Protestul din Florești, sau cum 30 de oameni pașnici l-au scos din papuci pe primarul Șulea

Ca un clujean ce mă respect, și avertizat de prieteni cu privire la traficul infernal spre Florești, mă pornesc spre stația de autobuz de la capătul Mănășturului cu o oră înainte de începerea protestului. Îmi fac și alergarea neprogramată pentru anul ăsta după bus-ul M și nu știu cât. Cu limba de un cot, reușesc să urc în mașina lungă cât o zi de post și datorită șoferului care pesemne a văzut alergarea mea bezmetică spre stație. ”Hai că e bine”, îmi zic.Înăuntru, deloc aglomerat așa cum m-aș fi așteptat. Drept că nu e nici confortul din autobuzele din Cluj, dar chiar e bine. De nu știu unde vine și un pic de aer rece.

Mă așez pe un scaun liber și-mi spun satisfăcut că tot ajung într-o oră la primăria din Florești. La prima stație coboară îndeajuns de multă lumă încât să văd până dincolo de șofer. E clar, nu vreau să ratez stația de la primărie. Mai am parte de o surpriză, și tot de una plăcută. Bus-ul se târâie monoton de la o stație la alta și îmi lungesc gâtul după coloana de mașini pe care ar fi trebuit să o prindem din spate. Dar, nici vorbă de asta. Pesemne e ziua mea norocoasă. Fără grija traficului, am vreme să observ lumea din autobuz.Oamenii, ca toți oamenii. Remarc că nu este niciun copil în mașina ce zdrăngăne constant. Doi tineri cu brațe lucrate și bronzate discută intens despre Rodica de la bar, o bunicuță își dojenește nepoțelul. Restul pasagerilor sunt tăcuți și privesc apatic pe geamurile mașinii care înghite stație după stație.Îmi vine să le spun despre protest, dar niciunul nu-mi dă impresia că ar fi interesat de așa ceva.

Cobor unde trebuie. Am ajuns, desigur, cu mai bine o jumătate de oră înainte de ora șase. Încă e cald și soare și mă uit în stînga și-n dreapta după un loc în care să beau ceva rece. Ei, de data asta nu mai am noroc. ”A trece cumva timpul”, îmi spun. Tot auzisem de minunata și noua clădire a primăriei. Am ce face, deci.

Aleea care trece prin fața primăriei e curată și lată. Pe dreapta e plin de tufe de trandafiri, băncile sunt destule și arată îngrijit. Da, nici clădirea nu e deloc de prost gust. Multă sticlă, transparență deci, ar spune unii. Din capătul opus al aleii pustii până atunci vin în pas alert două mămici ce împing destul de nervoase cărucioarele. Vin spre mine și discută aprins. ”Încep să se adune”, îmi spun. Când ajung în dreptul meu, aflu că una dintre femei e supărată pe bărbatul ei, care ”stă toată ziua în pat și numa‘ dă ordine”. Cealaltă femeie dă aprobator din cap: ”Da, da”. Mi-e clar că nu vor îngroșa rândurile protestatarilor.

Mai arunc un ochi la colosul de sticlă. Ușile de intrare sunt acoperite în partea de sus, nu știu ce i-a venit totuși arhitectului cu asta, cu trei benzi semitransparente. ”Ușile adidas”, le-am spus eu. Mai jos, cam prea jos, a fost lipit afișul ce anunță prima ediție a Florest Fest-ului, adică cinci zile care ar trebui să fie de distracție pentru floreșteni.

Mai e un sfert de oră până ar trebui să înceapă protestul floreștenilor nemulțumiți de faptul că în cea mai mare comună a țării lipsesc multe din lucrurile necesare traiului decent, infrastructură, curățenie, biblioteci sau grădinițe. Mai e puțin, ziceam, și nu sunt semne că va veni cineva să-și strige oful. Până și portarul primăriei s-a săturat să moțăie pe bancă la soare și se duce agale spre ghereta lui de la stradă. Văd și un echipaj de jandarmi la capătul aleii. Spre deosebire de portar, aceștia au ales să stea la umbra unui copac. E un pic de agitație în interiorul primăriei. O femeie deschide larg ușa și doi bărbați scot afară o masă pe care se asează rapid cîteva sticle de apă. Dispar repede înauntru, dar imediat își face apariția și primarul care ”dă” un ochi satisfăcut înspre stradă.

Se face ora șase și în fața primăriei se strâng circa 30 de persoane, sunt și câțiva copii în cărucioare. Protestul e din start unul tăcut, așa că oamenii își fac treaba și scot la iveală pancarte: ”Floreștiul nu e doar un dormitor”, ”Vreau parcuri”, ”Vreau parcări”. Un domn cu o cască de biciclist pe cap pare chiar supărat și ține două mesaje în mâini: ”Fără construcții, suntem destui” și ”Rezolvați traficul, ne sufocă”. Se fac transmisiuni live pe Facebook, oamenii își spun, triști, păsurile în tăcere, dar ochii tuturor fixează mastodontul de sticlă.

Primarul Șulea a coborât printre muritori și e tare bine dispus. S-a proptit în fața oamenilor și le-a mulțumit pentru susținerea care îi este arată. Și eu, și ceilalți, am crezut că domnul primar se ține de șotii. Doar că, aveam să constatăm cu toții, nu era deloc așa. Cineva din grupul de protestatari i-a strigat să înceteze, pentru că nu are susținerea nimănui, ci dimpotrivă, și i-a cerut să înceteze.

Întocmai ca regina Angliei, primarul a ținut să-i salute personal pe cei din fața sa. N-a apucat să strângă prea multe mâini, că a sfârșit înconjurat de oamenii care i-au spus că își doresc mai multe în comuna lor. ”Vrem, creșe mai multe, spații verzi, grădinițe, faceți ceva cu traficul ăsta că ne termină, când aveți de gând să opriți construcțiile astea haotice?

Primarul e în continuare degajat. Ascultă ce ascultă și brusc izbucnește: ”Dar voi nu vedeți ce condiții bune aveți în comună?” Evident, oamenii iau foc și tonul vocilor e tot mai ridicat: ”Ce vorbiți, domnule primar? Nu avem un parc aici, drumurile sunt vai de capul lor, trotuarele la fel”. Horia Șulea o ține însă pe a lui: ”Mă bucur că sunteți în asentimentul meu”. Mulțimea ia foc: ”Încetați, nu e deloc așa”.

Recunosc, la început eram dezamăgit de numărul mic al celor veniți să protesteze, dar, și n-ar trebui să zic asta acum, îmi sunt deja dragi. Nu sunt deloc din cei care strigă pe stradă pentru lucruri pe care nu le înțeleg sau doar pentru că așa fac și ceilalți. Oamenii ăștia chiar știu ce vorbesc, iar primarul pare că îi cam ia peste picior cu argumentele sale.

”Ar trebui să vă dați demisia și să ne lăsați în pace”, se aude brusc o voce. Primarul e tot acolo, dar se face că nu aude disperarea bărbatului cu barbă. ”Când am cumpărat terenul, nu era nimic construit în jur. Mi s-a spus că în PUZ e prevăzută doar construcția de case. Ei bine, după două case ridicate, ne-am trezit cu cinci blocuri lângă noi. Ne-ați mințit”, se plânge o femeie edilului ce deja stă pe un car de nervi. ”Vrem soluții, și nu explicații”, se mai aude o voce. ”Angajați oameni la urbanism. Trebuie să pricepeți ce va fi aici în comună peste zece ani”, mai spune cineva.

Este deja 6,20. Primarul știe asta, și cu un aer ușor arogant se adresează oamenilor: ”Am înțeles că protestul durează 15 minute.” ”Aha, vreți să ne dați afară din curtea primăriei, deci?”, se aude un bărbat din spatele telefonului care transmite încă live pe Facebook. Primarul este gata pentru retragere. Dă să plece, dar se întoarce după câțiva pași: ”Vă mulțumesc că sunteți în asentimentul meu!”

Lumea vociferează indignată, iar eu îmi stăpânesc cu greu un hohot de râs. Trei dintre bărbații mai supărați striga în cor că vor demisia primarului dispărut în spatele Ușii Adidas. Gata, s-a cam terminat cu protestul de astăzi. Lumea începe să plece spre case. Oamenii sunt decepționați că n-au rezolvat nimic, că li s-a răspuns în doi peri, fără a primi explicațiile cerute și că primarul a înțeles doar că sunt în asentimentul lui. Oamenii promit că nu vor renunța să-și strige nemulțumirile nici de acum încolo și spun că se vor întoarce în curtea primăriei în fiecare zi de miercuri.

De cafeaua și de apa pregătite de cei din primărie nu s-a atins nimeni. Am zis eu că-s faini oamenii ăștia…

Foto: Dan Bodea