Record de vaccinări cu prima doză în ultima perioadă la Cluj. Centrul drive-through, locul unde se înregistrează cele mai multe vaccinări
În județul Cluj a crescut semnificativ în ultimele zile numărul persoanelor care se vaccinează cu prima doză, în condițiile în care se înregistrează cifre record de noi infectări cu Covid-19.
Numărul clujenilor vaccinați în ultimele 24 de ore este de aproape 3.000, de la o medie de circa 300, cât se înregistra cu două-trei săptămâni în urmă. De asemenea, jumătate din cele trei mii sunt persoane care s-au vaccinat pentru prima dată, sau și-au administrat a doua doză de vaccin.
”Deci de la 300 de doze pe zi doza I, suntem la peste 1.000-1.200 astăzi. Deci, într-adevăr, din punctul ăsta de vedere este o creștere, nu suficientă însă, și îngrijorătoare pe de altă parte pentru că vedem care este situația în ceea ce privește valul 4”, a declarat, pentru Transilvania Reporter, subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu.
În județul Cluj funcționează 37 de centre de vaccinare, cifră la care se adaugă alte 82 de puncte de vaccinare în cabinetele medicilor de familie. În plus, mai există 15 puncte de vaccinare școlare și universitare, care funcționează pe lângă restul centrelor de vaccinare din județ județ. La toate aceste cifre se adaugă și centrele de vaccinare din spitale, parte dintre acestea activându-și centrele deschise la începutul anului, odată cu începerea campaniei de vaccinare.
Centrul drive-through, favoritul clujenilor
”De departe, centrul drive-through rămâne cea mai performantă variantă de vaccinare, în sensul că acolo se înregistrează cele mai multe persoane vaccinate. Am și pregătit pentru iarnă acest centru de vaccinare. Am adus containere pentru personal, în locul acelor corturi existente acolo până acum, și acum administrația locală lucrează la ridicarea unor paravane care să protejeze un pic oamenii de vânt, de ploaie, de frig, astfel încât să ducem mai departe această activitate”, ne-a mai declarat subprefectul Irina Munteanu.
Până în prezent, în județul Cluj au fost administrate în total 624 de mii de doze de vaccin.