Galerie foto | Laboratoarele Cluj Future Work, proiect unic în România

Foto: Dan Bodea

Laboratoarele Cluj Future of Work au fost deschise pentru oamenii din sectorul creativ. Este vorba despre un proiect unic în România și primul din Europa de Est, finanțat prin Programul Urban Innovative Actions (UIA).

Cele trei laboratoare sunt dotate cu echipamente de ultimă generație în domeniile CGI și VFX, Machine Learning & Automation și Design development.

Proiectul Cluj Future of Work (Cluj FoW) este inițiat de Divizia de Inovare Urbană din Cluj-Napoca, creată de Centrul Cultural Clujean în parteneriat cu Centrul de Inovare și Imaginație Civică din Primăria Cluj-Napoca.

Trei laboratoare orientate spre viitor la CREIC

În cadrul proiectului Cluj Future of Work au fost dotate trei laboratoare în incinta Centrului CREIC, cu echipamente de ultimă generație menite să susțină inovarea și tehnologizarea. Acestea vor deveni un loc deschis pentru inovare, cercetare, dezvoltare de produs și prototipare.

Acest proiect este pus în practică în urma unui parteneriat puternic între administrația locală, mediul cultural, academic, de afaceri și cel social. Mulțumită acestui proiect, care își propune pregătirea tinerilor pentru slujbele viitorului, laboratoarele de la CREIC sunt dotate la cele mai înalte standarde din domeniu. Prin astfel de proiecte interdisciplinare, orașul nostru își poate consolida poziția de hub al inovării”, a declarat primarul Emil Boc.

Foto: Dan Bodea

Componenta de dotări din cadrul proiectului Cluj FoW va ajuta persoanele creative să aibă posibilitatea de a testa efectiv soluțiile sau produsele pe care le vor crea, prezenta și lansa pe piață. Practic, aceștia vor beneficia la Centrul Regional European pentru Industrii Creative Cluj (CREIC) de trei laboratoare dotate cu echipamente și software de ultimă generație, dar și spații de co-work și alte facilități necesare antreprenoriatului în industrii creative”, a declarat Ovidiu Cîmpean – Director Dezvoltare locală Primăria Cluj-Napoca, co-manager al proiectului Cluj Future Of Work.

Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative (CREIC), spațiul dedicat noilor tehnologii și al învățării prin experiment, construit pe strada Strada Tiberiu Popoviciu, nr. 2-4, este cadrul în care au fost amenajate cele trei laboratoare. Scopul principal al Centrului CREIC este acela de a crea un cadru propice inovării, de a invita antreprenori și profesioniști în diferite domenii să dezvolte noi inițiative sau să abordeze dintr-o perspectivă inovatoare proiectele și afacerile pe care le-au dezvoltat deja. CREIC oferă, deci, șansa explorării unor noi metode de lucru, care să faciliteze și să îmbunătățească mediul muncii în anii ce urmează.

Foto: Dan Bodea

Cele patru componente esențiale pentru o creștere sustenabilă se regăsesc, împreună, la CREIC: investitori, mediul academic, autorități publice locale și proiecte de cercetare – dezvoltare. Spațiul de coworking și cele trei laboratoare create prin inițiativa Urban Innovative Action din proiectul Cluj Future of Work facilitează transferul de cunoștințe spre comunitate prin intermediul tehnologiei inovative. Cu aceste servicii noi, puse la dispoziția comunității, se studiază și se testează metodele prin care orașul se poate pregăti pentru provocările viitoare ale pieței muncii.

Laboratorul de Design este folosit pentru industria mobilierului, dar avem pregătite și laboratoare pentru industria filmului sau pentru industria IT. Spre exemplu, laboratorul de Machine Learning are mai multe componente și vizează mai multe arii de expertiză, de la internetul lucrurilor până la robotică, inteligență artificială și machine learning. În acest laborator, companiile locale și ecosistemul local de inovare vor putea să genereze aplicații de realitate virtuală, aplicații de gaming sau de robotică și, desigur, vor putea să dobândească noi competențe menite să pregătească economia locală pentru viitorul care se apropie. Un alt laborator e cel de CGI și VFX, unde tinerii creativi pot experimenta cu diferite echipamente VR și AR, cu programe de prelucrare foto-video care pot facilita dezvoltarea unor proiecte audiovizuale și de gaming inovatoare” a declarat Ania Pașcalău – Marketing Manager în cadrul companiei Cluj Innovation Park.

Accesul în laboratoare este gratuit, dar se face pe bază de rezervare pe platforma https://laboratoare.primariaclujnapoca.ro/

Foto: Dan Bodea

Despre Cluj Future of Work

Cluj Future of Work este finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională prin Urban Innovative Actions. Cluj Future of Work este realizat în co-management de către Primăria Cluj-Napoca și Centrul Cultural Clujean, într-un consorțiu cu alte opt organizații locale: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj, Clusterul de Industrii Creative Transilvania, Cluster Mobilier Transilvan, Cluj IT Cluster, Transilvania IT Cluster, Festivalul Internațional de Film Transilvania, Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și ZAIN Festivalul de Creativitate al Transilvaniei.

Galerie foto: Dan Bodea

002W0A7608 002W0A7670 002W0A7673 002W0A7684 002W0A7689 002W0A7697 002W0A7701 002W0A7705 002W0A7721 002W0A7731 002W0A7737 002W0A7744 002W0A7758 002W0A7764 002W0A7768 002W0A7776 263399483_1566535580370345_6102412512641960155_n 263577337_1057028701753203_4249716828488836554_n 263659290_437532844584494_4267474209486834818_n 263785893_655379685473885_3360294136712379883_n 264037255_238436138375343_6622379962691039687_n
<
>
Foto: Dan Bodea

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu