Record de vaccinări anti-Covid la Cluj în ultimele două zile, majoritatea cu prima doză
Aproape 10.000 de persoane au trecut pe la centrele de vaccinare din Cluj, iar mai mult de jumătate dintre acestea și-au administrat prima doza de vaccin.
Cifra celor vaccinați la Cluj vineri și sâmbătă este de 9.800, din care aproape 6.000 de persoane s-au vaccinat pentru prima dată. Mai exact, 3.227 vineri, și alți 2.626 ieri, cifre și ele record pentru județul Cluj. În luna august, de exemplu, numărul celor vaccinați cu prima doză era de maxim 300, iar în urmă cu o săptămână abia trecea de o mie.
”În ultimele zile, proporția de prima doză era de aproximativ 40-50 la sută, acum avem 60-70 la sută prima doză, ceea ce înseamnă că oamenii au conștientizat necesitatea și importanța vaccinării, ceea ce ne face să credem că suntem pe un palier bun, că suntem pe un trend ascendent”, a declarat, pentru Transilvania Reporter, Tasnadi Szilard, prefectul județului Cluj:
Pe lângă centrele de vaccinare deja existente, luni și marți clujenii au la dispoziție și un maraton al vaccinării care se va desfășura la Spitalul Militar, între orele 08-20.00.