Primele 15.000 de abonamente la Untold 2018, vândute în doar câteva minute

Foto: Dan Bodea (arhivă)

Ediția cu numărul patru a festivalului de muzică electronică Untold prezintă un interes pe măsura reușitelor din anii anteriori. Chiar dacă încă nu a fost anunțat vreun artist din line-up-ul ediției 2018 și se știe doar perioada în care evenimentul va avea loc, au fost necesare doar câteva minute pentru ca primele 15.000 de abonamente să fie vândute către fanii Untold.

Potrivit organizatorilor, zeci de mii de fani au dorit să se asigure că vor putea ajunge la Untold anul viitor, ceea ce a determinat o suplimentare a numărului inițial de tichete, care a crescut de la 10.000 la 15.000.

„Vă anunţăm că primele 15.000 de abonamente pentru UNTOLD 2018 au fost vândute astăzi, în primele minute de la punerea lor în vânzare. Deși inițial organizatorii au anunțat că vor fi puse în vânzare doar 10.000 de abonamente, la ora 14.00, când s-a dat startul vânzărilor, zeci de mii de fani așteptau să-și asigure locul pentru cel de-al patrulea capitol UNTOLD. Organizatorii au decis să suplimenteze numărul abonamentelor, astfel că, în doar câteva minute, 15.000 de abonamente au ajuns la cei mai înfocaţi fani UNTOLD! Organizatorii UNTOLD vor anunța, în perioada următoare, data la care se va lansa o nouă rundă de abonamente”, au transmis organizatorii prin intermediul unui comunicat de presă.

Ediția a patra a festivalului Untold va avea loc în perioada 2-5 august 2018 la Cluj-Napoca.

Distribuie:

Postaţi un comentariu