Cinci peșteri vor fi monitorizate de speologii clujeni printr-un program în valoare de 900.000 de euro
Cavemonitor este proiectul de monitorizare a peşterilor ce a fost lansat, sâmbătă, la Cluj-Napoca. În cadrul acestui demers vor fi monitorizate, pentru început, cinci peșteri. Este vorba despre Peștera Urșilor, Peștera Meziad, Peștera Muierilor, Peștera Polovragi și Peștera Valea Cetății, care sunt amenajate şi incluse în circuitul turistic de zeci de ani.
Conform cercetătorilor prezenţi la lansarea evenimentului la Cluj, aceste peşteri au fost alese tocmai pentru că sunt cele mai importante cinci obiective turistice speologice din țara noastră. Echipa de speologi implicată în proiect va derula această cercetare pe parcursul a doi ani. Cavemonitor este un proiect unic în România şi urmăreşte impactul pe care îl poate avea activitatea turistică asupra microclimatului din mediul subteran.
Conform cercetătorilor în România nu există niciun ghid sau protocol care să reglementeze felul în care ar trebui amenajată o peșteră din punct de vedere turistic, astfel încât această activitate să nu aibă repercursiuni asupra obiectivului turistic. “Mediul subteran este extrem de vulnerabil. Peșterile din ţara noastră constituie atracții turistice naturale, iar exploatarea inadecvată a lor poate duce în timp la degradarea lor iremediabilă”, a declarat Silviu Constantinescu, cercetător la Institutul de Speologie “Emil Racoviță”.
Proiectul în valoare de 900.000 de euro își propune ca la final să furnizeze hărți de vulnerabilitate pentru administratorii peșterilor, dar şi să elaboreze un protocol de monitorizare care să fie implementat în peșterile turistice din România.