Protest. Clujul, spune „NU!” violenței împotriva copiilor
Clujenii vor ieși mâine în stradă pentru a spune un „NU” hotârât violenței împotriva copiilor. Protestul va avea loc vineri, 8 aprilie, de la ora 17:00, pe Bulevardul Eroilor (la Clopot). Acțiunea de protest a fost inițiată de ONG-ul bucureștean „Mame pentru mame”, după ce Ioana Neagu, directoarea unei grădinițe din capitală, filmată în timp ce agresa câțiva copii, a fost lăsată în libertate, nefiind considerată un pericol public de către instanța de judecată. Proteste similare vor avea loc concomitent în mai multe orașe din România, printre care se numără și Clujul.
Manifestanții solicită autorităților „Toleranță zero” față de orice caz de agresiune a unui adult asupra unui copil. „De ce protestăm? Pentru că nu ni se pare normal să se practice și să se tolereze la scară largă agresiunea asupra copiilor”, spun aceștia.
Inițiatoarea protestului de la Cluj este Andreea Dubău. „Am depus în regim de urgență actele pentru autorizarea protestului pentru că am dorit ca manifestarea de la Cluj să aibă loc în același timp cu cea de la București. Este un protest inclusiv față de părinții care își agresează copiii, nu numai față de cadrele didactice. Dorim să atragem un semnal de alarmă, dar și să arătăm că noi, cei din comunitate trebuie să ne implicăm mai mult în astfel de situații. În cazul Bodnariu, autoritățile norvegiene au intervenit imediat. Noi eliberăm o persoană care agresează copiii pe motiv că nu este pericol public. Nu cred că este prima dată când acea doamnă recurge la violență”, a spus Andreea.
Trebuie să te educi, pentru a educa
Andreea Dubău are doi copii în vârstă de nouă, respectiv patru ani, dar susține că nu a recurs niciodată la violență în relația cu aceștia: „Am doi copii. Niciodată nu i-am atins și nici nu le-am spus vorbe urâte. M-am educat ca părinte. Și aici este o problemă. Noi considerăm copiii un dar de la Dumnezeu, dar nu suntem întotdeauna pregătiți. Trebuie să ne educăm și noi ca părinți. Dacă te educi și ajungi să înțelegi nevoile copilului, de ce se comportă într-un anumit fel, de ce reacționează într-un anumit mod, vei știi și ce să îi oferi. Când face ceva rău, dacă îl îmbrățișezi, se schimbă datele problemei. Copilul reacționează altfel. Știu din proprie experință. Copiii nu trebuie agresaţi sub nicio formă. Cu cât ne implicăm mai mulți pentru acest scop, cu atât şansele să mişcăm ceva la nivel înalt sunt mai mari”, spune Andreea.
Împreună cu ONG-ul „Părinţi clujeni”, Andreea va organiza o campanie de conștientizare pe termen lung.
Ținuta recomandată pentru cei care doresc să ia parte la protest este alb și negru, semn că în privința agresiunii asupra copilului nu există nuanțe de gri.