Protest cu mâinile ridicate împotriva Jandarmeriei Bucureşti

Circa 100 de peroane au protestat, duminică seară, la Cluj, lângă Monumentul Stâlpii Împuşcaţi, împotriva abuzurilor Jandarmeriei Bucureşti, cu ocazia protstului din 10 august.

Protestatarii au organizat un flashmob, au stat cu mâinile ridicate circa 10 minute şi au purtat pe faţă măşti de gaze.

„Protestăm împotriva abuzurilor făcute de Jandarmeria din Bucureşti, în seara dintre 10 şi 11 august. Am fost acolo şi au supragazat oamenii, au bătut oameni care nu aveau nicio treabă cu protestul şi oameni care erau paşnici. 99,99 dintre oameni au protestat paşnic şi puteau foarte uşor izola acei 50-100 de provocatori, agitatori şi protestul îşi vedea liniştit de cursul lui”, a spus unul dintre protestatari.

Participanţi la protest au avut cu ei tricouri şi pancarte cu înscrisuri antiguvernamentale, precum „No, amu-i bai! Jos Guvernul”, „Fără penali în funţii publice”.

Protestatarii s-au adunat în urma unui apel pe reţelele de soccializare, cu titlul „Flashmob De CE EU? 10 August-Nu Uitam!”: “Mâine seară ne întâlnim la Monumentul Stâlpilor Împușcați din Piața Unirii, unde va avea loc un flashmob în semn de solidaritate cu protestatarii răniți în cadrul protestului din 10 august. Nu vom uită nici o clipă ce s-a întâmplat. De faptul că v-ați permis să va atingeți de drepturile noastre fundamentale. Cel la liberă exprimare și cel la adunări publice pașnice. Rămânem cu ochii pe voi, pe ,,autorități” până când toți reprezentanții Jandarmeriei care au atacat protestatari sunt trași la răspundere în fața legii și mai ales până când autorii morali ai acestei acțiuni comuniste de reprimare a vocii oamenilor nu dispar din toate funcțiile publice”

Distribuie:

Postaţi un comentariu