în afara locuinţei sau a gospodăriei nu se aplică persoanelor care sunt vaccinate, precum și persoanelor care au trecut prin boală și care fac dovada îndeplinirii acestei condiţii.

De asemenea, persoanele fizice vor fi obligate să facă dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind CoViD-19, în conformitate cu prevederile OUG 68/20211.

Distribuie:

Postaţi un comentariu