Rata de infectare în comuna Mărgău a sărit la 12,39. Locuitorii obligați să stea în case după ora 20.00

Comuna Mărgău este la un pas de carantină, după ce rata de infectare a explodat în câteva zile și a ajuns la 12,39 la mia de locuitori. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Cluj a adoptat astăzi măsuri suplimentare pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus, pe lângă cele adoptate în urmă cu câteva zile. Astfel, în comună s-au instituit interdicția circulației persoanelor în afara locuinței în intervalul 20.00-05.00, activitate permisă doar cu o declarație pe propria răspundere privind motivul deplasării, și închiderea spațiilor comerciale/prestări servicii la ora 18.00. Restricțiile intră în vigoare începând de joi dimineață.

Decizia CJSU:

Hotărârea nr. 164 din 25 august 2021 privind  stabilirea unor măsuri  de diminuare  a impactului  tipului  de risc, în aplicarea  art. 2,  art. 7 și art. 9 din Anexa nr 3 la H.G. nr. 826/05.08.2021, pe raza comunei Mărgău, județul Cluj

➡️ În unitatea administrativ-teritorială comuna Mărgău (12.39), unde incidența cumulată la 14 zile depășește 7,5/ 1.000 de locuitori, se vor aplica, începând cu data de 26.08.2021, următoarele măsuri:

1️⃣ Se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 20,00-05,00, cu următoarele excepții:

???? a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

???? b) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

???? c) deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

???? d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie;

2️⃣ Se instituie obligația pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, să își organizeze și să își desfășoare activitatea în intervalul orar 05,00-18,00. Prin excepție, în intervalul orar 18,00-05,00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.

???? Sunt exceptate de la măsura prevăzută la pct. 2. unitățile farmaceutice, benzinăriile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane și rutier de mărfuri își pot desfășura activitatea în regim normal de muncă, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

3️⃣ Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport și/sau fitness.

???? 1) Măsurile prevăzute la alin. (1) pct.1 și pct. 2 nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 7/1.000 de locuitori, iar cea prevăzută la alin.(1) pct. 3  nu se mai aplică dacă incidența cumulată la 14 zile este mai mică de 4 /1.000 de locuitori.

???? 2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la art.1 alin. (1) pct. 1. lit. a) și art. 2 alin. (1) pct. 1 lit a) persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

???? 3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la art.1 alin. (1) pct. 1. lit. b)-d) și art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. b)-d), persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Distribuie:

Postaţi un comentariu