Rareș Takacs, al patrulea jucător cu meciuri în toate ligile la prima echipă a Universității Cluj
Integralist în “U” Cluj – Aerostar Bacău, scor 3-2, meci din etapa a 6-a a Ligii a 2-a, Rareș Takacs a bifat a doua sa prezență de 90 de minute din acest sezon. Autor al celui de-al treilea gol al victoriei din meciul cu Aerostar, considerat golul etapei, Rareș Takacs a intrat în topul select de numai patru fotbaliști care au jucat pentru prima echipă a Universității Cluj în toate cele patru ligi ale fotbalului românesc. Rareș Takacs a jucat în tricoul alb-negru al Universității Cluj 18 meciuri în Liga 1, 3 meciuri în Liga a 2-a, 23 de meciuri în Liga a 3-a și 14 meciuri în Liga 4, totalizând 17 goluri marcate.
Ceilalți trei fotbaliști de la “U” Cluj cu meciuri în toate cele patru ligi sunt: Octavian Abrudan, cu un total de 174 meciuri jucate și 7 goluri marcate în cele 12 sezoane jucate la “U”, Dorin Goga (172 meciuri jucate și 86 de goluri marcate în 9 sezoane la “U”) și Alex Păcurar (151 de meciuri jucate și 40 de goluri înscrise în cele 9 sezoane cât a evoluat la “U”). Din actualul lot al “Șepcilor Roșii” ar mai putea intra în acest grup restrîns, unic în fotbalul clujean (probabil și în cel românesc), Gabriel Giurgiu și Andrei Iuliu Hațiegan, cei doi având până acum meciuri în ligile 2, 3 și 4 pentru prima echipă a Universității. Asta, desigur, dacă “U” va promova la vară în Liga 1, așa cum își doresc inimoșii fani ai celei mai iubite echipe din Ardeal.