
Primăria clujeană a montat 9 noi praguri de sol pentru limitarea vitezei

Primăria municipiului Cluj-Napoca a amenajat noi praguri de sol din asfalt, pentru limitarea vitezei de circulație la 20 de kilometri pe oră. Pragurile, semnalizate corespunzător, au fost montate pe următoarele străzi:
- str. Mălinului în zona intersecţiei cu str. Alverna – două praguri
- str. Slănic în dreptul trecerii de pietoni din apropierea staţiei de carburanţi “Pritax” (la intersecţie cu str. N.Pascaly) – un prag
- str. Septimiu Albini nr. 125 – un prag
- str. Partizanilor în zona intersecţiei cu str. Olteniei – două praguri
- str. Grigore Alexandrescu înainte de accesul la Grădiniţa de la nr. 47 – un prag
- str. 11 Octombrie în apropierea intersecţiei cu str. Gruia – un prag
- str. Luceafărului în dreptul blocurilor de la nr. 4 şi 5 – un prag.
În perioada următoare, noile praguri de sol din asfalt vor fi semnalizate şi prin marcaj rutier specific, aplicat pe carosabil.