„Răzvănăria”, un loc dulce, se deschide, joi, la Cluj

Răzvan Rusu, un tânăr anteprenor din Reghin, a cucerit lumea „modernă” cu dulceața naturală produsă în localitatea Indicel Pădure. Acesta a participat la Salonul Internațional al Alimentelor Paris, unde a ajuns cu sprijinul Asociației pentru Promovarea Alimentul Românesc. Acolo a fost abordat de un retailer din București, care l-a întrebat dacă poate asigura producția necesară pentru a o vinde sub brandul rețelei. Nu putea în acel moment, dar a răspuns afirmativ, provocându-se astfel și mai mult. După acest moment, Răzvan a făcut tot posibilul pentru a pune pe picioare o fabrică de dulcețuri proprie. A reușit, iar acum dorește, împreună cu soția sa, să își extindă activitatea în Cluj, orașul studenției sale.

Răzvan a decis să își deschidă un loc unde să își vândă produsele, dar și ceva mai mult. „Răzvănăria”, căci așa a decis Răzvan să își denumească locul dulce, va fi inaugurat joi, 27 noiembrie, și va fi raiul clătitelor, al papanașilor și al dulcețurilor produse chiar de Răzvan. „Vă așteptăm începând de joi la Răzvan. Un loc nou în Cluj unde veți putea savura cele mai bune clătite și dulcețuri. Noi încingem plitele începând cu ora două până seara!”, vine și invitația din partea gazdelor magazinului.

Magazinul este situat pe strada Regele Ferdinand, nr.30.

 

Distribuie:

Postaţi un comentariu